Top News
Descinderi în fosta vilă a fotbaliștilor transformată în azil privat – GALERIE FOTO

Acțiune de amploare organizată cursul dimineții de joi, 27 iulie la vila în care au locuit o bună bucată de timp fotbaliștii de la FC Botoșani și care mai apoi a fost transfomată în centru privat de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Casa se află în Parcul Tineretului și a fost ținta unor controale de amploare ieri dimineață. Azilul aparține doctorului Daniela Babei care este în centrul unei anchete penale în care i se aduc acuzații grave.

 

Ieri dimineață în curte se aflau echipaje de polițiști dar și persoane în civil cu angajați ai centrului deopotrivă, care purtau halate albe. În unele situații discuțiile păreau că se poartă pe un ton ridicat, unii dintre cei care participau la control completând mai milte documente la o masă de pe terasă.

 

Oficial, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) confirmă controalele care au avut loc ieri și spun că obiectivul este vizat de mai multe instituții, nu neapărat doar de Poliție, verificările fiind efectuate pe mai multe domenii.

 

Este foarte posibil ca ieri să fi participat la controale și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) sau Direcției de Sănătate Publică (DSP).

 

”Nu pot fi furnizate mai multe informații la acest moment”,

ne-a relatat cms. Daniela Gheorghiescu din cadrul IPJ Botoșani.

 

Nu s-a putut specifica nici dacă acțiunea de ieri se încadrează în ampla verificare asupra medicului Daniela Babei, după ce conducerea de la Spitalul Județean Mavromati i-a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

Daniela Babei este acuzată de de furt, distrugere sau sustragere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

 

Concret, la începutul anului în curs la Spitalul Județeans-ar fi observat lipsa mai multor medicamente și materiale sanitare de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). S-a deschis o anchetă internă fiind urmărite și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din spital.

 

Este obsevată doctorița Daniela Babei care părăsește unitatea cu mai multe pungi de cadouri și cutii cu mănuși chirurgicale.

 

Conducerea spitalului ar fi observat lipsa unor cutii de mănuşi, soluţii perfuzabile, fiole de medicamente cu regim special, folosite în resuscitare, dar şi calmante derivate din morfină.

 

Se bănuia că toate acestea au fost duse către azilul privat al doctoriței.

 

Daniela Babei ar fi mers pînă într-acolo încât ar fi modificat fișele unor pacienți pentru a ridica tratament medicamentos sau perfuzabil și chiar și-ar fi făcut consultații singură, tot pe același considerent.

loading...
Anchetă uluitoare la Urgențe: O doctoriță s-ar fi consultat singură și ar fi plecat cu medicamente acasă, fișe dispărute și apărute, damf de fals

 

 

 

DIN CULISE: Gafe la depunerea jurământului prefectului și subprefecților, un invitat (ne)poftit și susținere politică în șoaptă – FOTO&VIDEO
Ceremonia restrânsă care a mai animat sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ la depunerea jurământului celor trei șefi ai Prefecturii a avut și momente nedorite.
Vot cu hoarda în Consiliul Județean și dezbateri în mare viteză: ”Stați puțin!”, ”O secundă”AUDIO ce fac aleșii la ședințele închise de un an
În jur de o oră a durat ședința Consiliului Județean Botoșani care a avut loc pe data de 25 februarie. Pentru prima dată în ultimul an, de când cu câteva excepții întrunirile aleșilor de la CJ au loc în circuit închis, fără accesul presei și al publicului larg, Botoșăneanul vă prezintă modul în care se desfășoară o astfel de ședință.
Botoșaniul tot mai ocolit de medici: Semieșec la concursul pentru 17 posturi, se reia procedura
Botoșaniul pare să fie tot mai ocolit de medici, iar elocvent este ceea ce s-a întâmplat la ultimul concurs organizat de Spitalul Județean Mavromati.
Botoșăneanul care folosește cel mai ieftin medicament din lume: Frigul este un profesor dur, dar cel mai înțelept în același timp – GALERIE FOTO
Pentru cei mai mulți dintre noi, primăvara înseamnă flori, soare, trezirea la viață a naturii. Există însă și oameni pentru care iarna, frigul, gheața reprezintă o binefacere și o metodă de a-și îmbunătăți viața.
LA MULȚI ANI! Pagini din viața pictorului: Teodor Valenciuc, decanul de vârstă al artiștilor botoșăneni, împlinește 91 de ani
Scoborât primăvăratec pe pământul Botoșanilor, Teodor Valenciuc împlinește, pe 1 martie, 91 de ani. Domol, cu un zâmbet reținut cât să facă din el un mucalit aproape sobru, visător de când se știe și scotocitor culoare, Teodor Valenciuc ne învață că vârsta nu se numără în ani, ci în povești trăite.
Care pandemie? Dan Bittman e deja sold-out cu primul spectacol la Botoșani, se mai vând bilete doar la al doilea
La primul spectacol din pandemie al unui artist de rang național s-au vândut deja toate biletele. Organizatorii au anunțat sold-out pentru concertul închinat femeii și programat pe data de 7 martie la Rapsodia City Center.
Botoșănenii care NU ne fac cinste: O tânără de 23 de ani a evadat din pușcărie din Italia, în China „Bonnie și Clyde” de Botoșani prinși la furat
Milioane de români și probabil mii de botoșăneni trăiesc peste hotare, unii încercând că muncească pentru a avea un venit cinstit, alții optând pentru alte metode de a obține bani în mod facil, însă ce contravine legilor din alte țări.
O parcare supra-aglomerată din centrul orașului va fi cu PLATĂ în urma solicitărilor botoșănenilor
Decizia a fost adoptată în ședința de Consiliu Local întrunită astăzi, de la ora 11:00.
INTERPELARE la ședința de la Municipiu: Sute de botoșăneni se opun unei investiții: Nu suntem de acord cu restaurante, magazine, terase, instituții
Ședința de Consiliu Local de astăzi, 25 februarie 2021 a început cu o intervenție din partea unei reprezentante a unui ONG local care se împotrivește deramării unei investiții în municipiu.
Loading...
Bolnavi de diabet lăsați o săptămână fără rețete după pensionarea unui medic de la ”Mavromati”
Mai mulți pacienți diagnosticați cu diabet nu și-au putut lua rețetele timp de o săptămână. Este vorba despre botoșăneni aflați în evidențele medicului pensionar Ioan Petrescu.
Botoșăneni infectați la petreceri private, cresc cazurile în municipiu de la o zi la alta
În ultimele zile, autoritățile sanitare de la Botoșani remarcă o creștere a cazurilor în municipiul Botoșani, rata de infectare ajungând la 2,41.
Primele imagini cu Fratele Andrei, botoșăneanul care a lăsat toate ale lumii: Gata să împărtășească un gând și un sfat bun și oferind totul - FOTOGALERIE
În urmă cu doi ani, actorul botoșănean lua o decizie care surprindea lumea artistică, și nu doar. La 33 de ani, în plină expansiune artistică, cu zeci de roluri pe scenă, în film, cu participări răsunătoare în emisiuni de top, actorul lăsa totul în urmă și pleca să își găsească liniștea. Și să găsească pe sine. 
Incendiu la o școală din Botoșani, mai multe echipaje de pompieri la fața locului – FOTO & VIDEO
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri care au intervenit pentru stingerea incendiului. 
Scandalul de la Constanța: Colonelul Amarandei a trimis la Botoșani scara mobilă pentru un porumbel – GALERIE FOTO & VIDEO
La scurt timp de la preluarea conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea botoșăneanul Cristian Amarandei s-a confruntat cu prima situație critică soldată cu decesul unei femei care a murit după ce a căzut de la înălțime.
Loading...
Stradă blocată complet de o înmormântare în etnie: circulația s-a reluat când au vrut rudele și cunoștințele – VIDEO & GALERIE FOTO
Nervi, înjurături, certuri și mai ales claxoane peste claxoane s-au putut auzi vineri în jurul orei 12:30 în zona centrală a municipiului Botoșani. Acolo, o înmormântare a unui reprezentant al etniei a dat peste cap circulația rutieră.
Primarul a împărțit locuințe la marginea orașului! Periplu cu deputați și viceprimar prin noile apartamente: Aș sări în sus de bucurie VIDEO & FOTO
În 2012 când USL zguduia politica românească, fostul primar de la Constanța, Radu Mazăre împreună cu Ovidiu Portariuc turnau simbolic primul cancioc de mortar pentru un ansamblu de locuințe pentru tineri. Se întâmpla în luna mai.
LOVITURĂ în procesul pentru tragedia auto de la Orășeni Deal, dosarul a ajuns la alt judecător
Unul dintre cele mai vechi dosare de la Judecătoria Botoșani a fost repartizat unui alt judecător. Este vorba despre dosarul în care este judecat Flavian Zacrețchi, tânărul care a produs accidentul de la Orășeni Deal în anul 2015 în care doi soți și-au pierdut viața.
Colonelul Amarandei în centrul unui scandal imens la Constanța: O femeie a căzut de la etajul 6 încercând să scape de un incendiu, pompierii NU aveau nici saltea, nici autoscară – VIDEO & FOTOGALERIE
O femeie de 56 de ani din Constanța a murit marți după ce a căzut de la balconul apartamentului de la etajul 6, cuprins de un incendiu violent. Ea ieșise pe balcon pentru a scăpa de flăcările din locuință și a așteptat acolo minute bune să fie salvată.
Se sparge pandemia: Dan Bittman concertează la Botoșani de Ziua Femeii... două zile la rând - Vino să-ți recalibrezi psihicul distrus
Poate cel mai mediatizat cântăreț român în ”epoca Covid” își reîncepe concertele la Botoșani. La aproape un an după ce spectacolele au fost blocate în totalitate de pandemie, în oraș vor avea loc show-uri timp de două zile la rând.
17 la 3! Victorie zdrobitoare în PNL pentru funcția de subprefect: Dacă va fi sau nu, asta e altă discuție
Biroul Politic Județean (BPJ) al Partidului Național Liberal s-a întrunit luni după amiază pentru a vota persoana a cărei nume a fost transmis la București pentru ocuparea unui post de suprefect la Botoșani.
In sfarsit au ajuns autoritatile si acolo....
29 iulie 2017, 11:26
Vai de capul batranilor care au incaput pe mainile acestei doctorite!Trebuie facuta o ancheta sociala la azil ,aparentele inseala de cele mai multe ori !!!
28 iulie 2017, 14:09
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
4.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.