Ştiri
Vremea extremă care a făcut prăpăd în Europa vine spre România: AVERTISMENTUL meteorologilor

Meteorologii avertizează că, după valul de aer african care a sufocat România, furtuni violente vor lovi ţara noastră.

Un fond atmosferic rece va afecta ţara noastră în noaptea de vineri. De sâmbătă, temperaturile încep să scadă uşor, însă tot va fi deosebit de cald.

 

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a explicat de ce urmează furtuni violente după valul de caniculă.

 

"Trebuie să înţelegem contextul în care se întâmplă ceea ce vedem acum - a fost foarte cald şi în Europa Centrală, aşa cum este acum la noi. Tot aşa, multă umezeală şi acolo, pentru că au fost şi episoade cu ploaie premergătoare episodului de caniculă. Pe de altă parte, Europa Centrală este traversată acum de un fond atmosferic rece care se îndreaptă către noi şi care va afecta ţara noastră noaptea viitoare (n.r: vineri spre sâmbătă). Acest front se vede că s-a format la confluenţa a două mase de aer cu caracteristici foarte diferite, apreciind cel puţin din imaginile pe care le vedem. O astfel de tornadă cu astfel de urmări nu poate fi decât manifestarea unei instabilităţi extreme şi, din nefericire, vedem tot mai adesea asemenea fenomene şi avem consecinţele lor şi la noi în ţară. Sigur, nu putem spune acum, urmărind aceste imagini, că se va întâmpla şi la noi la fel, în niciun caz. Tornadele sunt fenomene care apar în extrem, în Europa ele au o viaţă scurtă pentru că relieful variat al continentului le împiedică să aibă dezvoltări şi traiectorii foarte extinse",

Florinela Georgescu, Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la Antena 3.

 

 

Maxime de 37 de grade

 

Vineri, 25 iunie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi caniculară în majoritatea zonelor ţării, cu disconfort termic accentuat şi valori termice maxime cuprinse, în general, între 32 şi 37 de grade. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, dar începând cu orele după-amiezii, instabilitatea atmosferică va fi în creştere şi se va manifesta prin înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii în toate zonele de munte şi deal şi local în celelalte regiuni. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 24 de grade.

 

Sâmbătă, în majoritatea zonelor ţării, valorile termice vor fi în scădere, însă vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în regiunile sudice, iar local disconfortul termic se va menţine ridicat. Cerul va fi variabil, dar în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, începând din orele amiezii, instabilitatea atmosferică va fi în creştere şi se va manifesta prin înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 35 de grade, iar cele minime între 12 şi 23 de grade.

 

De duminică, anunţă meteorologii, valorile termice vor marca o scădere, dar vremea va fi călduroasă mai ales în regiunile vestice şi sudice. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată îndeosebi în timpul după-amiezilor, când în majoritatea zonelor, vor fi averse torenţiale, însoţite de vijelii şi grindină.

 

loading...
Caniculă în Botoșani, dar nu scăpăm nici de ploi și vijelii

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Acoperișuri smulse de pe case, copaci doborâți de vânt, cabluri pe șosea – GALERIE FOTO&VIDEO
Pentru înlăturarea efectelor intervin pompierii militari Garda de Intervenție Săveni si pompierii voluntari din oraș.
Botoșăneni loviți de grindină - FOTO
Mai multe localități din județul Botoșani s-au aflat luni după-amiază sub Cod Roșu de vijelii puternice.
Emoții pentru Nichita: Procurorii de la Botoșani au CONTESTAT decizia de liberare condiționată
Luni dimineață, procurorii au contestat decizia de liberare condiţionată a lui Gheorghe Nichita.
O nouă avertizare COD ROȘU pentru mai multe localități din Botoșani
Meteorologii eu emis a doua avertizare de tip Cod Roșu în această după-amiază.
ALERTĂ anunțată în urmă cu puțin timp: COD ROȘU de vijelii puternice la Botoșani
Sunt prognozate vijelii, grindină, și descărcări electrice.
Permis fals cumpărat cu 300 de euro, polițiștii fac cercetări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui moldo-român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals.
Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Se caută director medical pe un salariu de aproape 13.000 de lei – LISTA locurilor de muncă
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante de la nivelul județului.
RECORD: 34 de amenzi a strâns un botoșănean doar în 2021
31 de amenzi de la începutul acestui an, la care se mai adaugă încă trei primite săptămâna trecută!
Loading...
Au început provocările pentru rezerviștii voluntari din Botoșani – FOTO&VIDEO
Urmează antrenamentul alături de forțele de rezervă ale Armatei SUA și de rezerviști voluntari din structuri subordonate Statului Major al Apărării.
Momente emoționante pentru ofițeri și subofițeri din cadrul ISU Botoșani – GALERIE FOTO
Recunoașterea muncii depuse este foarte importantă, iar acest lucru l-au simțit cinci ofițeri, un maistru militar și 86 subofițeri care au primit noile grade.
Drumurile din Botoșani pe care s-au produs accidente, împânzite de polițiști - FOTO
În cursul zilei de duminică, 1 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, pe arterele pe care au fost înregistrate accidente rutiere în prima parte a acestui an.
Salon distrus la Mavromati de un pacient agresiv, medicii au sunat la 112 - FOTO
Bărbatul s-a baricadat în salon, blocând ușa cu câteva paturi.
ALDE Botoșani: Terenul agricol al românilor pe mâna străinilor!
Asta e realitatea cruntă cu care ne confruntăm.
Loading...
Interviul lui Reghecampf, stricat de cheful din vestiarul FC Botoșani: Ca la fotbal… - VIDEO
Laurenţiu Reghecampf era vizibil iritat la finalul meciului Universitatea Craiova-FC Botoşani, scor 1-2.
Vijelii puternice la Botoșani, încă o zi sub Cod Portocaliu: Anunțul meteorologilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis încă o avertizare de vreme rea pentru județul Botoșani.
FAZA ZILEI: Culmea șofatului ”la noi”, un șofer și-a scris în parbriz că îi place băutura! Au urmat o urmărire a Poliției și amenda
Șoferul unui autocamion care circula prin județul Timiș avea o plăcuță pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce.
Golgeterul Botoșaniului din sezonul trecut s-a transferat la o echipă de cupe europene din Portugalia
Golgheterul lui FC Botoșani din sezonul trecut s-a despărțit de gruparea moldoveană în această vară.
Preotul botoșănean Ciopron, ultimul episcop al Armatei Române, comemorat peste Prut
A fost ultimul episcop al Armatei Române. Marginalizat de regimul comunist, a fost urmărit de Securitate, odată cu toți cei care se aflau în preajma sa.
Elisabeta Lipă, la sosirea canotorilor în țară: Îi mulțumesc ministrului Drulă că nu ne-a răspuns la telefon
Chiar la sosirea în țară a lotului olimpic de canotaj, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, i-a mulțumit ironic ministrului transporturilor.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„La ce sunteți astăzi părtași aici? În primul rând la bucuria și la fericirea copiilor, la un fel de ludotecă integrată. Am susținut atât de mult această idee, în alte state sunt. La noi din câte știu există un proiect ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9171 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5687 lei
GBP
Lira sterlină
5.7547 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7730 lei
XAU
Gramul de aur
240.4651 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2311 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3781 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0432 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3188 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6610 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.4 o C
Dorohoi
20.7 o C
Bucecea
21.9 o C
Darabani
20.2 o C
Saveni
21.2 o C
Ştefăneşti
24.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.