Top News
Cotabiță a ridicat doamnele orașului în picioare la revenirea pe scenă: Am făcut o plimbare și m-am întors – VIDEO & GALERIE FOTO

La vreo trei decenii după ce a cântat pentru prima dată la Botoșani, Gabriel Cotabiță a revenit pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Atunci era la începutul carierei, vineri seară și-a marcat practic reintrarea în circuitul artistic după gravele probleme de sănătate pe care le-a avut anul trecut.

A recunoscut că și-a cam speriat... doamnele

”V-ați cam speriat”, le-a spus zâmbind Gabriel Cotabiță celor care îi îndrăgesc și care nu au fost tocmai puțini. Sala a fost ocupată la capacitate maximă, mai ales de către femeie, cărora de altfel le-a și fost închinat spectacolul ”Domnișoara, nu pleca”.
”Mă uit la voi toate... În urmă cu 30 de ani, când am cântat prima oară aici, erați domnișoare, acum sunteți doamne”, le-a transmis Gabriel Cotabiță spre amuzamentul spectactorilor.
Iar doamnele prezente la spectacol au cântat alături de artist câteva din celebrele sale piese, precum ”Noapte albastră”, ”Domnișoara, nu pleca”, ”Trece vremea”.
Cântărețul n-a părut să fi avut probleme de sănătate atât de grave, a vorbit după fiecare piesă și a glumit mai tot timpul.
”Am făcut o plimbare și m-am întors. Cred că în această seară o să vedeți că am trecut în revistă câteva dintre cele mai importante cântece ale mele. Mulți dintre dvs. veți fi nemulțumiți: «pe aia n-ai cântat-o, pe aia n-ai cântat-o». N-am ce să fac”, a spus Gabriel Cotabiță, care a recunoscut că i se reproșează faptul că vorbește mult la concerte, dar a dat asigurări că ”n-am să vorbesc mai mult ca Florin Piersic”.

Un trio formidabil

Dar artistul a intrat pe scenă la mai bine de o oră și jumătate de la debutul spectacolului. Până atunci, Vlad Miriță și Ianna Novac au cântat acompaniați fiind de Filarmonica de Stat Botoșani dirijată de Daniel Manase. Cei doi au cântat o gamă largă de piese, de la ”O sole mio” în limba italiană la ”Oci ciornie” în limba rusă și ”Lume, lume”, în limba română, bineînțeles.
Finalul i-a găsit pe toți cei soliști pe scenă. Gabriel Cotabiță, Ianna Novac și Vlad Miriță au interpretat împreună ”Ave Maria”. Minute bune artiști au fost aplaudați în picioare de cei 600 de spectatori, printre care s-au regăsit de la oameni de afaceri, la candidați la funcția de primar și directori. Interpreții au mulțumit companiei D.I.O.S. și reprezentanților săi, Liviu Sorinel și Rubert Duduc pentru organizarea spectacolului, dar și conducerii Filarmonici de Stat Botoșani, care s-a implicat într-un asemenea show. De altfel, concertul de la Botoșani este primul dintr-un turneu. Chiar și așa, a adus în sală oameni nu doar din Botoșani, ci și din București, Aiud, Roman, Iași, Vaslui.

CITEȘTE ȘI:

Un artist se pregătește să cânte la Botoșani în pantofi de 700 de euro: Combinaţie de piele de picioare de struţ şi de pisică de mare

 

ACUM: Percheziții la Serviciul de Permise și la mai multe domicilii – FOTOGALERIE
Direcția Generală Anticorupție (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) derulează la această oră o amplă acțiune care vizează în principal Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV).
ȘASE directori de la Botoșani băgați în evaluare, primesc note de la șefi din Suceava
Managerii unor instituții de la Botoșani vor fi verificați în următoarea perioadă.
Botoșănean găsit mort în pat de către femeia cu care trăia
Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, s-a dat alarma în Parcul Tineretului din municipiul Botoșani.
O expoziție-simbol la Botoșani: Artista care desena portrete pe pereții pușcăriei de la Botoșani, admirată astăzi pe simezele Galeriilor”Ștefan Luchian” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pictură, grafică, tehnică mixtă, fotografie. Și nu doar atât. Omagiu, dialog între generații pe simeze și în Galerii.
Încă un director nou la o unitate din Botoșani, drumul de la agent transport valori la șeful cel mare
Într-o perioadă în care predarea de ștafetă pe funcțiile de conducere este la ordinea zilei, are loc o nouă mutare în rândul serviciilor publice de la Botoșani.
Elsaco a intrat în lumea mare de tot: schimbă conducte de milioane de euro cu compania nășită de Gabi Firea
Compania Municipală Termoenergetica înființată la inițiativa Primăriei și Consiliului General al Capitalei, a încheiat contracte-cadru cu patru companii pentru repararea și înlocuirea vechilor conducte de apă caldă.
Botoșaniul promovat cu arma în mână de un director la Târgul de Turism al României – VIDEO
Pentru al treilea an consecutiv Botoșaniul este prezent la cel mai mare târg de turism al României. Anul acesta însă, botoșănenii noștri au optat pentru o metodă atipică de a se face observați la București.
Tânără din Botoșani, model de top pe scena din Londra – GALERIE FOTO cu creațiile celebre purtate
Este tânără, frumoasă și își dorește o carieră în actorie. A câștigat până acum mai multe concursuri de modă, iar cea mai nouă experiență a sa este London Fashion Week.
Un fost subsecretar de stat PSD a ajuns șef în termoficarea botoșăneană
Totul s-a jucat la un singur vor în ședința ordinară de Consiliu Local, iar desemnarea în funcția de conducere de la SC Modern Calor SA s-a făcut prin vot secret.
Loading...
Fost inspector școlar de la Botoșani condamnat la închisoare pentru înșelăciune și fals
Magistrații de la Judecătoria Botoșani s-au pronunțat astăzi în procesul în care un fost inspector școlar de la Botoșani a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Jurnalistul Florentin Florescu, privegheat de o mamă bătrână, foști colegi, un preot și creștinii satului: Nu era la vârsta la care să moarăGALERIE FOTO
Moartea lui Florentin Florescu le-a părut multora o glumă. Mulți dintre cei care l-au știut au recunoscut că vestea plecării jurnalistului, chiar de ziua lui, părea o ghidușie pusă la cale chiar de el. Au înțeles, cu cât treceau minutele, orele, că Florentin s-a lăsat de glume.
VIDEO șocant: Gândaci filmați în frigiderele restaurantelor din Botoșani - FOTOGALERIE
Noi imagini șocante au fost făcute publice de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate la restaurantele din Botoșani
IMAGINI absolut șocante din bucătăriile restaurantelor controlate la Botoșani făcute publice de Protecția Consumatorilor – GALERIE FOTO
Pentru buna informare a cetățenilor din Botoșani, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, a făcut publice o serie de fotografii din bucătăriile unor restaurante care au făcut obiectul controalelor în zilele de 13 și 14 februarie 2020.
Este oficial: Hotel-restaurant închis de Protecția Consumatorilor - FOTO
Informațiile prezentate vineri dimineață privind acțiunile desfășurate de Autoritatea Națională pentru Consumatorilor (ANPC) în unele localuri din Botoșani au fost confirmare de reprezentanții instituției. Iar într-unul dintre cazuri s-a luat inclusiv măsura sistării activității.
Loading...
Cu DUREREA la psihiatru: ”Dacă avem dureri înseamnă că trăim, că suntem vii”
Se spune că bucuria împărtăşită se transformă într-o bucurie mai mare. Însă durerea împărtăşită este o durere vindecată.
Camere VIDEO de supraveghere la ghene de gunoi: Imaginile în timp real ajung direct la Poliție și Urban Serv – FOTOGALERIE & VIDEO
Una dintre inițiativele viceprimarului Cosmin Andrei a fost de amplasare a unor camere de supraveghere în zona unor platforme de colectare deșeuri, unde cetățenii obișnuiesc să arunce sacii menajeri pe jos și nu în pubele.
EXCLUSIV: Gelu Graur gata să renunțe la candidatura pentru Primăria Botoșani
Abia nominalizat de Uniunea Salvați România pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Botoșani, Gelu Graur intenționează să iasă din cursă. Între acesta și o parte a liderilor USR Botoșani au apărut unele divergențe care l-au determinat să își revadă planurile politice.
Cascador de 17 ani încătușat de polițiști după o goană cu 160 km la oră și aproape două luni de pândă
Un adolescent de 17 ani a fost condus la sediul Poliției de la Botoșani, în cătușe.
O candidată pentru un post la Primăria Botoșani a luat nota… 0 la concurs
Concursul pentru un post de referent la Primăria Botoșani a eșuat. Ba chiar unii dintre candidați au dovedit că sunt total nepregătiți pentru un astfel de examen.
Scrisoarea de ADIO lăsată de tânăra amantă care a vrut să se sinucidă: Sunt sigură că după ce n-am să mai fiu…
Înainte de a înghiți un pumn de pastile, tânăra care locuia într-un apartament cu chirie în Zona Industrială a municipiului a lăsat un bilet de adio.
Cotabita 10000 de Euro. Cati bani intra in contul Filarmonicii?
5 martie 2016, 22:02
Gigi Contra,dar ai fost avizat de afis ca nu va fi concert simfonic cu solisti de la nu stiu care teatru de opera.Solistii concertului de aseara fac parte din alt gen.Iar pentru popsimfonic ei sunt la inaltime,oricat ai vorbi tu.In sala au fost si cei care in timpul studentiei sau liceului fredonau melodiile lui Cotabita.Iar despre Mirita vreau sa amintesc un lucru care n-are legatura cu muzica dar este foarte important-este unul din membrii activi din Ro in sustinerea familiei traditionale,in comparatie cu tine care nu esti decat un sobolan care scrie comentarii de doi bani sub anonimat .
5 martie 2016, 13:51
Mda. Se pare ca unele persoane nu prea au inteles ideea acestui minunat spectacol . Pacat.Felicitari Sorin, un adevarat impresar! La mai multe de acest gen! ! !
5 martie 2016, 11:02
Ce mai ... un concert plin de ... mă abțin . Preturi umflate peste măsură ... aceeași "Ave Maria " a lui kikirita Mita asta . Altceva nu știe sa cânte omul ăsta ? Ca sa nu mai spun ca omul nu poate cânta fata casca . El încă poate ca se crede la Eurovision. :)) Ca doar e o "valoare " . În fine .De Cotabita. . . Nici nu are rost sa spun prea multe . Un infatuat trecut de a doua tinerete deja .Iar de Novac. . . Numai bine . Sunt satul de vedetele astea de se dau mari soprane dar ele nu știu unde e nota Do pe portativ .În schimb , tot respectul Filarmonicii de Stat (deloc degeaba :) ) , îmi pare rău că a trebuit sa acompaniați niște "artiști " de o așa mare ... anvergura .La mai multe dar clasice și bune concerte !Un simpatizant . :-)
5 martie 2016, 10:48
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Vă este frică de coronavirus?
Declaraţia zilei
„Acesta este un mod sigur  de a ne îmbolnăvi de altceva decât coronavirus. Nu ne protejează de nimic pentru marea masă a populației. Și în recomandările Ministerului Sănătății scrie foarte clar, masca se folosește de ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8127 lei
USD
Dolarul SUA
4.3601 lei
CHF
Francul elveţian
4.5243 lei
GBP
Lira sterlină
5.6207 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0113 lei
XAU
Gramul de aur
228.5606 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2475 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4164 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8419 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1890 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6440 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.