Sicriul fostei directoare de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a fost depus la casa mortuară a Bisericii Vovidenia, acolo unde joi la amiază se aflau deja mai multe rude și cunoștințe.
Minodora Vasiliu a mers la serviciu inclusiv în luna mai. De altfel, pe data de 17 a lunii trecute, atunci când a împlinit 52 de ani, a sărbătorit alături de colegi.
Începuse să se simtă mai rău încă de prin ianuarie – februarie, însă a pus aceste stări pe seama unei alte boli cronice de care suferea de ceva vreme, afectată fiind la acea dată și de informațiile privind posibila sa înlocuire pe criterii politice din fruntea DSVSA.
Ar fi aflat cât de gravă este situația în urmă cu doar aproximativ două săptămâni, când s-a internat la Spitalul Fundeni din București, unde i s-a stabilit și diagnosticul.
Atunci s-ar fi confesat de altfel că ”este capăt de drum” și că ”istoria se repetă” în familia sa întrucât tatăl său a decedat din cauza aceleiași afecțiuni tot la vârsta de 52 de ani.
După verdictul medicilor din capitală, Minodora Vasiliu nu a mai putut reveni la serviciu și a rămas acasă, de unde a mai ținut telefonic legătura cu prietenii și colegii până vineri la amiază, când a intrat în comă.
Iar luni dimineață a încetat din viață.
Slujba de înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 12:00, la Biserica Vovidenia.
Se va odihni pe vecie la Cimitirul Pacea, alături de mama sa.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească alături de cei drepți.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024