Top News
Botoșani în Diaspora: CINCI ore de stat în picioare, zvonuri că s-au terminat buletinele, se strigă: RușineFOTO&VIDEO

Mai mulți botoșăneni care se află în localitatea Offenbach din Germania și-au petrecut ultimele cinci ore la coadă pentru a vota pentru a vota la alegerile europarlamentare dar și pentru referendum.

Costy este din Botoșani și susține că stă la coadă de la ora 13:00, iar până la 18:00 abia dacă ajunsese la jumătate. Ne-a transmis că nu va renunța și rămâne până când reușește să voteze.

 

De altfel, niciunul dintre românii care stau de ore întregi la coadă nu a renunțat. Nici când s-a încercat acest lucru printr-un mesaj fals, cum că nu ar mai fi buletine de vot, pentru descurajarea mulțimii.

 

Au prioritate la vot familiile care au copii mici.

 

Deja, oamenii și-au piedut răbdarea și au început să scandeze: „Rușine, rușine” împotriva organizatorilor, respectiv Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

 

Intră în secțiile de votare câte 6 persoane în condițiile în care afară așteaptă mii de oameni.

 

Și la secția de votare din Londra, coada se întinde pe o distanță de 1 kilometru. Oamenii stau la coadă hotărâți și nu se lasă intimidați de piedicile organizatorice. Un tânăr care avea o pancartă cu binecunoscutul mesaj împotriva principalului partid de la guvernare a fost aplaudat intens de cei care așteaptă la coadă. 

 

loading...
Mii de români printre care și botoșăneni stau la o COADĂ uriașă pentru a vota – VIDEO

 

Șef greu de găsit la o instituție publică din Botoșani, concurs organizat pentru a PATRA oară
Un post de conducere la o instituție din Botoșani este scos la concurs pentru a patru oară.
Patronul de la Microbuzul dezlănțuit! A amenințat Primăria cu plângeri la DNA și proces în care cere daune de milioane de euro – VIDEO&FOTO
Administratorul societății Microbuzul care asigură transportul public în regim de maxi-taxi din municipiul Botoșani s-a dezlănțuit la Primărie.
Fiica soților Aneta & Verginel Gireadă, nuntă cu 600 de oameni: un director de la Județ s-a apucat de cântat – VIDEO & GALERIE FOTO
Salonul Luceafărul de la Popas Cucorăni a fost plin ochi duminică de la amiază și până spre noapte. Fiica fostului deputat de la Ipotești, Verginel Gireadă și a primarului de Mihai Eminescu, Aneta Gireadă, s-a căsătorit și a avut alături vreo 600 de invitați.
Femeie izbită pe trecerea de pietoni de la bazar, o sandală i-a sărit până pe scuar – GALERIE FOTO
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în centrul orașului. Evenimentul s-a produs în apropierea bazarului Tati din Calea Națională.
Patronul de la Diasil AMENDAT de trei ori cu amenzi uriașe pentru „iadul” de la depozitul ecologic! A mai avut un incendiu pe care l-a ținut secret – FOTO
Comisarii de la Garda de Mediu Botoșani s-au aflat, timp de două zile, alături de pompieri la depozitul ecologic de la Stăuceni unde a izbucnit un incendiu de amploare care a fost lichidat după aproape 24 de ore.
Doi vitezomani care făceau raliu la Orășeni lăsați pietoni – VITEZA cu care i-a surprins radarul
Doi inconștienți din Botoșani au fost la un pas să pună în pericol vieți omenești.
Val de femei bețive, un psiholog din Botoșani se oferă să le ajute gratuit să renunțe la băutură
O sumedenie de femei din Botoșani suferă de etilism cronic, iar alcoolul le afectează viața de zi cu zi și are totodată repercusiuni și asupra familiei, dar mai ales a copiilor.
S-a deschis la Botoșani primul showroom auto într-un centru comercial: toată gama de autovehicule Dacia, Renault și Nissan la vânzare – GALERIE FOTO
Începând de vineri, 13 septembrie, botoșănenii interesați de un automobil Dacia, Renault sau Nissan nu trebuie să se mai deplaseze până la Suceava. Și aceasta pentru că SC Darex Auto SRL a deschis un showroom și la Botoșani.
Un botoșănean toarnă copii pe bandă rulantă cu o femeie retardată ca să aibă bani de băut
Mesajele politicienilor cu privire la bunăstarea românilor sau dezvoltarea țării în care (încă) mai trăim se sparg surd în tot felul de povești reale pe care le trăiesc unii dintre botoșănenii noștri. Femei fără educație, copii nevinovați care se nasc în familiile nepotrivite, bărbați alcoolici care sug seva celor care le dau viață. La propriu.
O fostă profesoară de la Colegiul AT Laurian, propusă ministrul Educației de premierul Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că trimite președintelui Klaus Iohannis noi propuneri de miniştri pentru portofoliul de la ministerul Afacerilor Interne, unde-l va nominaliza pe Dan Chirilă, la Educaţie, unde o propune Camelia Gavrilă şi pe Dan Matei ca vicepremier pe probleme economice.
SCENE de război în centrul orașului: Sunet de sirene, pompieri, poliție, ambulanțe și o mulțime de oameni adunată la cutremure – GALERIE FOTO & VIDEO
Prima parte a zilei de miercuri, 11 septembrie 2019 le-a fost dedicată salvatorilor de la Botoșani care și-au dat concursul, în văzul publicului într-un exercițiu de amploare în care s-au simulat două cutremure puternice.
REVOLTĂTOR: Copii înghesuiți într-o fostă cancelarie, învățătoarea ar fi fost certată de directoare - FOTOGALERIE
Deși luni, 9 septembrie 2019, a început noul an școlar mai sunt multe lucruri de pus la punct în unitățile de învățământ din Botoșani. Iar unii părinți au început deja să se plângă de condițiile în care învață ai lor copii.  
BLOCAJ: Un monument istoric cu imens potențial turistic și social, bani europeni care așteaptă să fie cheltuiți și licitații în gol - GALERIE FOTO
Cinci licitații și nici măcar o singură firmă interesată. Bani europeni în pericol de a fi pierduți. Și posibile soluții pentru ca un obiectiv din nordul județului să devină ce a fost și, poate, mai mult decât atât. Un istoric de artă și un arhitect schimbă viziunea și propun o altă abordare.
LOVITURĂ uriașă! Licitația de 60 de milioane de euro pentru drumul strategic ANULATĂ!
Lovitură extrem de dură pentru Consiliul Județean Botoșani dar mai ales pentru cetățenii județului.
Loading...
Deschidere SPECIALĂ de an școlar la Liceul Pedagogic de la Botoșani, careu colorat pe terenul de sport – GALERIE FOTO & VIDEO
Întreg orașul a fremătat încă de la primele ore ale dimineții, la un nou început de an școlar care a venit cu nelipsitele și tradiționalele emoții specifice, atât din partea copiilor dar mai ales a unora dintre părinți, în unele cazuri mai emoționați decât cei mici.
Nași la dublu pentru cântăreața din Botoșani: Soții Solomonescu & președintele Superkombat cu fondatoarea Celebrity Awards – GALERIE FOTO
Francisca Dulceanu și Bogdan Lățescu, tinerii care sâmbătă s-au căsătorit religios la Biserica Sfinții Voievozi din Botoșani, au fost însoțiți la altar de două perechi de nași.
Căsătorie desprinsă din anii '30: Francisca & Bogdan au venit cu o decapotabilă de epocă la propria nuntă de la Botoșani – GALERIE FOTO
Dacă în cariera artistică a avut parte de nenumărate zile pline de emoție, sâmbătă Francisca Dulceanu a trăit cu siguranță și cea mai importantă zi a vieții din perspectivă strict personală. Cântăreața s-a căsătorit și religios cu luptătorul Bogdan Lățescu.
Afaceristele din Botoșani și-au făcut propria organizație, 5 femei premiate în ziua înființării – GALERIE FOTO
Femeile de business din Botoșani au începând de vineri, 6 septembrie 2019, propriul organism care să le sprijine și să le promoveze interesele. Aceasta după ce la salonul Luceafărul de la Cucorăni a fost constituită oficial filiala județeană a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Fetele din Caracal RĂPITE la ocazie: La Botoșani fac naveta peste 13.000 de fete și băieți – APEL către Poliție
Cazul celor două fete de la Caracal răpite, luate la ocazie și mai apoi omorâte este cunoscut în detaliu în toată țara și a devenit un punct de plecare pentru o sumedenie de ședințe organizate inclusiv la Botoșani între oficialii cu decizie.
Doamnele cu bani din Botoșani pun piciorul în prag și își fac propria asociație: Femeia antreprenor este o forță
Începând de vineri, 6 septembrie, femeile de afaceri din Botoșani vor avea un organism al lor care să le reprezinte și să le promoveze interesele economice.
Ciuma Roșie este bășina răsuflată a acestei țări..e clar, ok?! Învățați să nu mai jigniți oamenii, cretinilor!
26 mai 2019, 20:26
Vin toți opăriții..menajere, valutiști, repetenți, pungași etc să ne dea lecții..eventual să ne tem de ei..bă, oligofrenilor, luați cu frână!)))
26 mai 2019, 20:21
IAR LA BOTOSANI ACEST ORAS DE PENSIONARI LE ESTE GREU SA MEARGA UN SFERT DE CEAS SA VOTEZE!!!
26 mai 2019, 18:39
kurtmann.ro%20
Sondaj
Pe traseele tramvaielor preferați să circulați cu autobuze noi aduse de SC Eltrans SA sau cu maxi-taxi de la SC Microbuzul SRL?
Cu autobuze de la Eltrans
Cu maxi-taxi de la Microbuzul
Nu folosesc mijloacele de transport în comun
Declaraţia zilei
„ Am lucrat pe subvenții, apoi când s-a înființat Compartimentul de Inspecții lucrez numai pe inspecții. Domeniul meu este inspecția pentru valorificarea și producerea legumelor și fructelor. Am fost foarte mult instruiți de ...
Loading...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7432 lei
USD
Dolarul SUA
4.2921 lei
CHF
Francul elveţian
4.3319 lei
GBP
Lira sterlină
5.3799 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9747 lei
XAU
Gramul de aur
207.5291 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2430 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4261 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9158 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2356 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1831 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6352 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.