Actualul ocupant, pe perioadă determinată, a arătat din capul locului că este tehnocrat cu o experiență de peste două decenii în domeniu.
Postul vacant este la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și a fost eliberat prin decesul fostului director adjunct, Dan Constantin.
A fost numit cu titlu de interimat Angel Călin, care vine de la Centrul Local Săveni unde a lucrat 23 de ani. A avut două decizii de câte 6 luni fiecare iar în prezent, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a organizat concurs pentru această funcție, la cererea ANOFM.
S-au înscris și au și trecut de etapa de selecție a dosarelor trei persoane, actualul ocupant al postului, Călin Angel care este și în concediu precum și Anca Apăvăloaie și Mihaela Hrițcu Lafontain.
Anca Apăvăloaie a mai fost la conducerea instituției însă din postura de director economic. În 2010 însă acest post a dispărut din organigrama instituției. Câteva luni mai târziu a promovat un concurs pentru o funcție de șef serviciu, după ce a stat în concediu medical mai mult timp.
Mihaela Hrițcu Lafontain nu este din interiorul instituției și este probabil să fie și persoana susținută politic pentru acest post.
Pe data de 11 iulie 2019 va avea loc concursul.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024