Ştiri
Ziua Paşaportului, sărbătorită de angajaţii instituţiei alături de prefect - GALERIE FOTO

Cu două zile după împlinirea a 106 ani de la promulgarea primei legi româneşti ce reglementează regimul paşapoartelor, funcţionarii cu regim special ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple au sărbătorit astăzi “Ziua Paşaportului”. 

În prezenţa prefectului Dan Şlincu şi a directorului Cancelariei Prefectului, Alexandra Huţu, funcţionarii au primit felicitări şi mulţumiri din partea împuternicitului la conducerea Serviciului, subcomisarul Valerian Alin Popovici dar şi a fostului şef al Serviciului, col. (rz) Viorel Gaidur.

 

Prefectul Dan Şlincu a dat citire mesajului ministrului de interne, Carmen Daniela Dan, prilejuit de Ziua Paşaportului, ulterior adresându-le funcţionarilor câteva cuvinte de apreciere.

“Ştimaţi colegi, eu ştiu cât este de dificil să lucraţi cu oameni grăbiţi, stresaţi şi obosiţi, să faceţi faţă pretenţiilor unora dintre cetăţeni. Cunosc în mare măsură activitatea pe care o desfăşuraţi şi problemele cu care vă confruntaţi. De aceea vă asigur că fac tot ce ţine de mine să vă sprijin, să vă ajut în rezolvarea lor. Pentru efortul pe care îl depuneţi, pentru implicarea de care daţi dovadă, eu vă mulţumesc şi vă felicit. La mulţi ani şi mult success”, a spus Dan Şlincu.

Scms. Valerian Alin Popovici a marcat cronologic istoricul paşaportului, a dat citire mesajului directorului Direcţiei Generale de Paşapoarte şi a reamintit modificările legislative ce urmează să faciliteze cetăţenilor obţinerea documentelor de călătorie. 

“Pe viitor ne dorim să oferim cetăţeanului servicii integrate, din punct de vedere electronic, prin utilizarea sistemului de programare online şi prin sistemul de livrare la domiciliu, astfel încât şi cetăţenii care se află în străinătate să poate beneficia de documentele de călătorie într-un timp cât mai scurt. Cum în anul 2017 am avut foarte multe solicitări de eliberare a paşapoartelor, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, ne pregătim şi în acest an pentru un aflux la fel de mare, astfel că în perioada următoare, premergătoare sărbătorii de Paşti, vom prelungi programul de lucru astfel încât să putem reduce timpii de la prezentarea cetăţeanului până la obţinerea documentului de călătorie. Pentru perioada de vară, ne dorim un program flexibil, prelungit. Dacă nu se va întâmpla aşa, tot noi vom avea de suferit. Vom lucra pe trei staţii- şi chiar vreau să mulţumesc colegilor din Direcţie pentru că ne-au furnizat o a treia staţie de preluare imagini, vom utiliza programarea online, eventual vom introduce un al doilea ghişeu pentru programarea online astfel încât să scurtăm timpii de aşteptare”, a declarat Valerian Alin Popovici.

Prefectul Dan Şlincu a acordat diplome de recunoştinţă foştilor şefi ai Serviciului de Paşapoarte precum şi unor funcţionari care s-au pensionat în ultimii ani, iar şeful Serviciului i-a acordat o diplomă de excelenţă unui angajat ce urmează să se pensioneze în următoarea perioadă.


 

Scurt istoric:

 

Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) sărbătoreşte, anual, în 19 martie, Ziua Paşaportului Românesc, dat fiind că în data de 19 martie 1912, s-a promulgat, prin Înalt Decret regal, prima lege românească ce reglementa regimul paşapoartelor. 

Vorbim despre un set de principii procedurale generale în privinţa paşapoartelor şi a biletelor pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni.

 

De-a lungul timpului, aceste documente s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de pribegie, răvaşe, sineturi, dar şi teşcherele, foi de circulaţie, foi de călătorie, pasuri, pasuşuri sau paşapoarte. Cert este că aceste documente de trecere a frontierei emise de autorităţile statale certificau identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.

 

De-a lungul timpului au fost introduse paşapoartele diplomatice – în anul 1920, iar în anul 1941 – paşapoartele colective şi paşapoartele de serviciu. Activitatea de eliberare a paşapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne, în anul 1948. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menţinut până în decembrie 1989. Prin Decretul-Lege nr. 10/ ianuarie 1990 s-au liberalizat călătoriile cetăţenilor români în străinătate şi s-au desfiinţat vizele. Începând cu 1 ianuarie 2005, activitatea de eliberare a paşapoartelor  la nivel de judeţ a trecut în subordinea Instituţiei Prefectului.

 

În conformitate cu Regulamentul nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, România, ca stat membru, a introdus paşapoartele electronice. Începând cu data de 31 decembrie 2008, Direcţia Generală de Paşapoarte a emis primul paşaport electronic simplu românesc, iar până în prezent, aproximativ 550.000 de cetăţeni români au solicitat acest tip de paşaport.

 

La Botoşani, anul trecut, au fost emise 21.465 de documente de călătorie, din care 9.532 paşapoarte temporare şi 10.047 de paşapoarte electronice. În cadrul Serviciului lucrează în prezent 11 angajaţi.

 
download from google play download from apple store

 

loading...
Programări ONLINE și la Serviciul de Pașapoarte

 

Restaurantele ar putea rămâne închise până la sfârșitul anului: Trebuie să vedem evoluția
Redeschiderea restaurantelor ar putea rămâne sub semnul întrebării până la sfârșitul anului. Ministrul Nelu Tătaru a declarat, într-un interviu, că autoritățile vor lua o decizie în acest sens în funcție de evoluția pandemiei la noi în țară.
Unii botoșăneni fără apă, Nova Apaserv face apel către oameni să NU mai ude culturile agricole
Nova Apaserv a transmis un comunicat de presă în acest sens pe care îl redăm mai jos. 
Violator ridicat de polițiști de acasă și băgat după gratii
Bărbatul a fost luat de polițiști de acasă și a fost escortat către Penitenciarul Botoșani.
Șofer de 70 de ani, beat, găsit pe Bulevard după ce a produs un accident
Bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice.
Noi infectări cu COVID-19 la Botoșani, un deces în ultimele 24 de ore
Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus la Botoșani, potrivit celei mai recente raportări a Direcției de Sănătate Publică.
Cosmin Andrei: „Botoșănenii merită un primar cinstit, nu unul girat de un Guvern liberal dovedit corupt, care a pus în pericol viața oamenilor”
Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei îi cere public primarului PNL, Cătălin Flutur să le explice botoșănenilor de ce propriul Guvern liberal a fost găsit vinovat de Curtea de Conturi de o serie de ilegalități care au atentat la viața oamenilor.
Tragedie în pădure: A murit strivit de un copac, polițiștii au deschis o anchetă
Polițiștii au demarat cercetările.
ALDE Botoșani: Să facem din Botoșani un oraș în care să se vină, nu unul din care se pleacă!
Roxana Florentina Țurcanu este singura femeie care și-a asumat rolul de candidat la funcția de primar al municipiului Botoșani, la alegerile locale din 27 septembrie.
Isprava unui bunic de 90 de ani, care a vrut să facă țuică: Trezit de pompieri în zorii zilei
A vrut să facă țuică, dar și-a incendiat o magazie.
Loading...
Intervenţie dificilă a pompierilor, finalizată cu succes - GALERIE FOTO
S-a apelat și la un buldoexcavator, intervenția fiind una deosebit de grea.
Când faptele vorbesc: Tot oamenii simpli îi salvează pe cei în nevoință – GALERIE FOTO
Viaţă amară! Apropierea campaniei electorale îi face pe mulţi politicieni să iasă în faţă şi să-şi prezinte planurile şi realizările de până acum.
Mască în recreație, NU și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă, profesorii vor respecta alte reguli
Recomandarea vine de la directorul Institutului de Sănătate Publică.
Botoșănean imobilizat pe Pietonalul Unirii și dus direct la Psihiatrie
Bărbatul a fost imobilizat după ce a început să înjure nu doar polițiștii locali, ci și trecătorii aflați în zonă.
ANUNȚ: Consiliul Județean organizează ședință de dezbatere publică pentru data de 01.10.2020
Județul Botoșani - Consiliul Județean, titular, anunţă publicul interesat asupra disponibilizării proiectului „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Botoșani, 2020-2025” și finalizării Raportului de Mediu.
Loading...
500 lei pentru elevii nevoiași, actul a fost publicat: Unde și cum vor putea fi folosite tichetele
Elevii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial vor primi tichete în valoare de 500 de lei.
Mare supărare pe un primar botoșănean care a renunțat la festival: Suntem conștienți de dezamăgirea și tristețea pe care le simt toți
Distracția publică ce aduna mii de oameni în fiecare an pe data de 9 august, anul acesta nu a mai avut loc deși devenise o tradiție. Iar unii dintre oameni s-au supărat rău.
Premieră absolută la ANAF: Identificarea vizuală online pentru înregistrarea contribuabililor
Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat o nouă facilitate a serviciului Spatiul Privat Virtual.
CINCI alianțe aprobate de BEJ pentru alegerile locale din 2020, „Mișcarea patrioților” a fost respinsă
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a aprobat, marţi, înregistrarea a cinci alianţe electorale la nivelul judeţului Botoşani, în vederea participării la alegerile locale din 27 septembrie.
Botoșăneanul care și-a omorât iubita și a aruncat-o în pădure ajunge la Tribunal
O altă faptă care a șocat comunitatea locală prin cruzimea de care a dat dovadă un botoșănean a fost moartea unei femei care mai apoi a fost abandonată într-o pădure.
Roxana Țurcanu la depunerea candidaturilor ALDE pentru Primărie: Este o zi extrem de importantă pentru noi
Roxana Florentina Țurcanu, singura candidată la funcția de primar al municipiului Botoșani și echipa ALDE- pregătite pentru municipale!
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Astăzi emoțiile sunt mult mai mari decât în momentul lansării, atunci am luat-o așa, ca pe o joacă, dar astăzi mi-am dat seama că joaca e serioasă”.Roxana Țurcanu, candidat ALDE la Primăria Botoșani ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8357 lei
USD
Dolarul SUA
4.1087 lei
CHF
Francul elveţian
4.4964 lei
GBP
Lira sterlină
5.3638 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8470 lei
XAU
Gramul de aur
255.0694 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2478 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3994 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9324 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0904 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1846 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.