Top News
Fiul unui ex-parlamentar botoșănean, în lumea strălucitoare cu vedete, de la Hollywood – FOTOGALERIE & VIDEO

Încă un personaj cu rădăcini la Botoșani își face intrarea în lumea strălucitoare de la Hollywood.

95 de minute de adrenalină pură, un scenariu captivant, distribuţie aleasă “mănuşă” şi o „priză” bine dozată de umor.

 

Iată ce a oferit cinefililor filmul de acţiune “Sleepless” sau “Noapte albă” în traducere, ce a rulat recent pe ecranele tin toată țara.

 

Jamie Foxx şi Michelle Monaghan au interpretat rolurile principale, iar directorul de imagine al acestui film de acțiune a fost Mihai Mălaimare Jr.

 

Mihai Mălaimare Jr. este nimeni altul decât fiul fostului deputat botoșănean, actorul Mihai Mălaimare, stabilit între timp la București, unde de altfel s-a născut și băiatul său.

 

Mihai Mălaimare s-a născut pe 27 august 1950, la Botoșani și este un actor de teatru și film, director al Teatrului Masca, fost membru al Parlamentului României (1996-2004) și fost membru, până în 2013, al Consiliului Național al Audivizualului (C.N.A.).

 

Actorul Mihai Mălaimare a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

 

Este tatăl directorului de imagine Mihai Mălaimare Jr.

 

Despre film:

 

Vincent Downs (Jamie Foxx) şi partenerul său, Sean (Tip “T.I.” Harris), poliţişti în Las Vegas, interceptează un mare transport de cocaină, adresat unui patron de cazino (Dermot Mulroney).

 

Cum magnaţii traficului de droguri din zonă sunt puternic deranjaţi şi încep să ia măsuri dintre cele mai neplăcute, situaţia devine tranşantă: Vincent trebuie să le dea urgent drogurile înapoi interlopilor, dacă vrea să-şi recupereze fiul răpit.

 

Socoteala iniţială nu se mai potriveşte însă cu cea din cazino, întrucât intră în acţiune ofiţerul de contrainformaţii Jennifer Bryant (Michelle Monaghan) şi mahărul drogurilor, Novak (Scoot McNairy).

 

Ani la rând şi-a neglijat Vincent familia, punând mereu meseria pe primul plan. Iar acum, doi ani de muncă sub acoperire se pot duce pe apa sâmbetei cât ai clipi! Nişte aliaţi i-ar prinde bine, dar... în cine să mai aibă încredere?

 

Mulţi poliţişti sunt corupţi şi o singură mişcare greşită i-ar putea fi fatală, dacă nu-şi joacă bine cărţile. Iată cum o noapte albă în Las Vegas se transformă într-un spectacol de acţiune şi emoţii, ca într-un montagne-russe: curse cu mulţi cai-putere, interlopi periculoşi, răpiri şi lupte pe viaţă şi pe moarte. Iar în viaţă, ca şi la cazinou, soarta se joacă uneori la ruleta.

 

Care pe care, oare?

loading...
Pantaloni de piele, geantă-tricolor, mâneci scurte şi… paltonul deputatului, „vedete” la domnitor – GALERIE FOTO

 

Tensiune extremă: Curg contestațiile la Biroul Electoral Municipal, încă nu avem primar
Alegerile locale din acest an au fost unele atipice aproape din toate punctele de vedere. Marți, 29 septembrie 2020 încă nu se știe noul primar de la Botoșani iar Biroul Electoral de Circumpscripție Municipală Botoșani este practic bombardat de contestații.
Cătălin Flutur și suspiciunile care îl determină la contestații după înfrângerea ”la fotografie”: Nu știu când au avut timp să numere
În jurul orei 2:00, după ce s-a încheiat numărătoarea paralelă, Cătălin Flutur a părăsit sediul organizației municipale a PNL Botoșani, din fosta Trezorerie municipală, și s-a deplasat la filiala județeană din strada Teatrului.
ACUM: Atmosferă rezervată la PSD Botoșani – LIVE din sediul partidului
Câțiva social-democrații botoșăneni s-au adunat în aceste momente la sediul partidului din strada Ștefan Luchian.
Mai puțin de jumătate dintre cetățeni au votat la Botoșani, SITUAȚIA înainte de închiderea urnelor
Cetățenii de peste 45 de ani și femeile, cei mai harnici alegători la Botoșani.
Votare suspendată la o secție de la Colegiul Economic, motivul este încă învăluit în mister
Procesul electoral a fost întrerupt la secția de votare 57 din municipiul Botoșani. Aceasta este amenajată la Colegiul Economic Octav Onicescu, iar oamenii care au vrut să își exercite dreptul de vot în jurul orei 14:00 nici măcar nu au fost lăsați să intre în unitatea de învățământ.
Un botoșănean surprins că a votat de DOUĂ ori, membra unei secții de votare i-a dat buletin fără să ceară act de identitate
Al doilea dosar penal care urmează a fi deschis după un alt incident electoral grav care a avut loc în prima parte a zilei de duminică.  
Primul dosar penal al alegerilor: Incident electoral la Botoșani, candidat cu autoturismele vandalizate – FOTOGALERIE
În zorii zilei a fost înregistrat primul incident electoral din cadrul alegerilor locale care au loc astăzi.
Doina Federovici, la vot cu soțul ”pentru candidații care vor să acorde o perspectivă sănătoasă familiilor și copiilor”GALERIE FOTO
Lidera județeană a social-democraților și-a exercitat dreptul constituțional la Școala Gimnazială nr.1, acolo unde a fost însoțită de soțul său, Dinu.
Flancat de tineri, senatorul Șoptică a votat alături de cei doi copii ai săi ”ca Botoșaniul și botoșănenii să intre într-o nouă eră” GALERIE FOTO
Liderul PNL Botoșani, care este totodată și candidat la președinția Consiliului Județean, s-a prezentat la ora 11:00 la Colegiul Economic Octav Onicescu pentru a-și exercita dreptul constituțional de a alege.
Loading...
Roxana Țurcanu apel pentru botoșăneni să iasă la vot: Am votat cu speranța că Botoșaniul va avea un alt traseu decât cel parcurs până acumGALERIE FOTO
Candidatul ALDE la funcția de primar al municipiului Botoșani a votat la Școala Generală nr. 14 din municipiul Botoșani.
Alături de soție cu care vrea să facă echipă și în administrație, Constantin Rotaru a votat pentru a reda zâmbetul botoșănenilor – GALERIE FOTO
Candidatul Partidului Puterii Umaniste Social Liberale (PPU-SL) la Consiliul Județean, Constantin Rotaru, a venit la vot alături de soția sa, Anca.
Cosmin Andrei, cu soția și fiul la vot: Am votat pentru mai bine în municipiul Botoșani și sunt convins că acest lucru se va întâmplaGALERIE FOTO
Candidatul la funcția de primar al municipiului reședință de județ din partea PSD, Cosmin Andrei, a venit la vot alături de soția sa Anamaria și de fiul Filip.
Vicepreședintele care vrea primar, vot de mână cu soția ”pentru botoșăneni” – GALERIE FOTO
Candidatul Partidului Pro România la Primăria Botoșani a votat la ora 9:30 la secția 68 amenajată la Școala Gimnazială nr.1.
Independent până în ultima zi: Cătălin Silegeanu, vot singur-singurel de dimineață – GALERIE FOTO
Intrat în cursa electorală de la municipiu din postura de independent, Cătălin Silegeanu nu s-a dezmințit nici în ziua alegerilor.
Loading...
Mihaela Huncă alături de familia Pro România: Am votat pentru a face din județul Botoșani un loc pe care să-l numim cu drag acasă – FOTO&VIDEO
Președintele Pro România, Mihaela Huncă a votat în această dimineață la ora 9:00 la Liceul Dimitrie Negreanu din municipiu.
CreaFuture: Profesorul de la Colegiul Eminescu care își dorește o altfel de legătură cu elevii: Cred că ar fi foarte bine dacă am reuși să regândim puțin relația dintre profesori și elevi GALERIE FOTO & VIDEO
Loredana Ciobanu este profesor de istorie la Colegiul Național Mihai Eminescu. Este o persoană extrem de implicată în activitatea școlară dar și în cea extrașcolară și derulează multe acțiuni în spațiul non-formal.
UNICAT: Fratele unui șef numit de Guvernul PNL, campanie crâncenă împotriva candidatului... PNL, directorul – Mă delimitez total
Partidul Național Liberal se confruntă cu o situație fără precedent la Botoșani: fratele unui director de serviciu public deconcentrat numit pe post în guvernarea liberală îl contracandidează pe un primar al PNL.
Educația politizată: Toți șefii din IȘJ Botoșani candidează la locale, zeci de inspectori din țară pe listele PNL
Mai sunt câteva zile până la alegerile locale, iar politicienii se bat în declarații și promisiuni pentru botoșăneni. În mare parte sunt aceleași promisiuni ca în ceilalți ani, drumuri mai bune, servicii medicale de calitate, investiții în educație.
Sute de botoșăneni din municipiu nu-și pot folosi toaletele din locuințe și îndură frecvent inundații cu fecale în apartamente: Când se înfundă, plecăm de acasăFOTOGALERIE
Problema este una care datează de mai mult timp și până la acest moment soluțiile găsite au fost doar pe termen scurt. Pentru că odată sesizat operatorul Nova Apaserv, echipajele de intervenție rezolvă avariile doar pentru un anumit interval de timp.
Botoșaniul geniilor văzut prin ochii turiștilor: Splendid, dar dezolant / Fraților, suntem în 2020! - FOTO & VIDEO
Potențialul turistic al unui oraș ca Botoșaniul a fost mereu (supra)licitat în campaniile electorale sau în discursurile ocazionale menite să creeze un plus de imagine, un adaos de noblețe, un aer aristocrat într-o lume în care modernismul a devenit soluția facilă și argumentul folosit de unii dezvoltatori imobiliari, pe motiv că monumentele istorice nu își mai găsesc locul în ambientul actual.
Așa se cheamă ăla care ține camera? Apropo, cel care dă cu mătura în bloc și mai face ceva reparații se cheamă building engineer. Hai că aproape am glumit, nu dramatiza!
15 aprilie 2017, 09:58
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Consider că dl primar a intrat într-o etapă în care se victimizează și aduce tot felul de argumente care nu sunt adevărate, pentru a susține faptul că nu a pierdut această bătălie. În loc să fie bărbat și să recunoasc ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8698 lei
USD
Dolarul SUA
4.1617 lei
CHF
Francul elveţian
4.5043 lei
GBP
Lira sterlină
5.3406 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9382 lei
XAU
Gramul de aur
252.1123 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2456 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3330 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9625 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1050 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1791 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6540 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.8 o C
Dorohoi
11.0 o C
Bucecea
10.4 o C
Darabani
12.1 o C
Saveni
10.8 o C
Ştefăneşti
11.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.