Ştiri
Victor Ponta vine la Botoșani!

Fostul premier al României va fi prezent zilele următoare la Botoșani. 

Victor Ponta, fondatorul Partidului Pro România va ajunge luni la Botoșani unde se va întâlni cu aproximativ 200 de persoane care au statut de invitat, deocamdată. 

 

Întrunirea politică va avea loc la ora 13:00, luni, 17 septembrie 2018, la complex Belvedere. 

„Organizația de la Botoșani trebuie să-și înceapă activitatea. Abia acum se naște, pentru că, nu începe cu o numire de coordonator sau cu un om, doi, ci trebuie să înceapă cu membri. Vor veni circa 200 de persoane la respectiva ședință, vom mai face anumite anunțuri la momentul respectiv”,

Dumitru Chelaru, coordonatorul Pro România Botoșani

 

Partidul a fost înregistrat, din punct de vedere juridic iar luna viitoare va avea loc și un congres național. 

„Încercăm să mai perfecționăm aspecte, precum statutul, ca la orice început, cu tot ceea ce înseamnă respectarea legii partidelor”,

Dumitru Chelaru, coordonatorul Pro România Botoșani

 

Victor Ponta a vizitat în urmă cu aproximativ o lună de zile județele Iași și Suceava și încearcă pe rând să ajungă la toate filialele din țară.

 
download from google play download from apple store

 

loading...
Partidul lui Ponta preluat la Botoşani de cel mai tare primar al judeţului: Vrea să facă ce n-a fost lăsat în PSD


 

Una dintre cele mai iubite trupe românești vine la Botoșani: UNDE va concerta
Botoșănenii sunt așteptați la sfârșitul lunii octombrie la un show live.
Scenariu ca în filme: Un botoşănean şi amicul lui s-au baricadat în maşină la vederea poliţiştilor
Un scenariu desprins parcă din filme s-a derulat la primele ore ale dimineţii de marţi, în judeţul vecin.
Sportiva din Botoșani considerată cea mai frumoasă voleibalistă din țară, a semnat un nou contract – GALERIE FOTO
Are 18 ani și este considerată a fi una dintre cele mai atrăgătoare sportive din țară. Vine de la Botoșani unde s-a îndrăgostit iremediabil de volei.
Noi probleme în învățământul botoșănean: Suntem blocați
Unitățile de învățământ din Botoșani se confruntă cu noi probleme. 
Mamă cu copil în cărucior tâlhărită în plină stradă de un botoşănean
O femeie, ce ieşise la o plimbare cu familia, a fost urmărită şi apoi deposedată de geantă.
Doliu în familia unei consiliere de la municipiu
Marţi, 18 septembrie, a fost ultima zi pe această lume pentru Mărioara Damache, bunica Andreei Buiuc, consilier municipal.
Aproape 80 de locuri de parcare scoase la licitație – ZONELE
Primăria Botoșani organizează o nouă licitație cu strigare pentru locurile de parcare din municipiu care sunt în prezent libere.
Moarte ŞOCANTĂ : Un bărbat şi-a găsit sfârşitul în pădure
O nouă tragedie a avut loc azi-dimineaţă la Botoşani.
Bugetarii de la Botoșani care vor ieși în stradă pentru bani: Nu s-a rezolvat nimic
Nemulțumirile continuă în rândul unor bugetari de la Botoșani.
Limitatoare de viteză montate pe încă o stradă din Botoșani – FOTOGALERIE
Municipalitatea prin Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) a procedat la montarea de noi limitatoare de viteză.
TOȚI directorii de școli de la Botoșani sunt de „Foarte bine”
Coordonatorii unităților de învățământ de la Botoșani au trecut print-un proces de evaluare a activității aferente anului școlar precedent.
A MURIT botoşăneanul care s-a aruncat într-un cazan clocotit
Bărbatul de 59 de ani din Botoşani, care săptămâna trecută s-a aruncat într-un cazan clocotit, a decedat.
ATENŢIE la extinderea pestei porcine! Recomandări de la DSVSA
Pesta porcină africană, cea mai periculoasă boală la porc, nu afectează sănătatea omului. Aceasta duce la decesul porcinelor iremediabil, pentru că nu există vaccin contra acestei boli.
Elevii care fac autostopul pentru a merge la şcoală: Îi spun mereu să aibă grijă cu cine se urcă în maşină
Peste 100 de elevi dintr-o comună botoşăneană nu au cu ce merge la şcoală. 
Botoșănean oprit în trafic: CE i-au găsit polițiștii în portbagaj 
Un autoturism, condus de un bărbat din municipiul Botoşani, a fost oprit în trafic pentru control.
Căruţă nesemnalizată, spulberată de o maşină: Un bărbat transportat la spital
Un grav accident de circulaţie a avut loc aseară pe un drum din judeţul Botoşani.
Bărbat luat în plin de un șofer de 19 ani, după o traversare în grabă
Un bărbat de 40 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost izbit de un autoturism, condus de un tânăr.
Șoferii vor scoate din buzunar de ZECE ori mai mulți bani!
Una dintre legile cu impact major asupra celor peste 6 milioane de șoferi din România se modifică iar. Printre propunerile cu mari șanse de a trece sunt și măsuri care ar duce, pe termen scurt, la creșterea costurilor suportate de șoferi.
Zeci de saci de gunoi adunaţi de poliţiştii locali din pădurea Rediu - GALERIE FOTO
Let’s Do It, România!” reprezintă o acţiune de colectare a deşeurilor, organizată la nivel național, prin care se promovează protejarea mediului înconjurător. La această iniţiativă bazată pe voluntariat, ce a avut loc în data de 15 septembrie, au participat și efective ale Poliției Locale Botoșani. 
Veste BOMBĂ pentru părinţi: Alocațiile copiilor s-ar putea mări de anul viitor
Alocațiile copiilor se vor mări, întocmai cum spune noua propunere legislativă.
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Trebuiau să intervină Jandarmeria și Poliția în forță la priveghiul de cinci zile?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Trăim într-o lume foarte normală și probabil lucrurile astea, într-un fel pitorești, tradiționale, apar ca un subiect. Ca să fiu foarte sinceră, faptul că au cântat, dacă s-a bătut cineva, probabil au fost doi drogați. ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6524 lei
USD
Dolarul SUA
3.9764 lei
CHF
Francul elveţian
4.1141 lei
GBP
Lira sterlină
5.2395 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5396 lei
XAU
Gramul de aur
153.8126 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2372 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4389 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8832 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0701 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1830 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6237 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16 o C
Dorohoi
o C
Bucecea
16 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.