Șirul voturilor de oficialități la turul II al alegerilor prezidențiale a fost încheiat de parlamentarul Costel Lupașcu. Social-democratul și-a exercitat dreptul constituțional la o secție amenajată la Școala 6.
La fel ca în urmă cu două săptămâni și în turul al doilea al alegerilor prezidențiale deputatul s-a prezentat la urne alături de soția sa, Oana și de fetița lor, Maria.
”Am votat din nou, din toată inima, pentru România. Am votat pentru un președinte care să aducă bunăstare tuturor românilor. La fiecare cinci ani avem șansa de a ne schimba președintele și trebuie să facem acest lucru. Am votat pentru un președinte care să asigure unitatea, bunăstarea românilor, pentru un președinte care să ne țină pe toți împreună și care să asigure lucruri cât mai bune pentru țară”,
Costel Lupașcu, deputat PSD.
Demnitarul social-democrat s-a amuzat de predicțiile făcute de senatorul Costel Șoptică privind o victorie a lui Klaus Iohannis inclusiv la Botoșani.
”Nu au cum! Se vor face de râs și de această dată, cum zilele trecute, în disperare, încercau să facă fel de fel de chestiuni puerile, neacoperite și incorecte”,
Costel Lupașcu, deputat PSD.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024