Ştiri
Vin stranierii! S-a prelungit orarul de lucru la Serviciul de Pașapoarte - NOUL PROGRAM

Șeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisar-şef de poliţie Mirel Toancă, a susținut sâmbătă o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la măsurile luate pentru eficientizarea activității de eliberare a documentelor de călătorie. Aceasta privește și județul Botoșani.

Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a eficientiza activitatea de eliberare a pașapoartelor s-a decis prelungirea programului de lucru cu două ore, acesta fiind acum de la ora 8.30 la 18.30, de luni până vineri.


Măsura este valabilă până la 31 august a.c., pentru 30 de județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.


”Doresc să evidențiez posibilitatea cetățenilor de a depune cererea pentru emiterea pașaportului la orice serviciu de pașapoarte din țară sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din străinătate, indiferent de domiciliul acestora. În ceea ce privește ridicarea pașaportului, cetățenii au posibilitatea de a-l solicita de la locația de depunere a cererii sau de la orice serviciu de pașapoarte din țară sau misiune diplomatică ori oficiu consular al României din străinătate, indiferent dacă cererea a fost depusă în țară sau străinătate”,


comisar-şef Mirel Toancă, șeful Direcției Generale de Pașapoarte.


În același timp, pașaportul poate fi expediat, la domiciliul sau reședința titularului, din țară, prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română, cu obligativitatea plății unei taxe de 9,52 lei/pașaport. De la începutul anului și până în prezent, aproximativ 41.000 de cetățeni au solicitat expedierea pașaportului prin poștă.

 

loading...
Atenție, modificări IMPORTANTE în ceea ce privește eliberarea pașapoartelor
Ziua Paşaportului, sărbătorită de angajaţii instituţiei alături de prefect - GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Un executor judecătoresc de la Botoșani a intrat în politică „pentru un viitor mai bun”
Eșichierul politic de la Botoșani se reîmprospătează cu figuri de oameni noi care au decis să intre în politică pentru schimbarea percepției în primul rând dar și pentru schimbarea viitorului, unul care să fie favorabil noii generații.
O nouă prăbușire pe strada unde o femeie a căzut într-o groapă adâncă – FOTOGALERIE
Locuitorii din strada Barbu Lăzăreanu din municipiul Botoșani întâmpină noi probleme cu strada pe care sunt nevoiți să circule.
COMUNICAT PSD: Seară de spectacol pentru mai mulți copii din județ – GALERIE FOTO
La inițiativa viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate Botoșani au creat proiectul „Hai la teatru!”, sub cupola căruia, în fiecare lună, vor fi invitați la teatru, cu prioritate, copii din medii defavorizate.
Un tânăr din Botoșani candidează la Primăria municipiului Iași
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, a lucrat de-a lungul timpului la câteva dintre cele mai importante publicații românești, de la ”Adevărul” la ”Evenimentul Zilei”.
Înșelăciune pe internet: Acest email te poate lăsa fără bani în cont
Val de reclamaţii la specialiştii în securitate cibernetică.
ASTĂZI: Tânăr ARESTAT preventiv după ce a comis un accident rutier
Decizie a magistraților botoșăneni față de un tânăr de 27 de ani.
WhatsApp NU va mai funcționa din luna februarie pe o mulțime de telefoane
Începând cu 1 februarie 2020, WhatAapp nu va mai funcţiona pe o serie de telefoane
AZI DIMINEAȚĂ la Botoșani: Două mașini avariate în urma unui impact violent - FOTOGALERIE
Eveniment rutier petrecut în această dimineață la Botoșani.
Pericol public la volan: Botoșănean oprit pe o stradă din municipiu - CE au descoperit polițiștii
Probleme pentru un bărbat după ce a fost oprit în trafic de polițiști.
Loading...
Un bărbat care înșela oamenii cu anunțuri false pe internet, RETINUT de Poliție
Valoarea prejudiciului este estimat la aproximativ 30.000 de euro.
Angajări la o secție de la 'Mavromati' : POSTURILE scoase la concurs
Spitalul Județean Mavromati anunță scoaterea la concurs a unor posturi vacante.
Se construiește un nou Pallas la Iași - FOTO
O nouă investiție în județul Iași a primit aviz favorabil.
PATRU infracțiuni într-o clipă, tânăr șofer REȚINUT de polițiști
Prima măsură luată de oamenii legii față de un tânărul cercetat pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni.
Șoferul fugar care a accidentat o femeie la Carrefour găsit de polițiști, a fost prins cu mai multe NEREGULI
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Botosani, a fost depistat autoturismul implicat în accidentul rutier produs în aceasta dimineață pe strada Sucevei din municipiul Botoșani.
Loading...
Femeie din Botoșani numită la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Alexandra Toader a fost numită în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.
Botoșăneancă numită director la București
Schimbare de conducere la o direcție din cadrul Ministerului Sănătății.---
Doi soți morți, procesul bate pasul pe loc: Șoferul acuzat, la un pas să renunțe la o probă cheie în proces
Un nou termen s-a consumat vineri, 17 ianuarie 2020, în cazul procesului pentru tragedia ce a avut loc în intersecția de la Orășeni Deal. În anul 2015 doi soți își pierdeau viața într-un cumplit accident petrecut în intersecția de la Orășeni.
Victor Ciubotariu schimbat de la conducerea Biroului Rutier Botoșani!
Modificare în structura de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
TRAFIC deviat în Botoșani după ce un mal de pământ s-a prăbușit în cursul dimineții – GALERIE FOTO
Situație dificilă înregistrată pe strada Împărat Traian unde vara trecută un trotuar s-a surpat la propriu din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în vară.
Nouă MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, vă prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.