Pe 19 aprilie 2018 pleca la cele veșnice unul dintre foștii deținuți politici în fața căruia istoria a rămas datoare.
Torturat, schingiuit și batjocorit de comuniști, Vasile Maluș a simțit către sfârșitul vieții recunoașterea comunității din Botoșani: a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani. Un gest necesar, dar prea mic față de numeroasele beneficii de care s-au bucurat și se bucură foștii nomenclaturiști sau, de ce nu, revoluționarii cu carnete și indemnizații.
A trăit 96 de ani și a avut, până în buza morții, mintea limpede și sufletul împăcat pentru că, spunea deseori, și-a făcut datoria față de țara sa.
A făcut pușcărie comunistă împreună cu fratele său, Ioan Maluș. Cel din urmă în viață fiind, pentru a da mărturie încă asupra unei istorii despre care nici astăzi nu se vorbește pe deplin.
Ioan Maluş a executat 7 ani de pușcărie grea, iar Vasile, fratele mai mare, aproape 5. Au trecut prin Botoșani, Aiud, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Canal.
Nici unul dintre cel doi frați nu a acceptat reeducarea propusă de Securitatea comunistă. Chiar dacă au fost urmăriți zeci de ani după ieșirea din pușcării, nu au cedat promisiunilor, nici răstelilor telefonice, care îi îndemnau să își trădeze prietenii.
Vasile Maluş s-a născut pe 10 februarie 1922, în Stânceşti, judeţul Botoşani. A luptat pe front, până în Cehoslovacia. În 1947 a urmat şcoala de picheri de cale ferată, iar după şcoală a lucrat în Medgidia, la Districtul 5 Tulcea. În 1948, fratele său mai mic, Ioan, este arestat pentru atitudine duşmănoasă asupra regimului. Vasile era şi el căutat, însă Securitatea nu mai are răbdare şi îl condamnă, în lipsă, la 15 ani de închisoare, pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Avea 27 de ani. În octombrie 1949 vine la Botoşani, pentru nunta surorii sale. Ia nişte rude de la gară cu căruţa, însă în drum spre Stânceşti este legitimat. I se pune pistolul la spate şi aude scurt: “Eşti arestat, banditule, de trei ani te caut!”.
Au urmat luni întregi de cercetări, interogatorii, bătăi, confruntări. La Botoșani stă în aceeaşi celulă cu fostul prefect de Botoşani, dar şi cu preotul Visarion Puiu, arestaţi şi ei. Este dus la Iaşi, apoi la Galata, Jilava, Aiud. De la Aiud este trimis la Baia Sprie, unde lucrează în mină, la instalaţiile de apă şi aer. “Acolo era pentru exterminare, ştiţi doar”.
Pentru că a contestat rejudecarea, este trimis la Cluj, unde stă vreme de 3 luni, însă fără să se judece dosarul său. Este trimis din nou la Jilava şi la Iaşi. Procesul suferă nu mai puţin de şase amânări, pentru ca în final să fie condamnat la 3 ani de închisoare (pe care îi executase deja!) şi 2 ani de degradare civică. Cu toate acestea, este trimis din nou la Jilava, cu aceeaşi condamnare de 15 ani!, apoi la Canal.
Vasile Maluş a stat alături, în închisoarea de la Baia Sprie, de Părintele Justin Pârvu, dar și de alți oameni de stat sau preoți. Cei mai mulţi au murit în chinuri, în urma bătăilor cumplite, alţii au supravieţuit.
Acolo, botoșăneanul Vasile Maluș a trăit Învierea sub pământ, în mină. Un moment pe care l-a păstrat în inimă zeci de ani. Chiar dacă alături de cei care erau martori la Înviere se afla și securistul care avea misiunea de a-i turna către superiorii închisorii, nimeni nu a făcut un pas înapoi.
”S-a apropiat Paştile. Părintele Justin a reuşit să facă rost de toate ce ne trebuiau pentru slujba de Înviere, mai puţin de cărţi, dar ştia totul pe dinafară. A organizat de aşa manieră că nimeni nu ştia nimic. În groapă a mers, a coborât. Erau preoţi mai mulţi în cerc. A găsit un sac, l-a întors, s-a încins cu o sârmă în loc de brâu. Apoi s-au stins lămpaşele, s-a făcut întuneric. Eu am pregătit sfredelele, am înşirat pe o sârmă, unul trebuia să bată la clopote… Ca la pian, era un sunet foarte frumos. Nimeni nu a ştiut, nu se mai lucra. Era şi turnătorul din mină, dar era doborât, îi era ruşine”.
Așa a început slujba pe care a săvârșit-o Părintele Justin Pârvu, el însuși deținut politic.
“Veniţi de luaţi Lumină! Nu ştiu de unde a avut Lumină! Am fost acolo! Părintele Justin era mai tânăr, dar era voinic. Lucra la perforator. Cu un baros mare, unde vedea că oamenii nu pot, mergea cu barosul şi spărgea roca. Săreau ţăndări, era plin de sânge, dar mergea mai departe. Merita să se facă un film acolo, în Baia Sprie! Când am ieşit de acolo, cineva a transmis că se face slujbă. Securitatea a adus o companie de jandarmi, drumul de la corfă (intrarea şi ieşirea din mină), până la colonie, 150 de metri, de o parte şi de alta unul lângă altul cu pistoale mitraliere. Fiecare corfă cu 12 oameni, când ieşeam afară era cu Hristos a Înviat! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând”.
.jpg)
(Foto Mina Baia Sprie: Mărturisitorii.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Urmărește-ne și pe Google News
