Top News
Anchetă Covid după moarte! Sunt căutați botoșănenii care au intrat în contact cu doctorița decedată luni

Medicul de familie din Botoşani, în vârstă de 46 de ani, care a decedat luni, a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19. Anca Beatrice Irimia a fost găsită inconștientă în cabinetul său, a fost testată, iar rezultatul a confirmat că era infectată.  

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, Monica Adăscăliţei, medicii care i-au acordat primul ajutor au prelevat probe pentru testarea acestuia.


Doctorița de familie ar fi fost găsită în stare de inconştienţă în cabinetul său, iar cadrele medicale au încercat să o resusciteze și i-au prelevat probe pentru testul SARS-CoV-2. Femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.


„Răspunsul testului PCR a venit marţi seară târziu, după ce a fost recoltat în timpul resuscitării. Testul SARS-CoV-2 a ieşit pozitiv”, a spus Monica Adăscăliţei, citată de Digi 4.  


Direcţia de Sănătate Publică a demarat, miercuri, o anchetă pentru a stabili persoanele cu care medicul de familie ar fi intrat în contact până la momentul decesului. În plus, urmează să se stabilească cu precizie cauza care a dus la decesul doctoriței.

 

loading...
În miez de noapte: Unitatea mobilă de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid a ajuns la Mavromati - FOTO
5,79 rata de infectare la mia de locuitori pentru Botoșani! Municipiul tot mai aproape de carantină

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Poliția trimisă la trei spălătorii care au inundat o stradă! Aveau branșamente ILEGALE: Este un fenomen, de cine sunt făcute și cum...
Deși nu plouase deloc, strada Ocolitor Pacea a oferit imaginea unui lac la jumătatea lunii decembrie, apa de pe carosabil fiind cu spumă și alte substanțe rezultate din activități de spălare a mașinilor sau covoarelor.
LUNA PROTESTELOR la Botoșani: Alți angajați se pregătesc să iasă în stradă săptămâna aceasta
Luna ianuarie a acestui an pare să fie dedicată acțiunilor de protest. După pichetarea polițiștilor de săptămâna trecută, zilele acestea alți angajați ies în stradă.
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini avariate pe Calea Națională din cauza unui șofer neatent - FOTOGALERIE
Un nou eveniment rutier a avut loc în această seară pe Calea Națională. 
Tânăr în stare gravă după un accident cumplit la 180 de kilometri la oră - FOTOGALERIE
Un accident cumplit a avut loc în urmă cu puțin timp, traficul în zonă fiind blocat.
Botoșaniul incredibil: Drumuri îngropate în mocirlă, un consilier vrea să doneze piatră, dar nu se înțelege cu primarul
”Noi am face dacă am avea bani să cumpărăm, dar de unde bani?” este explicația pe care o auzim, de dimineață și până seara la o mulțime de primari din Botoșani și România. Să nu vă imaginați însă că atunci când sunt și bani și se și poate cumpăra, problema este rezolvată.
EXCLUSIV: Mihaela Huncă a devenit director, preia șefia unei instituții din educație
La mai puțin de o lună de la terminarea mandatului de parlamentar, Mihaela Huncă și-a găsit un nou job în educație. Profesor de matematică, fosta deputată nu se va întoarce la catedră.
Vulpile dau atacul la Parcul Cornișa, au sărit la câinele unui vizitator - VIDEO
Din cauza pandemiei care a înghețat viața socială și profesională în decursul anului trecut, mai ales în lunile în care România s-a aflat în starea de urgență, unele efecte se resimt în prezent.
LA MULȚI ANI: Maica din Agaftonul eminescian, care în vremea ”decrețeilor” a botezat 2.000 de prunci, împlinește astăzi 90 de ani
S-a ivit pe lume în zi sfântă, când creștinătatea îl prăznuiește pe Înaintemergătorul și Botezătorul. Astăzi, maica Epistimia împlinește 90 de ani.
Pensionare de top la o instituție, directorul de la înființare a plecat acasă
Primul director pe care l-a avut la Botoșani Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a părăsit instituția.
Loading...
Locul din Botoșani în care riști să te îneci în noroi: Dezbrăcarea și la înot - GALERIE FOTO
Deși suntem în anul 2021 unii botoșăneni sunt nevoiți ”să înoate” zilnic prin noroaie. Din cauza precipitațiilor, unele drumuri neasfaltate din județul Botoșani au ajuns să arate deplorabil.
Prefectul părăsit de o consilieră, a ales politica și... o altă instituție
Unul dintre consilierii din cancelaria prefectului Dan Nechifor a renunțat la funcție.
EXCLUSIV! Demisie în Parlamentul României, un deputat din Botoșani a renunțat la mandatul de parlamentar
Zvonurile apărute înainte de Anul Nou privitoare la demisia unui parlamentar ales la scrutinul din 6 decembrie au prins contur astăzi.
Zece comune din Botoșani FĂRĂ niciun caz de COVID, o singură localitate are rata de peste 3 la mie
După trei luni critice în care numărul cazurilor a fost ridicat, situația s-a îmbunătățit chiar la început de an. Astfel că astăzi s-au deschis în sfârșit restaurantele în municipiul reședință de județ întrucât rata de infectare a scăzut sub 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
O întâmplare din studenția lui Dorin Glăvan: CUM au scăpat pletele poetului George Țărnea de foarfeca milițienilor
Pentru băieții zilelor noastre, interzicerea părului lung ar fi un abuz strigător la cer. Un abuz strigător la cer era și în vremea comunismului, doar că prea puțini îndrăzneau să se opună. Așa se face că părul lung devenise un gest de protest, iar răspunsul regimului nu era nici el mai prejos: tinerii erau ridicați de pe stradă, umiliți, uneori arestați. Și, bineînțeles, tunși.
Loading...
Botoșani, singura capitală de județ din Moldova, alături de Bacău, care trece în 2021 în ”scenariul roșu” cu restaurante, cafenele, săli de jocuri și spectacole închise
Autoritățile din Iași au anunțat redeschiderea, începând chiar de pe 31 decembrie, a restaurantelor și cafenelelor din oraș, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut.
RĂZBOI total la Spitalul TBC: Managerul în funcție solicită desființarea deciziei CA de anulare a concursului pe motiv de discriminare și hărțuire morală
Cristina Bahrin, actualul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, a trimis o plângere prealabilă Consiliului de Administrație al unității medicale prin care solicită anularea Hotărârii nr. 2 din 27 noiembrie prin care s-a anulat concursul pentru funcția de manager.
Sărbători pe patul de spital sau în izolare: Sute de botoșăneni cu COVID se tratează acasă, alții prin unitățile medicale
Sărbători total atipice pentru mai mulți botoșăneni care sunt confirmați cu virusul SARS-COV-2. În timp ce unii sunt internați în spitalele COVID, alții sunt sub tratament la domiciliu.
Zeci de adolescenți din Botoșani au găsit ”lumina din întunericul celulelor”: Istoria ne oferă o pildă, avem datoria de a nu uita ceea ce s-a întâmplat atunci
Sunt adolescenți, trăitori ai unui timp fără dictatură, ai unui timp ferit de dezastre naturale sau de războaie. Pentru ei, viața bunicilor lor, a străbunicilor, este istorie. O istorie pe care, spre surprinderea lor, nu au găsit-o în manualele școlare.
Primarul pregătește preluarea directă a semafoarelor: Vor intra mai târziu pe intermitent și ”voi trece în caietul de sarcini niște timpi de reacție foarte scurți”
Avaria a durat mai bine de o săptămână, interval în care traficul la intersecția străzilor Calea Națională - Petru Rareș s-a desfășurat anevoios și chiar a avut loc în zonă și un accident de circulație.
Gala la care s-a premiat pandemia văzută prin ochii celor mai mici elevi: Iubirea pentru școală și copii merge mai departe – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un an cu totul și cu totul special, Gala ”Angelica Gherman” organizată de Asociația B-Right Media a fost la rândul său una aparte. Și asta nu neapărat prin formatul online din 2020, ci prin faptul că premianții celei de-a opta ediții au fost în exclusivitate copii din ciclul primar.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Am solicitat o analiză a inechităților din legea salarizării, care, în urma mai multor decizii judecătorești, nici nu mai este unitară. Vă asigur că intenția mea nu este aceea de a decima personalul din sistemul public. ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8737 lei
USD
Dolarul SUA
4.0172 lei
CHF
Francul elveţian
4.5274 lei
GBP
Lira sterlină
5.4853 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8752 lei
XAU
Gramul de aur
239.4568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3544 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1123 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1655 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.6 o C
Dorohoi
-4.5 o C
Bucecea
-5.0 o C
Darabani
-3.9 o C
Saveni
-4.6 o C
Ştefăneşti
-8.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.