Producătorii agricoli susținuți prin program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii) primesc o veste îmbucurătoare.
Guvernul a modificat ieri Hotărârea de Guvern nr. 39/2017- "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", stabilind perioada de valorificare a producției de tomate din spații protejate obținută din ciclul II de vegetație, între 23 octombrie-20 decembrie, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii își pot vinde produsele.
Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse în spații protejate vine în sprijinul producătorilor, care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat și, implicit, să poată pregăti din timp serele și solariile pentru noul sezon de recoltă.
Informații suplimentare:
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;
- să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
- să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
De ziua lor, jandarmii își prezintă tehnica pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024