Top News
Festin financiar: Finanțele i-au umplut de bani pe unii primari, la alții le-a luat din conturi – 2 milioane de euro în municipiu – TABEL

Au existat mai multe voci care afirmau cu tărie că această rectificare de buget este deplasată pentru că unitățile administrativ teritoriale sunt nevoite să cheltuiască banii pe modul rapid, adică până la sfârșitul anului. Evident, primăriile care au primit bani.

Rectificarea de buget s-a făcut săptămâna trecută, iar sumele au fost distribuite în județele țării, 80% fiind repartizate primăriilor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Botoșani iar 20 de procente, prin Consiliul Județean (CJ).

Directorul Finanțelor de la Botoșani a semnat decizia de repartizare a sumelor, pe două capitolul distincte.

 

Primul : Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor pe anul 2016, în sumă totală de 16,5 milioane lei, pe unități administrativ teritoriale.

 

Cei mai mulți bani au fost direcționați către municipiul reședință de județ pentru susținerea unor cheltuieli precum salariile din învățământ, plata asistenților persoanelor cu handicap sau tichete sociale pentru grădinițe.

 

Botoșani – 8.839.000 lei
Dorohoi – 2.078.000 lei
Vorona – 573.000 lei
Darabani 540.000 lei
Șendriceni – 313.000 lei

 

Dacă la unele primării, cum este Botoșani de exemplu, adunate, sumele se ridică undeva la 2 milioane de euro, în schimb, există unități administrativ teritoriale unde modificarea de buget a fost negativă.

 

Flămânzi : - 226.000 lei
Copălău: - 70.000 lei
Nicșeni, Corni: - 52.000 lei
Cristești: - 40.000 lei
Hlipiceni: - 35.000 lei
Călărași: - 30.000 lei

 

”Vă dați seama, nouă nu ne trebuie nimic aici, noi o să mergem la ruși, în partea asta ca să ne dea bani. Noi acolo trebuie să ne adresăm. La școală într-adevăr au ceva cu plus acolo, dar restul, știu că la asistenții personali am socotit și ajunge. Iar la echilibrare de buget avem nevoie că am niște proiecte în derulare, trebuie să asigurăm cofinanțare de 15% la unul pentru canalizare”
Elena Vrajotis, primar Călărași

 


”La școală erau bani în plus, sunt niște sume care s-au luat de acolo și s-au transferat la noi, banii care au fost în plus de la începutul anului au fost dați la asistenții personali”
Ciprian Ivanov, primar Copălău

 

 


Al doilea : Repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale în sumă totală de 20,7 milioane lei pe unități administrativ teritoriale.

 

Curios, la acest capitol bugetar, cea mai consistentă felie din tortul financiar îi revine Primăriei Dorohoi, care conduce în acest top la suma primită.

 

Dorohoi – 2.073.000 lei
Săveni – 835.000 lei
Flămânzi – 678.000 lei
Darabani – 676.000 lei
Vorona – 464.000 lei

 

”La începutul anului am luat cea mai mică sumă, pentru echilibrare. De la CJ cu tot cu cele de la Finanțe, până în 5 miliarde. Cât o comună. Acum se ajunge la un nivel de finanțare și sumele astea de echilibrare ne ajută să încheiem anul fără datorii”
Dorin Alexandrescu, primar municipiul Dorohoi

 

Alte primării însă se regăsesc la polul opus la capitolul echilibrare, fie pentru că nu au proiecte în derulare, fie că nu au solicitat necesarul de bani de la Finanțe.

 

Iată-le:

 

Adășeni – 85.000 lei
Dimăcheni – 91.000 lei
Ripiceni – 110.000 lei
Hănești – 117.000 lei
Concești – 119.000 lei

 

La Consiliul Județean, diferența de 20% din suma totală ar urma să fie repartizată primăriilor undeva spre finele acestei săptămâni.

 

”Sunt primării care nu au răspuns solicitării noastre și asta a mai încetinit luarea unei decizii pentru rectificare. Și sunt unele primării care nu au nevoie de bani, nu au solicitat sume, sunt și din  acestea. Îi mai lăsăm să vedem, poate revin asupra situației. Sumele nu sunt așa de mari, este vorba de 51 de miliarde de lei vechi”
Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani

 

Șeful de la Județ susține că nu se știe dacă vor mai fi organzate consultări cu primarii, având în vedere că suma nu este una chiar mare, iar președintele a tot purtat discuții cu aleșii locali.

Ședința extraordinară de Consiliu Județean va avea loc cel mai probabil joi, 8 decembrie 2016.

loading...
Cioloș vine pentru săracii din Iași și Vaslui: ”bogătanii” de la Botoșani nu-s invitați?

CLICK MAI JOS PENTRU CONSULTAREA TABELULUI INTEGRAL

 

Învățătoarea de la Botoșani care și-a adus pisica proprie la ore pentru copiii de la clasă – GALERIE FOTO & VIDEO
Este una dintre cele mai iubite cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Botoșani și la fiecare patru ani de zile, pentru clasa ei se face o adevărată listă cu copii ai căror părinți o doresc să le fie dascăl. Mulți sfârșesc dezamăgiți pentru că efectivul elevilor din clasă se oprește la 30.
Botoșănenii, uniți și în acest an în jurul Sfintei Cruci: Aici este cu adevărat catargul corabiei în care trăim, în care ne rugăm lui Dumnezeu – GALERIE FOTO
Cu flori, crenguțe de busuioc și lumânări aprinse în mâini, pitind șoapta rugăciunii sub mască, botoșănenii au ieșit și în acest an să dea mărturie de credință și să își rostească din nou încrederea în puterea Sfintei Cruci.
Primarul, poziție ȘOC la proiectul de milioane de euro al lui Tincu din Centrul Vechi: Este și pentru mine halucinant - VIDEO
Edilul șef are o atitudine surprinzătoare față de investiția pe care consilierul social-democrat Mihai Tincu dorește să o realizeze în Centrul Vechi și care este blocată de câteva luni în Consiliul Local.
Deschidere de an școlar în pandemie: Elevii cu măști în loc de flori, au venit la cursuri pe rând, direct în clase, pauze luate prin rotație – GALERIE FOTO & VIDEO
Un nou an școlar cu totul atipic și cu o serie de premiere care vor bulversa sistemul până când vor fi acceptate și respectate de toți factorii implicați în procesul educațional. Ziua de 14 septembrie a anului pandemic 2020 nu a semănat deloc cu celelalte deschideri de an școlar.
În numele Tatălui: Performanța românească în vreme de pandemie și povestea mai puțin știută a botoșăneanului de AUR - GALERIE FOTO
Nu a alergat pentru premii, nici pentru glorie. Dar are parte și de premii, și de glorie. Pentru tânărul botoșănean, linia de sosire nu înseamnă și finalul cursei, pentru că dincolo de competiție, podium, performanțe se mai află ceva: dragostea nemărginită pentru tatăl său.
Un candidat promite să vândă toate mașinile Primăriei Botoșani: Unii vor primar ca să aibă o mașină
Una dintre cele mai inedite promisiuni din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie aparține candidatului Partidului Mișcarea Populară la Primăria Botoșani.
Se redeschid școlile! CreaFuture a finalizat și al doilea curs de dezvoltare a abilităților, cadrele didactice duc jocurile la elevi – FOTO&VIDEO
A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
REVOLTĂ la grădinițe înainte de noul an școlar! Părinții acuză că le sunt trimiși copiii acasă la jumătatea zilei: Ne-am epuizat concediile în starea de urgență
Cu două zile înainte de începerea noului an școlar în rândul părinților de la Botoșani s-a născut o stare de nemulțumire. Mai ales a celor care au copii înscriși la grădinițe și care au fost anunțați că, deși unitatea a adoptat scenariul verde, timp de două săptămâni din lună, preșcolarii vor fi trimiși acasă la amiază.
Botoșănenii au băut pe rupte în pandemie, sute de persoane la spital: LUNA în care femeile au petrecut cel mai mult
Chiar și pe pandemie, sute de botoșăneni au băut peste măsură astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, statisticile arată că mai mult de 50% din populație consumă alcool. 
Loading...
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Încă un șef de instituție iese din activitate și merge la pensie.
Victor Ponta, declarație la Botoșani despre alegerile locale: Va fi o nebunie. Un dezastru VIDEO
Prezent la Botoșani, Victor Ponta, președintele Pro România a abordat mai multe teme de actualitate, în contextul vizitei electorale pentru mobilizarea propriilor membri de partid.
Din nou la piscină!!! O nouă săptămână, noi participanți, același curs de creativitate și dezvoltare a abilităților de viață la CreaFuture – FOTO&VIDEO
Gazdele sunt aceleași, actorii principali s-au schimbat. Asociația B-Right Media și partenerii mai fac un pas în implementarea proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Amfiteatru, soare, plăcinte și muzică populară la vizita liderului național al PMP, la Botoșani: Vom fi a treia forță politică– VIDEO&FOTOGALERIE
Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a efectuat duminică, 6 septembrie 2020, o vizită electorală la Botoșani cu scopul de a mobiliza oamenii pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.
PSD-iștii au luat cu asalt Parcul Primăriei și au lansat un program după modelul Gabrielei Firea – GALERIE FOTO
Social-democrații botoșăneni au lansat astăzi în prezența șefului partidului, Marcel Ciolacu, un program pentru susținerea natalității. Practic, este un program preluat după modelul primarului din capitală, Gabriela Firea.
Loading...
100 de lei 10 minute! Bani oferiți botoșănenilor care stau lângă stadion pentru o „bucățică” live din posibilul meci cu Tottenham
Tragerile la sorți pentru tururile preliminare din Europa League și prezența echipei FC Botoșani printre formațiile participante ar putea aduce primul moment cu adevărat istoric în fotbalul românesc dar mai ales cel botoșănean.
Director economic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie, două doamne fac echipă în fruntea unității
Spitalul de Pneumoftiziologie din subordinea Primăriei și Consiliului Local Botoșani are echipă nouă de conducere de la începutul lunii septembrie.
Sediul unei instituții din centrul orașului Botoșani a intrat în reparații, clădirea este monument istoric – GALERIE FOTO
O clădire aflată pe lista monumentelor istorice din zona centrală a municipiului Botoșani a intrat în reparații.
REFORMĂ la Inspectoratul Școlar, doi inspectori printre care o soră de deputat se întorc la catedră, zece nume noi – LISTA
Ministerul Educației și Cercetării a transmis astăzi către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani două adrese: una cu încetarea detașării în interesul învățământului pentru un număr de 17 inspectori școlari. O a doua cu aviz pentru detașarea în interesul învățământului pentru anul școlar următor, în cazul a 25 de inspectori școlari.
TRAGEDIE în Italia! Un băiat de 17 ani originar din Botoșani, mort într-un cumplit accident – FOTOGALERIE
Durere, lacrimi și întristare la Eboli, în regiunea Campania, unde rudele, prietenii și colegii îl plâng pe Domenico Ahanzei, tânărul român de numai 17 ani care joi, 27 august, a avut un accident în timp ce se deplasa cu scuterul său.
O funcționară de la AJOFM vrea primar: Știu că pot să fac multe lucruri frumoaseFOTOGALERIE
Dacă majoritatea funcționarilor publici stau departe de politică, unii și din cauza constrângerilor legale, în comuna Tudora a intrat în cursa pentru postul de primar tocmai o persoană din această categorie a lucrătorilor la stat.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.