După mai bine de 10 ani de la sentința pronunțată de instanța de judecată, o botoșăneancă acuzată de delapidare și condamnată la 7 luni de închisoare a încercat să ocupe un post public.
Brândușa P. a fost angajată la CEC Bank, agenția din comuna botoșăneană Brăești și a fost depistată că în perioada 2007- 2009 a sustras aproape 100.000 de lei din conturile a 73 de clienţi ai băncii. Aceştia primeau banii de subvenţie, însă femeia a reuşit să scoată banii şi să îi folosească în interes personal.
Judecătorii dorohoieni au condamnat-o la 7 luni de închisoare pentru delapidare. CEC și-a recuperat întregul prejudiciu, iar fosta angajată a trebuit să achite și cheltuieli de judecată de 900 de lei.
Recent și-a depus dosarul pentru un post de referent la Primăria Brăești și chiar a reușit să treacă de selecția dosarelor, ceea ce înseamnă că probabil condamnarea sa nu mai apare în cazierul judiciar.
„Noi nu avem de unde să știm ce au făcut oamenii, dar cred că a adus cazierul. Odată ce a intrat în concurs, vă dați seama că este curat, dacă nu era, nu mai intra. Dar concursul nu a mai avut loc, nu a fost nimeni admis. A fost admisă doar la selecția dosarelor. Concursul nu s-a ținut pentru că o persoană din comisie nu s-a prezentat, un membru al comisiei, trebuiau să fie trei membri și concursul s-a anulat. Și noi suntem o instituție și știm ce avem de făcut. Dar dacă a intrat în concurs înseamnă că are cazierul curat”,
Adrian Nistor, primarul comunei Brăești
Alături de Brândușa P. a fost admisă la proba de selecție a dosarelor și o altă candidată. Este posibil totuși ca examenul să fi fost anulat tocmai după ce s-a aflat despre istoricul uneia dintre participante.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă organizat pentru elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Leonid Popescu, expoziție și lansare de carte la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Declarația zilei 19 aprilie 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024