Societatea Nova Apaserv a demarat săptămâna trecută nouă campanie de debranșare a consumatorilor cu datorii.
De data aceasta, au fost debranșate de la apă trei familii care locuiesc pe străzile Armonia, Armeană și Aleea Alba Iulia. La acțiune au participat angajați de la Nova Apaserv, cinci jandarmi, dar și un executor judecătoresc.
La apartamentul situat pe strada Armeană, proprietarul apartamentului nu era acasă. Cea care a deschis ușa a fost mama lui. Botoșăneanca a început să facă scandal când a auzit că va rămâne fără apă.
Femeia trecută de a doua tinerețe a precizat că ea nu locuiește permanent în acel apartament, ci doar pe timp de iarnă.
Întrebată de executorul judecătoresc de ce fiul său nu își achită datoriile, femeia a avut o criză de nervi.
„Da de unde să ia bani, să fure, să dea în cap? De unde să luăm bani? Ați trimis (n.r somații), o să facă și o să trimită pe rând. Nu furăm, nu facem nimic. Avem copii, dar ce e, pe timpul lui Pazvante? Ascultă d-nă, ai răbdare să facă bani, n-are nici ajutor social nici el nici femeia și are doi copii la școală. Închideți apa, cum să închideți apa?”,
„O să vă sistăm furnizarea apei pentru că nu v-ați achitat datoriile urmând ca după aceea să ia legătura cu Nova Apaserv”, i-a răspuns ferm executorul
Femeia nu s-a liniștit însă:
”Parcă suntem criminali, de ați venit atâția. Vai de capul meu... Doamne... Numai Hitler făcea așa ca dumneavoastră. Într-adevăr are datorii, o să plătească, o să se ducă la muncă și o să plătească”.
avea adunate datorii această familie la serviciile de apă și canalizare, restanțe acumulate încă din anul 2013.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Asfalt turnat pe un drum județean din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Controale la frontieră după cazul bărbatului împușcat cu 61 de focuri de armă în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
USR Botoșani: Primari cu apucături de mafiot
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
O fată din Botoșani a câștigat Trofeul New Generation la un prestigios festival
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024