Top News
Botoșani VOTEAZĂ: Liberalii au ieșit să voteze în alai, un PNL-ist cu două familii – GALERIE FOTO

Fix la ora 7:00 dimineața s-au deschis și la Botoșani, la fel ca în toată țara secțiile de votare, pe plan județean în jur de 422. Botoșănenii și românii îi aleg astăzi pe senatorii și deputații care vor avea grijă de soarta noastră în următorii patru ani de zile.

Dintre candidații de la Botoșani, primii care și-au exercitat dreptul constituțional au fost liberalii, cu candidatul Cristian Achiței care a votat la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiu.

 

El nu a venit singur ci cu familia sa, formată din soție și fiu, cea lărgită compusă din colegii de la partid care au venit și își arate susținerea dar și să atragă un semnal de alarmă pentru ca, la vot să iasă cât mai mulți botoșăneni.

 

De altfel, PNL-iștii au procedat la fel și la alegerile locale, au mers grupați în secțiile de votare, au zâmbit frumos, au dat mâna cu președinții și membrii.

 

”Astăzi am votat în primul rând pentru dezvoltarea județului Botoșani, am votat pentru investiții, pentru locuri de muncă bin plătite și rog din suflet pe toți botoșănenii să meargă astăzi la vot, îi rog și pe tineri să meargă astăzi la vot pentru ca împreună să ducem România înainte”
Cristian Achiței, candidat PNL la alegerile parlamentare

 

A fost alături de liberalii săi și liderul Cătălin Flutur care s-a deplasat la Școala 13. Nu a intrat în secție asemenea lui Cristian Roman și Costel Șoptică ci a așteptat afară alături de alți membri ai partidului.

 

Și Cătălin Flutur a făcut apel la botoșăneni să iasă la vot.

 

”În primul rând pentru că este o obligație cetățenească, dar este foarte important pentru Botoșani să iasă în număr cât mai mare la vot pentru că o prezență de peste 45% oferă o posibilitate de a continua ceea ce a început Guvernul Cioloș”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani

 

367.531 este numărul de botoşăneni cu drept de vot.

În judeţ au fost amenajate 422 secţii de vot.

800.330 buletine de vot din care 367.531 de buletine pentru Camera Deputaţilor şi tot atâtea pentru Senat au fost tipărite la Botoșani.

Au fost distribuite şi 2.110 ştampile cu menţiunea „Votat”, 422 de plicuri transparente sigilabile şi 367.531 de timbre autocolante ce vor fi aplicate pe buletinele celor care vor vota.

loading...
România votează!!! Botoșanii votează!!!! 1 milion de euro puși la bătaie pentru alegerea primarilor și consilierilor

 

Afacerea „chiria”: Zeci de botoșăneni își închiriază apartamentele, prețurile apropiate de cele din orașele mari
Într-o perioadă grea din punct de vedere economic mai mulți botoșăneni și-au scos la vânzare sau spre închiriere proprietățile: apartamente, garsoniere sau chiar vile.
Ludovic Orban a promis la Botoșani drumuri europene inclusiv pentru Moldova: Chiar dacă această autostradă nu va trece prin Botoșani, există un proiect de conectare GALERIE FOTO & VIDEO
Premierul României a revenit la Botoșani în cadrul unei vizite electorale, premergătoare alegerilor locale din 27 septembrie 2020. De altfel sintagma acestei zilei de sâmbătă, 19 septembrie 2020 a fost „au mai rămas opt zile”.
Artiștii care au îngenuncheat politica: ”Am putea povesti istoria armenilor din România pornind de la această expoziție impresionantă” - GALERIE FOTO & VIDEO
Cu doar o săptămână înainte de alegerile locale, un eveniment care a adunat la un loc zeci de botoșăneni, dar și un ambasador, doi parlamentari și chiar unii candidați, a reușit o performanță greu de atins în vremurile noastre: nu s-a rostit nici un cuvânt despre politică, nu s-au făcut promisiuni. Nu au lipsit, însă, aplauzele.
ATMOSFERĂ de neuitat: Botoșănenii au cântat cu măștile pe față alături de Proconsul, la primul concert în sală al Filarmonicii ”George Enescu” – GALERIE FOTO & VIDEO
Un concert așteptat, un moment ce va rămâne multă vreme în memoria publiculului botoșănean. Vineri seara, pentru prima dată după jumătate de an, sala Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani s-a deschis pentru melomani.
Principalii trei candidați la funcția de primar din același oraș, internați sau băgați la izolare din cauza coronavirusului
Virusul SARS-COV-2 a stopat campania electorală cu o săptămână înainte de alegerile locale pentru trei candidați la funcția de primar dintr-un oraș botoșănean.
Școala 2020 de la Botoșani: Trei elevi pozitivi, o clasă întreagă la izolare! Au fost depistați cu covid două cadre didactice și o îngrijitoare
La acest moment nu există riscuri de contaminare în unitățile de învățământ, transmit specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani.
FC Botoșani a pierdut întâlnirea cu istoria, calificare risipită încă din minutul 2 – GALERIE FOTO
FC Botoșani a întâlnit joi seară pe KF Shkendija în turul II preliminar al Europa League. Meciul s-a disputat pe Stadionul Municipal și s-a terminat cu scorul de 0 - 1.
ACUM: FC Botoșani față în față cu istoria în Europa League: primește gol la primul atac al oaspeților - GALERIE FOTO
Clubul de fotbal al orașului poate scrie astăzi o pagină de istorie a sportului botoșănean. FC Botoșani întâlnește de la ora 18:45 pe KF Shkendija în turul II preliminar al Europa League, care a încheiat pe locul 3 sezonul precedent din Macedonia de Nord.
Colegiul Eminescu pe un butoi cu pulbere, părinții au înroșit grupurile de WhatsApp, directorul unității: Avem cele mai bune intenții să ajutăm copiii, nu să defăimăm și să aruncăm cu noroi
Cea mai prestigioasă unitate de învățământ din județul Botoșani, Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiu a adoptat scenariul galben pentru actualul an școlar, adică jumătate dintre elevi vin la cursuri, iar ceilalți participă online.
Loading...
Cinci profesori s-au retras de la catedre, peste 40 de cadre didactice vulnerabile în fața virusului vor preda în continuare
Nu toți profesorii botoșăneni s-au întors la catedre începând de luni, 14 septembrie 2020. Unii au ales să renunțe în a mai profesa.
Învățătoarea de la Botoșani care și-a adus pisica proprie la ore pentru copiii de la clasă – GALERIE FOTO & VIDEO
Este una dintre cele mai iubite cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Botoșani și la fiecare patru ani de zile, pentru clasa ei se face o adevărată listă cu copii ai căror părinți o doresc să le fie dascăl. Mulți sfârșesc dezamăgiți pentru că efectivul elevilor din clasă se oprește la 30.
Botoșănenii, uniți și în acest an în jurul Sfintei Cruci: Aici este cu adevărat catargul corabiei în care trăim, în care ne rugăm lui Dumnezeu – GALERIE FOTO
Cu flori, crenguțe de busuioc și lumânări aprinse în mâini, pitind șoapta rugăciunii sub mască, botoșănenii au ieșit și în acest an să dea mărturie de credință și să își rostească din nou încrederea în puterea Sfintei Cruci.
Primarul, poziție ȘOC la proiectul de milioane de euro al lui Tincu din Centrul Vechi: Este și pentru mine halucinant - VIDEO
Edilul șef are o atitudine surprinzătoare față de investiția pe care consilierul social-democrat Mihai Tincu dorește să o realizeze în Centrul Vechi și care este blocată de câteva luni în Consiliul Local.
Deschidere de an școlar în pandemie: Elevii cu măști în loc de flori, au venit la cursuri pe rând, direct în clase, pauze luate prin rotație – GALERIE FOTO & VIDEO
Un nou an școlar cu totul atipic și cu o serie de premiere care vor bulversa sistemul până când vor fi acceptate și respectate de toți factorii implicați în procesul educațional. Ziua de 14 septembrie a anului pandemic 2020 nu a semănat deloc cu celelalte deschideri de an școlar.
Loading...
În numele Tatălui: Performanța românească în vreme de pandemie și povestea mai puțin știută a botoșăneanului de AUR - GALERIE FOTO
Nu a alergat pentru premii, nici pentru glorie. Dar are parte și de premii, și de glorie. Pentru tânărul botoșănean, linia de sosire nu înseamnă și finalul cursei, pentru că dincolo de competiție, podium, performanțe se mai află ceva: dragostea nemărginită pentru tatăl său.
Un candidat promite să vândă toate mașinile Primăriei Botoșani: Unii vor primar ca să aibă o mașină
Una dintre cele mai inedite promisiuni din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie aparține candidatului Partidului Mișcarea Populară la Primăria Botoșani.
Se redeschid școlile! CreaFuture a finalizat și al doilea curs de dezvoltare a abilităților, cadrele didactice duc jocurile la elevi – FOTO&VIDEO
A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
REVOLTĂ la grădinițe înainte de noul an școlar! Părinții acuză că le sunt trimiși copiii acasă la jumătatea zilei: Ne-am epuizat concediile în starea de urgență
Cu două zile înainte de începerea noului an școlar în rândul părinților de la Botoșani s-a născut o stare de nemulțumire. Mai ales a celor care au copii înscriși la grădinițe și care au fost anunțați că, deși unitatea a adoptat scenariul verde, timp de două săptămâni din lună, preșcolarii vor fi trimiși acasă la amiază.
Botoșănenii au băut pe rupte în pandemie, sute de persoane la spital: LUNA în care femeile au petrecut cel mai mult
Chiar și pe pandemie, sute de botoșăneni au băut peste măsură astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, statisticile arată că mai mult de 50% din populație consumă alcool. 
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Încă un șef de instituție iese din activitate și merge la pensie.
undei comentariul domnule jurnalist
11 decembrie 2016, 18:26
campanie mascata domnule jurnalist trecuta cu vederea de dumneavoastra dar interesul poarta fesul cred ca stiti la ce ma refer.
11 decembrie 2016, 16:49
Si astazi mescat se face campanie electorale de PNL dar cine sa se sesizele asa jisi jurnalisti carora le mai pica si lor ceva ,unui post local de TV patronat de cine spunetio voi , de dezbateridupa incheerea campaniei nesemnalate de nimeni . Ce pretenti sa mai avem intro asa zisa democratie manipulata
11 decembrie 2016, 14:52
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
„Nu mai putem folosi toaletele. În urmă cu jumătate de an am avut inundație în casă, cu rahat. Tot ce venea de pe canal, mi-a refulat în casă. Problema este mai veche, știu toți cei de la Nova Apaserv, mi-au spus băieții de ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8641 lei
USD
Dolarul SUA
4.1529 lei
CHF
Francul elveţian
4.5153 lei
GBP
Lira sterlină
5.2908 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9554 lei
XAU
Gramul de aur
252.2762 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2481 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3373 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9614 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1184 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1808 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6535 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.3 o C
Dorohoi
12.2 o C
Bucecea
12.3 o C
Darabani
11.7 o C
Saveni
12.3 o C
Ştefăneşti
15.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.