S-a acționat, cu preponderență, în zonele în care se desfășoară evenimente cultural-artistice, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Noaptea trecută, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi, politiști de frontieră si specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat acțiuni de prevenire a faptelor antisociale și a accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool sau de droguri.
S-a acționat, cu preponderență, în zonele în care se desfășoară evenimente cultural-artistice, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
De asemenea, în proximitatea acestor zone, șoferii au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de droguri, fiind transmise recomandări menite să conducă la prevenirea și combaterea acestora, pentru o mai bună înțelegere a riscurilor la care se expun.
În această minivacanță zilnic, în medie, peste 100 de polițiști sunt la datorie pentru siguranța tuturor cetățenilor.
În acest context, polițiștii acționează, pe raza întregului județ, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație, fiind folosite zilnic aparatele radar, etilotest și drug test pentru depistarea și sancționarea șoferilor care nu respectă normele rutiere.
În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri, cei de ordine publică și investigații criminale, au fost legitimate 125 de persoane și controlate 57 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 24.000 de lei, dintre care 16 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024