Ştiri
Peste 5 tone de produse pentru sinistrații din judeţul Botoşani: ”Atât timp cât scopul este unul nobil...”

Valoarea celor 5,4 tone de produse oferite se ridică la suma de 20.000 de lei.

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au fost printre primii care au intervenit pentru sprijinirea celor afectaţi de calamităţi în județul Botoșani.

 

În perioada 27-29 iunie, aceștia, sprijiniţi de Jandarmeria Română, au ajutat 130 de familii din localităţile botoşănene Baranca, Rădăuţi-Prut şi Rediu cu alimente de strictă necesitate, produse de igienă şi curăţenie şi articole de îmbrăcăminte.

 

 

„Implică-te! Împreună reușim mai mult!”

 

În ultima perioadă, ploile abundente de pe teritoriul ţării noastre au provocat inundaţii în multe regiuni, soldate cu însemnate pagube materiale. Unul dintre cele mai afectate judeţe a fost Botoşani, unde râul Prut şi afluenţii săi au dat naştere unor viituri ce au afectat întinse culturi agricole şi gospodării din mai multe localităţi.

 

„Ne-am alăturat încă o dată campaniilor umanitare inițiate și derulate de Patriarhia Română, de această dată în localitățile afectate de inundații din județul Botoșani: Baranca, Rădăuți-Prut și Rediu. Atât timp cât scopul este unul nobil, orice cooperare cu orice instituție, în special cu Biserica Ortodoxă Română, înseamnă foarte mult, atât pentru noi ca instituție, cât și pentru oamenii care beneficiază de acest sprijin”, a declarat, pentru Trinitas TV, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, plt.-adj. Dan Izotov.

 

Acţiunea desfăşurată în aceste zile face parte din proiectul social-filantropic „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, extensie a campaniei „Caravana Bucuriei”.

 

De la începutul declanşării perioadelor de restricţii pe teritoriul ţării noastre, ca urmare a măsurilor luate pentru stoparea răspândirii epidemiei de COVID-19, voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au vizitat 114 localităţi din 22 de județe, unde au oferit ajutoare familiilor afectate, în valoare de 365.700 de lei.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Chirurgul sufletelor: Preotul din Botoșani care a convins oamenii să doneze 7 tone de sânge, a salvat zeci de vieți de la Colectiv – FOTOGALERIE
Preotul botoșănean cunoscut în toată țara, AJUTOR pentru sărmanii din satul natal

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Furt cu ”autoservire”: Cum s-a aprovizionat un botoșănean în Piața Centrală
A sustras produse agroalimentare în valoare de 1.500 de lei, tânărul fiind ulterior identificat și reținut de polițiștii botoșăneni.
Comisarii cu mita de la Protecția Consumatorilor ajung la proces: ACUZAȚIILE procurorilor
Dosarul se află înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani.
Șofer tras pe dreapta și amendat, la final a rămas și fără marfă
Sancțiuni de peste 63.000 de lei și 14 permise reținute de polițiști în ultimele 24 de ore.
REȚINUT după ce și-a ”vizitat” soția, polițiștii l-au scos din casă în cătușe
Un botoșănean de 42 de ani a fost reținut pentru evadare, amenințare, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.
Răspuns DUR pentru medicul din Botoșani care a acuzat spitalul de FURT: Şantajul mediatic exercitat de cei doi colegi nu este onorabil
Conducerea spitalului respinge acuzațiile formulate de către cei doi medici.
ACUZAȚII grave de la vecini: Câinele care a atacat un copil în Suceava este din Botoșani!
Edilul municipiului Suceava spune că a fost sesizată Poliția din Botoșani și că vor fi luate măsurile necesare.
”Istoria unui eșec premeditat”: Grindeanu ignoră Autostrada Unirii A8 / Avansul e rușinos
Autostrada Unirii A8 are aproape 320 km de la Târgu Mureș (intersecția cu A3) și până la Iași și Ungheni, la granița cu Republica Moldova.
Sesiune specială a examenului de bacalaureat – CÂND au loc probele
Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul care aprobă calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2023.
O sută de lei l-a costat o țigară aprinsă în locul nepotrivit
Și vânzătorii ambulanți au fost amendați de polițiștii locali.
Polițiștii locali au vizitat Piața Centrală, comercianții au scăpat doar cu câteva ”sfaturi”
Mai mulți comercianți din Piața Centrală a municipiului Botoșani s-au ales cu atenționări verbale în urma deficiențelor constatate de polițiștii locali.
ITM Botoșani atenționează: Amenzi de până la 20.000 pentru angajatorii care NU respectă legea!
Este vorba despre negocierea colectivă, obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin zece angajați.
Sucevean ridicat de acasă și ”cazat” în Penitenciarul Botoșani
Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost pus în aplicare de polițiști.
Botoșănean de 21 de ani oprit la Gura Humorului, SURPRIZA pe care au avut-o polițiștii
Tânărul a fost depistat la un control de rutină.
STUDIU: Botoșani, printre județele care pot fi mai ușor controlate politic
Transferurile către administrația locală sunt concepute pentru a reduce diferențele de capacitate fiscală între județe, dar ele pot funcționa și ca o armă economică.
STRIGĂTUL disperat al unui tânăr din Botoșani: Trăiesc, dar nu am viață / Ajută-mă, te rog! - VIDEO
Boala i-a furat sănătatea, prietenii, posibilitatea de a-și întemeia o familie. Treptat, tot ce înseamnă viață!
Președintele Casei de Pensii, lămuriri importante: Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranța de viață
Urmează schimbări majore în sistemul de pensii din România. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre ce se întâmplă cu creșterea vârstei de pensionare.
Ziua Mondială a Apei: ”Fii schimbarea pe care ți-ai dori să o vezi în lume!” - FOTO
Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în România începând din anul 1993, fiind un eveniment sub egida Organizației Națiunilor Unite, al cărui slogan este în acest an ”Fii schimbarea pe care ți-ai dori să o vezi în lume!”.
Spectacol tulburător, cu doi actori botoşăneni în distribuţie, distins cu Premiul BBC - FOTO
Duminică, 19 martie 2023, la BBC Radio Theatre din Londra s-au anunțat câștigătorii BBC Audio Drama Awards 2023.
Peste 4.000 de fire de răsad făcute scrum după ce solarul a luat foc, AVERTISMENT de la pompierii botoșăneni
Un solar încălzit cu ajutorul unei sobe a fost afectat de un incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
Gata cu locuitorii ”fictivi” din Botoșani: NU se vor mai putea înregistra sute de persoane la aceeași adresă
Localități pentru Ripiceni sau Vârfu Câmpului, din județul Botoșani, sunt cunoscute pentru numărul uriaș de persoane ”fictive” înregistrate la aceeași adresă.
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să investească într-un stadion nou?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„La școală nu mi-a plăcut cartea. Muzica bisericească, troparele, mi-au plăcut, însă, tare mult. În special cele de la Crăciun și Bobotează eu le știam de mult tare… Dacă aș fi din nou tânăr, nu aș pierde nicio clip ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9232 lei
USD
Dolarul SUA
4.5644 lei
CHF
Francul elveţian
4.9467 lei
GBP
Lira sterlină
5.6092 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4365 lei
XAU
Gramul de aur
284.9858 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2690 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0576 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3316 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2071 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6611 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.6 o C
Dorohoi
15.6 o C
Bucecea
14.9 o C
Darabani
12.1 o C
Saveni
16.0 o C
Ştefăneşti
10.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.