Top News
Botoșaniul tot mai ocolit de medici: Semieșec la concursul pentru 17 posturi, se reia procedura

Botoșaniul pare să fie tot mai ocolit de medici, iar elocvent este ceea ce s-a întâmplat la ultimul concurs organizat de Spitalul Județean Mavromati.

Doar patru candidați înscriși

 

Cea mai mare unitate medicală din județ a scos la concurs 17 posturi de medici pe mai multe specializări precum Infecțioase, Neonatologie, Cardiologie, Medicină Internă, Oncologie.

 

Lista completă poate fi urmărită mai jos

 

Etapa de înscriere a ajuns la final, însă doar patru candidați și-au depus dosarele. Toți au fost declarați admiși în urma selecției acestora.

 

"S-au depus patru dosare pentru specialitatea oncologie medicală, ATI, boli infecțioase și cardiologie"

 

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.

 

 

Posturile scoase din nou la concurs

 

Ca atare, procedura va fi reluată iar de această dată la concurs se vor putea înscrie inclusiv medicii rezidenți aflați în ultimul an de rezidențiat.

„Posturile pentru care nu s-au depus dosare pentru concurs se va relua procedura pentru aprobarea Consiliului Județean în vederea scoaterii la concurs a posturilor și republicarea în Viața Medicală. Dacă la primul anunț puteau să se înscrie doar medicii cu gradul specificat în anunț ca urmare a republicării se pot înscrie atât medici specialiști, primari cât și medicii rezidenți în ultimul an de rezidențiat"

 

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.

 

Din nefericire însă, tot mai mulți medici refuză să activeze în spitalele botoșănene. În timp ce unii aleg alte județe, alții iau calea străinătății.

loading...
Concurs cu taxă la Spitalul Județean pentru 17 posturi de medic - LISTA

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Președintele USR Botoșani, indemnizație de deputat tăiată din cauza chiulului din Parlament
Decizia a fost luată după o serie de absențe nemotivate în Camera Deputaților, în primele luni ale acestui an.
Autobuzele parchează la PSD! Războiul pe conducerea Eltrans tranșat social-democrat la vot
În urma desfășurării procedurii secrete de vot, a fost tranșată într-un final situația de la societatea Eltrans.
Operații greu de realizat pe pandemie la Mavromati, medic: Nu veniți la Spitalul Județean
După mai bine de un an de pandemie, botoșănenii cu alte afecțiuni sunt în continuare victime colaterale. Medici fac apeluri să nu se prezinte la spital dacă nu sunt „urgențe reale”.
Într-o lume care desparte, există un om care adună: Fenomenul Hărman la Botoșani – GALERIE FOTO
Aproape 100 de lucrări, un colecționar și colorata poveste dintr-o primăvară capricioasă încă.
Drumul strategic de la Botoșani: Judecătorii au scos din schemă „firma orașului”, loturile împărțite de alți constructori – VIDEO
Câștigătoare la precedenta licitație, exclusă total după un val de contestații la unități de stat și instanță.
HoReCa, cinematografele, sălile de spectacole și cele de jocuri – ÎNCHISE încă două săptămâni la Botoșani - DOCUMENT
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a prelungit sâmbătă pentru încă două săptămâni restricțiile suplimentare adoptate pe 27 martie pentru municipiul Botoșani.
Șefa CJ & primarul, cumpărături cu microfonul la piața de produse tradiționale: Să vedem dacă știi să dai restulGALERIE FOTO
Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani au fost invitați speciali la inaugurarea pieței volante cu produse tradiționale a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis, eveniment care a avut loc sâmbătă dimineață.
Mânăncă românește! Piață volantă cu produse tradiționale inaugurată în centrul Botoșanilor: de la caș și brânză la ceapă și miere de albină – VIDEO & GALERIE FOTO
Sub sloganul ”Mânăncă românește”, scris inclusiv pe un banner, în cadrul unui parteneriat pe care Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis l-a perfectat cu Primăria Botoșani, sâmbătă dimineață a fost inaugurată în centrul orașului o piață volantă cu produse tradiționale.
SEARA DECISIVĂ: FC Botoșani află în 90 de minute dacă se califică în play-off pentru a doua oară
Trei meciuri de totul sau nimic au fost programate seara asta de la 20:30 între echipe care evoluează în prima ligă și care își dispută locurile 5 și 6 din play-off.
Loading...
Protestatarii au spart un geam al Primăriei, ”bolovanul” provine de la Prefectură
Și la Botoșani au fost incidente în timpul protestelor care au avut loc la începutul săptămânii trecute față de noile măsuri luate de guvernare și dublate de o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență,
Paradă de tractoare pe străzi, orașul blocat de oamenii satelor, protest cu acuzații la polițiști și reproșuri la prefect – GALERIE FOTO & VIDEO
A fost probabil unul dintre cele mai spectaculoase acțiuni de protest organizate la Botoșani în ultimii ani de zile. Într-un imperiu al nemulțumirilor crâncene venite din partea celor care practică agricultura la Botoșani, fermierii și-au scos la vedere cele mai frumoase utilaje cu ajutorul cărora muncesc pământul.
Nu aveam cum să lipsesc la o asemenea înmormântare - Marian Murariu, prima ieșire după absența surpriză de la ședința cu Eltransul
Absența consilierului local Marian Murariu de la ședința deliberativului municipal convocat de primar pentru marți la amiază în vederea propulsării în funcții a unor administratori interimari la SC Eltrans SA reprezintă surpriza politică a săptămânii.
Îi lua... apa: Șeful cel mare de la Nova înlocuit în 24 de ore de la intrarea în CA a oamenilor susținuți de Doina & Florin
La o zi după întrunirea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) pentru validarea noilor membri din Consiliul de Administrație de la compania de apă, au avut loc și primele schimbări de șefi.
Încă un pas spre director din Râmnicu Vâlcea la ”Apă”: Noul CA completat de membrii PSD - ALDE
Adunarea Generală a Acționarilor companiei de apă și canalizare s-a întrunit astăzi la sediul societății și a votat completarea consiliului de administrație. În fapt, AGA a fost reprezentată de Dorin Birta, care săptămâna trecută a fost mandatat de plenul Consiliului Județean să voteze noii membri ai CA.
Loading...
RĂSTURNARE de situație la ședință, propunerile primarului au picat după o dublă trădare
Planurile inițiale nu s-au concretizat și în realitate și, după cum a decurs votul de la ședința de îndată a Consiliului Local, se preconizează o victorie liberală la numirea administratorilor de la Eltrans.
Cine salvează orașul? ”Protejat” de teancuri de hârtii, de legi pompoase, de instituții, Botoșaniul vechi se prăbușește în fiecare zi: ”Ce lăsăm noi moștenire celor care vin?” – GALERIE FOTO
Sute de botoșăneni trec zilnic pe lângă ele. Sunt bătrâne, triste la vedere și fără speranță. Altădată cochete, alinate și alintate de colorate vegetații, unele aduse chiar și de peste hotare, găzduind gălăgioase ședințe, înfocate cenacluri, simandicoase baluri, zac astăzi într-o dureroasă părăsire.
Consilierii de la municipiu se bat în ședințe pentru a-și impune propriii șefi: primarul o convocare, consilierii fostului primar altă convocare
Concurs de putere pe societatea de transport a orașului din partea politicienilor din Consiliul Local Botoșani. Eltrans stă de mai bine de jumătate de an fără Consiliu de Administrație, din cauza faptului că persoanele care au promovat un concurs, nu corespund politic.
Parchetul reacționează la acuzele cu femeia „poziționată” ca la execuție: Mai era un pic și organiza acțiuni de protest pentru inculpatul lui
Urmare a acuzațiilor aduse de un avocat botoșănean angajat de o femeie din județ care a fost victima unei agresiuni din partea concubinului, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a venit cu precizări suplimentare.
Impact Audi – Hyundai în sens giratoriu, răniți transportați la spital cu două ambulanțe – VIDEO
Neacordarea de prioritate a fost cauza producerii accidentului rutier care a avut loc în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu de lângă sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Director de instituție la un pas să se prăbușească pe holurile Prefecturii – FOTO & VIDEO
Imagini greu de privit petrecute miercuri în Palatul Administrativ unde a fost convocat primul Colegiu Prefectural din 2021, după un an de pauză.
ceva nu e in regula: salarii, garzi, sporuri, aparatura performanta, chiar si apartamente moderne si noi. Nu stiu daca performeaza toti pe ce privilegii au.
3 martie 2021, 08:48
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9261 lei
USD
Dolarul SUA
4.0937 lei
CHF
Francul elveţian
4.4797 lei
GBP
Lira sterlină
5.6851 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7879 lei
XAU
Gramul de aur
235.3486 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2296 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3668 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1848 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2805 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1900 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.9 o C
Dorohoi
8.9 o C
Bucecea
8.6 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
8.9 o C
Ştefăneşti
7.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.