Top News
20 de milioane de euro! Cel mai mare afacerist din Botoșani a cumpărat un lanț de magazine din Germania

Una dintre cele mai mari achiziții efectuate de o companie din Botoșani s-a consfințit în această vară. SC Formens SRL și-a lărgit business-ul până în Germania.

Firma condusă de francezul Gerard Losson a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la un agent economic din Germania care deține 17 magazine în Germania și unul în Austria, la Viena.


Fondatorul și directorul general al Formens a evitat să facă public numele firmei nemțești și valoarea tranzacției, însă a precizat că volumul de business al acesteia se ridică la circa 20 de milioane de euro anual.


A dezvăluit totodată că este primul jucător din Germania pe sectorul costumelor bărbătești produse la comandă.


Firma nemțească se aproviziona în principal de la o fabrică din Bulgaria, care va fi închisă până în 2020 astfel încât toată producția lanțului de magazine amintit se va muta la fabricile pe care Formens le are în județul Botoșani și care numără peste 1.000 de angajați.


”Achiziția pachetului majoritar de acțiuni al unuia din liderii pieței de retail din Germania, pe sectorul MTM (MadeTuMeasure), cu o tradiție de peste 70 de ani și cu un nivel al vânzărilor actuale de peste 20 milioane de euro pe an este unul din pașii importanți ai strategiei de dezvoltare pe verticală. Această investiție va asigura grupului de firme Formens stabilitate și menținerea tuturor locurilor de muncă în Botoșani și Dorohoi”,


Gerard Losson, fondator & director general Formens.


263


de angajați are în Germania compania cumpărată de Formens.


Grupul Formens a înregistrat anul trecut venituri de 10 milioane de euro din vânzarea de costume bărbătești la comandă, iar prin această tranzacție se preconizează ca strict din costumele la comandă să se încaseze anul viitor 30 de milioane de euro.


74


de milioane de euro a fost cifra de afaceri înregistrată de Formens în 2018, cea mai mare din Botoșani

 

loading...
Zece botoșăneni au avut într-un an pe mână 350 de milioane de euro - CLASAMENTUL
O companie din Botoşani în primele 300 din România, patronul s-a apucat de construit blocuri

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Poveste din autobuz cu o botoșăneancă procuror: ”Curajul infractorilor se trage din tăcerea noastră”
Este cunoscută în breaslă datorită profesionalismului, dar și a atitudinii nonconformiste. Are umor, carismă, este frumoasă și, nu în ultimul rând, deșteaptă.
Săracii județului „spălați” de UE printr-un program început în șoaptă la Botoșani
După o pauză de 3 ani de zile în care săracii județului au respirat zvonuri, tradiționalul program de sprijinire a categoriilor sociale vulnerabile a fost reluat la Botoșani fără prea mare mediatizare. Astfel că, probabil beneficiarii care s-au rărit în 2020 au fost înștiințați de acest sprijin prin metoda populară „din gură în gură”.
OFICIAL: 5 PSD-iști vor președinte la CJ, ar putea apărea și al șaselea – LISTA & FOTOGALERIE
Sâmbătă, la Hotel Rapsodia, au avut loc lucrările Conferinței Județene Extraordinare a Partidului Social Democrat. Convocată pentru desemnarea delegaților la congresul din 29 februarie, ședința a fost și un prilej pentru unii social-democrați de a-și anunța intențiile de a candida la alegerile locale.
Dedesubturile cazului ”Minodora DSVSA”, șefa Direcției între trei grupuri politice
Informațiile privind posibila schimbare a Minodorei Vasiliu de la conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au apărut mai întâi în luna decembrie a anului trecut.
ULTIMĂ ORĂ: Accident cu scandal, bărbat luat pe capotă de pe trecere, șoferul neagă că a fost la volan – FOTO & VIDEO
Un accident rutier mai atipic a avut loc în urmă cu puține minute pe strada Bucovina din municipiul reședință de județ.
PSD-iștii umiliți la ceremonia pentru Mica Unire organizate pe Bulevardul Mihai Eminescu – FOTO&VIDEO
Una dintre componentele ceremoniei dedicată zilei de 24 ianuarie a fost la Botoșani depunerea de jerbe de flori la statuia monument a lui Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ).
Directoarea DSVSA „detașată” de zvonaci în sudul țării: Este urât când apar lucruri din astea
Zvonurile au început să se propage din seara zilei de miercuri, 22 ianuarie 2020. Mai multe surse neoficiale indicau faptul că directoarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) ar fi fost detașată în alt județ.
Tânăr de 21 de ani MORT în Spania! Familia are nevoie de AJUTOR să-l aducă acasă
O familie greu încercată de soartă se află în fața unei pierderi cumplite. Este vorba despre familia Adron din satul Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni care și-a pierdut unicul fiu.
O instituție de la Botoșani a căutat să cumpere 6 apartamente și nu a găsit NIMIC pe piața imobiliară locală
Am putea spune că această situație reprezintă paradoxul pieței imobiliare actuale, care se află într-o ascensiune continuă de vreo patru ani, cel puțin în privința blocurilor nou construite.
Loading...
După 5 ani de zile!!! CLASARE în dosarul în care a fost cercetat fostul șef al Poliției: Faptele NU EXISTĂ!
Au fost cinci ani de zile de coșmar pentru Cristian Cucoreanu, fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, cercetat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava, după un denunț făcut de un coleg.
Aproape 100 de oameni în frunte cu primarul și preotul au încercat să scape un botoșănean de pușcărie! Au reușit parțial
Trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor, un botoșănean din localitatea Victoria, comuna Stăuceni, a avut larga susținere a oamenilor din comunitate pentru a-și ispăși pedeapsa într-un mod mai blând.
DECIZIE în dosarul „păcănele”! Val de achitări pe probe (i)legale, afaceriștii puși să plătească sume URIAȘE
Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava s-au pronunțat astăzi în dosarul jocurilor de noroc instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava și care a vizat mai mulți oameni de afaceri din Botoșani.
SCANDAL de la blocarea microbuzelor la persoane fizice și juridice! Zeci de roți blocate și ridicări la Pacea – GALERIE FOTO
Acțiunile au avut loc urmare a sesizărilor repetate ale cetățenilor cu privire la parcarea neregulamentară a autovehiculelor.
Fată de 14 ani din Botoșani însărcinată cu un bărbat cu 13 ani mai mare decât ea
O poveste de iubire între doi tineri este obiectul unui dosar penal aflat pe rolul instanței de la Judecătoria Botoșani.
Loading...
Accidentul MORTAL de lângă Permise: PRIMELE cuvinte ale băiatului care a omorât un om cu mașina
Pe 18 iunie 2017 un cumplit accident rutier a avut loc pe Calea Națională, lângă sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), un bărbat fiind omorât în timp ce citea ziarul în stația de maxi-taxi.
O nouă LOVITURĂ pentru PSD! Afacerista vicepreședinte la Județ a trecut la ALDE
Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani mai înregistrează o pierdere din rândul membrilor cu funcție de conducere. 
Bate vântul schimbării: Rezultat bombă la concursul pentru director la ”Apă”
Cursa pentru cele trei posturi de directori la SC Nova Apaserv SA s-a încheiat cu un rezultat care în guvernarea social-democrată ar fi fost de neimaginat: candidatul membru al PSD a pierdut în fața celui al PNL.
10 pentru primării! ALDE a prezentat o parte din candidații la alegerile locale, de la primarul „fără chip” la fostul șef de post – LISTA & FOTOGALERIE
Sala de conferințe a Filialei ALDE Botoșani din clădirea cu sticlă situată în Centrul Istoric al orașului a devenit din nou neîncăpătoare joi, 16 ianuarie 2020 când Florin Țurcanu l-a avut ca invitat principal pe senatorul Varujan Vosganian dar și pe o parte dintre candidații la primăriile din județ din partea acestui partid.
Anchetă la Parchet! Fostul director al Penitenciarului ar fi fost plătit pentru zeci de zile în care n-a fost la serviciu
În timp ce gardienii Penitenciarului Oradea au adunat peste 103.000 de ore suplimentare muncite, dar neplătite, fostul director al Penitenciarului Oradea, comisarul şef Marius Hliban, şi-a „rezolvat”, într-un singur an, 255 ore suplimentare fictive, fiind pontat chiar şi în concediu.
Luptă politică în „patria” secretarului general PNL, viceprimarul îl contracandidează la Primărie
„Stimați cetățeni ai Comunei Dângeni, pentru a clarifica si limpezi situația, vă aduc la cunostință că îmi voi depune candidatura pentru funcția de primar. Din respect pentru dv, colegi și colaboratori consider că trebuie să aveți o informare corectă și necesară.Vă mulțumesc pentru colaborare și încredere”.
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Cred că pledoaria d-lui consilier Anton are un puternic iz politic. Eu nu cred că această defalcare a sumelor pe UAT-uri s-a făcut cu iz părtinitor pentru că e caracteristic PNL-ului. Văd că ultima perioadă de timp se bate ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7769 lei
USD
Dolarul SUA
4.3418 lei
CHF
Francul elveţian
4.4536 lei
GBP
Lira sterlină
5.6485 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9804 lei
XAU
Gramul de aur
219.3158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2464 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4149 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9311 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2952 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1895 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6392 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.