Top News
ACUM: Casa Sindicatelor asaltată de liberali, PNL-iștii își aleg conducerea de la Municipiu, au apărut primele retrageri & nemulțumiri – GALERIE FOTO

Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani a devenit pentru câteva ore casa liberalilor botoșăneni din municipiu.

Alegeri la PNL pentru Organizația Municipală 

 

PNL-iștii își aleg reprezentanții în echipa de conducere a Biroului Politic Municipal, candidaturile fiind împărțite între foștii PDL-iștii și liberalii cu care democrat liberalii au fuzionat în 2014.

 

Iar acest lucru se poate vedea printr-o serie de flyere care sunt distribuite la intrarea în sală tuturor membrilor delegați cu drept de vot și unde apar numele doar a unora dintre candidați pentru funcțiile politice. Este practic vechea gardă a democrat liberalilor sau foști membri ai Partidului Forța Civică.

 

Au fost invitați la conferința de alegeri 447 de membri delegați cu drept de vot, iar la acest moment nu se știe câți se află efectiv în sală.

Conferința va fi deschisă de Viorel Iliuță, actualul președinte al Organizației Municipale care își va depune mandatul. Ulterior va fi comunicată prezența din sală a liberalilor cu drept de vot după care se va intra în lucrări.

 

Iată candidaturile Biroului Politic Municipal pentru alegerile interne din data de 1 iulie 2021:

 

Presedinte:

 

Cristian Achiței

Ada Macovei

Sorin Cornilă (retras)

Viorel Iliuță

 

Primvicepresedinte Departamentul Strategii Politice si Comunicare:

 

Cătălin Flutur

Sorin Cornilă

 

Primvicepresedinte Departamentul Politici Publice:

 

Gabriel Alecsandru

Eduardt Cozminschi

 

Vicepresedinte Strategii si Relatii Politice:

 

Eduard Telișcă

Paul Octav

 

Vicepresedinte Educatie, Cercetare, Cultura, culte:

 

Daniel Botezatu

 

Vicepresedinte Imagine, comunicare, relatii cu mass-media:

 

Adrian Poclid

Radu Lebădă

 

Vicepresedinte Politici sociale, relatii cu sindicatele, ONG:

 

Gabriela Ciobanu

Florin Danalache

 

Vicepresedinte Agricultura, Silvicultura, Mediu:

 

Stelian Pleșca (retras)

Cătălin Boboc

 

Vicepresedinte Sanatate:

 

Radu Malancea

Cristina Bahrin

 

Vicepresedinte Politici economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare si Fonduri europene:

 

Eugen Țurcanu

Alberto Gavrilescu (retras)

Maricel Maxim

 

Vicepresedinte Administratie publica, Justitie, Siguranta nationala, Ordine publica:

 

Gheorghe Sorescu

Liviu Mihalache

 

Membri

 

1.           Turcanu Liviu

2.           Lupascu Catalina-Camelia

3.           Ivanescu Victor

4.           Codau Gica

5.           Voicu Ionut

6.           Ciobanu Gabriela

7.           Turcanu Eugen-Cristian

8.           Spiridon Constantin

9.           Apotrosoaei Iulian-Gabriel

10.         Telisca Eduard

11.         Mihalache Liviu

12.         Alecsandru Gabriel-Augustin

13.         Plesca Stelian

14.         Bradu Lacramioara

15.         Miron Cristina Brindusa

16.         Gavrilescu Gheorghe Alberto

17.         Cretu Cristian

18.         Puschiu Constantin

19.         Lionte Mihai

20.         Maftei Gheorghe Liviu

21.         Trofinov Vasile

22.         Ivasuc Emilian-Gheorghe

23.         Tupilus Daniel

24.         Panait Cristina Ioana

25.         Gherasim Cristian Marius

26.         Raileanu Monica

27.         Miron Claudia

28.         Cirlan Gabriel

29.         Amos Andrei

30.         Alexa Catalin Mihai

31.         Lungu Ionela-Anca

32.         Poclid Adrian

33.         Mihalache Sebastian

34.         Merticaru Corin Cristian

35.         Grigoras Viorel

36.         Maxim Maricel Corneliu

37.         Arama Daniela

38.         Miron Claudia

 

Trezorier:

Bradu Lacramioara

Pascariu Gigi

loading...
4 liberali candidează și la președinția municipală de la PNL, Flutur în echipa unuia dintre ei

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
PROTESTE de Ziua României, cu ”indulgență maximă” față de infractori: Pentru prima dată polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice
Poliţiştii ameninţă cu proteste de 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României. Ei spun că nu mai acceptă să îndeplinească sarcini care nu sunt în fişa postului şi că nu mai sunt dispuşi să fie ”fraierii sistemului bugetar”.
Intervenție de urgență a prefectului, gardurile de la Kaufland au fost demontate în viteză – FOTOGALERIE
Măsura luată de unul dintre cele mai mari lanțuri de hipermarketuri din România, de a crea culoare de acces prin montarea unor garduri în interiorul centrelor comerciale, a fost revocată după doar câteva zile.
Guvernul Ciucă a netezit din prima zi calea schimbării prefecților: Cele două variante de la Botoșani
Prima măsură a guvernului Ciucă, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Operații pe bandă rulantă la 'Mavromati', saloanele sunt pline: După scăderea cazurilor se fac și intervenții non-urgente
Cadrele medicale de la cea mai mare unitate medicală din județ realizează în această perioadă tot mai multe intervenții chirurgicale.
Clădirea de birouri din centrul orașului lăsată fără parcare de consilieri, compania se apără cu o anexă... rătăcită – VIDEO
La solicitarea controlorilor financiari ai Camerei de Conturi Botoșani, Primăria municipiului, prin votul consilierilor locali, a reziliat contractul de asociere încheiat cu societatea Vegastel în urmă cu 13 ani.
Noaptea minții bugetare: Cu o lună înaintea revelionului, consilierii dezbat proiectul de buget la Eltrans pe anul 2021
Consilierii locali se întâlnesc vineri în ședință ordinară, iar unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi îl reprezintă aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC Eltrans SA pe 2021. Se întâmplă asta abia pe 26 noiembrie, cu doar cinci săptămâni înaintea terminării anului!
GARDURI metalice de peste doi metri în două hipermarketuri din Botoșani, val de revoltă printre botoșăneni: Am ieșit de acolo în lacrimi GALERIE FOTO
Un lanț german cu magazine în toată România, inclusiv la Botoșani, se află în mijlocul unui scandal național în urma unei decizii controversate de a monta garduri în interiorul unităților comerciale.
O directoare de instituție de la Botoșani se pensionează: A fost o muncă frumoasă; Las pe altcineva mai tânăr
Mandatul îi expiră la finalul lunii decembrie și nu intenționează să se mai înscrie la concurs întrucât și-a depus dosarul de pensie.
Zeci de profesori pensionari predau în școlile din Botoșani, tinerii absolvenți „îngenuncheați” de sistem
Profesorii pensionari aleg să activeze în continuare în unitățile de învățământ din Botoșani. Între timp, tinerii absolvenți fie nu reușesc la examen, fie se îndreaptă din start către alte domenii mai atractive.
Loading...
Zeci de botoșăneni cu steaguri și pancarte au PROTESTAT în Piața Revoluției: NU ucideți democrația
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani a organizat duminică un nou protest în centrul orașului.
MĂSURI radicale pregătite la Nova Apaserv, noii administratori ar lua în calcul inclusiv restructurări de personal
Perioada dezastruoasă din punct de vedere financiar pe care o traversează compania județeană de funrizare a serviciilor de apă și canalizare atrage măsuri drastice.
Artiști botoșăneni pe scenele țării: Am descoperit actoria în timpul liceului / Mi-a plăcut foarte mult modul acesta de a te exprima printr-un joc serios - FOTOGALERIE
Se vorbeşte de ani buni de ”miracolul” Nordului, mai ales atunci când pe marea scenă a țării se mai ițește câte un artist plecat din Botoșani. Și nu se ițește oricum, ci cu zvâc actoricesc, mustind de talent și de forță.
Proiect revoluționar în zona centrală a orașului: bloc cu sală de fitness la ultimul etaj și două niveluri de parcare subterană după planurile unui arhitect care a studiat în SUA – FOTOGALERIE
(P) Intersecția străzilor Calea Națională - Nicolae Iorga va căpăta în câțiva ani un nou aspect datorită unui proiect imobiliar de anvergură conceput de un om de afaceri întors din Statele Unitate ale Americii împreună cu un arhitect care de asemenea a studiat peste ocean.
Când birocrația ne ține în loc și pe lumea cealaltă: Morții eliberați în weekend la Botoșani doar dacă familia depune o cerere
Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, Botoșăneanul relata cazul familiei care a mers la morgă pentru a ridica o persoană din familie, însă nu au avut cu cine vorbi pentru că nu se afla nimeni la serviciu. Și nu ar fi fost o situație singulară. Iar totul din cauza unor proceduri birocratice care atârnă greu la suferința mai multor familii și așa greu încercate. 
Loading...
MĂRTURIILE botoșănencei care de 10 ani muncește în Italia: Pentru tine, femeie, ce ai plecat să muncești în străinătate / Hai, ridică-te din cenușă și mergi mai departe!
În urmă cu 10 ani, în ziua Sfântului Nicolae. Într-un sătuc din Botoșani, o copilă de clasa I se agață disperată de gâtul mamei. Tuturor copiilor, Moș Nicolae le adusese daruri. Numai ei îi lua mama și o arunca departe, într-o lume pe care nici astăzi nu a deslușit-o și pe care nu a iertat-o pentru suferința pricinuită.
O familie care trebuie să își înmormânteze bunica nu o poate ridica de la spital fiindcă nu lucrează nimeni la morgă
Necazul unei familii din Botoșani, a cărei bunică a decedat din cauza bolii care a dat omenirea peste cap de mai bine de un an și jumătate, este amplificat de ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean.
Șefi de la București vin la Botoșani pentru magistrala uriașă care duce gaz în nordul județului
Discuțiile pentru demararea acestei ample investiții au fost reluate în primăvară când unul dintre șefii de la Județ și un primar de oraș s-au deplasat la București.Scopul acestor demersuri este de construire a unei magistrale care să furnizeze gaze naturale pentru zeci de mii de botoșăneni din nordul județului.
Post „greu” de la o instituție din Botoșani, scos la concurs la București, funcția s-a vacantat prin deces
Anunțul de concurs a fost anunțat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și vizează o funcție de conducere pentru una dintre cele mai importante instituții ale Botoșaniului.
Blocuri noi în Centrul Vechi: doi oameni de afaceri din Botoșani negociază o investiție imobiliară de anvergură - FOTOGALERIE
Investiția din zona istorică a municipiului Botoșani, acolo unde s-a dărâmat fosta fabrică de confecții Rapsodia pentru ridicarea unui supermarket Lidl, ar putea fi urmată de o alta, tot imobiliară. De această dată însă nu ar mai fi vorba de un centru comercial, ci de blocuri de locuințe.
Se eliberează spitalele după scăderea de cazuri, doar Terapia Intensivă plină: Avem și mai puțini vaccinați pe zi
Situația epidemiologică de la nivelul județului Botoșani este din ce în ce mai bună fiind înregistrată o scădere a cazurilor în ultimele două săptămâni. În aceste condiții secțiile spitalelor nu mai sunt ocupate la capacitate maximă. În același timp însă scade și numărul vaccinaților.
Sacourile colorate și pantofii de crocodil va vor aduce dezastrul.Nu mai spun de aroganta.Toate au terorizat o comunitate timp de opt ani până când ștampilele au lăsat crocodilul fara șireturi. Șeful întregii orchestre a ruinării este Dama.De Pica.Tot ea va pune,cândva,acadeaua pe col.iva piticului.Este o chestiune de timp.
2 iulie 2021, 08:56
Sondaj
Sunteți de acord cu accesarea de către Primăria Botoșani a unui credit de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectului european privind refacerea căii de rulare și cumpărarea unor tramvaie noi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
"Zona de medicină alternativă e practicată în câteva clinici private și în foarte puține spitale de stat. Cîții și arafații au blocat orice nu e urgență. Faptul că eu nu pot merge nu e o urgență. Faptul că e posibil să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.3853 lei
CHF
Francul elveţian
4.7366 lei
GBP
Lira sterlină
5.8544 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8663 lei
XAU
Gramul de aur
253.3079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3432 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1350 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4429 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.8 o C
Dorohoi
4.1 o C
Bucecea
5.4 o C
Darabani
3.7 o C
Saveni
5.4 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.