Ştiri
Valeriu Iftime: Este de neimaginat faptul că avem dascăli care plâng în demonstrații publice pentru salarii

Peste 15.000 de angajați din învățământ au organizat un protest în cursul zilei de miercuri. Valeriu Iftime a transmis un punct de vedere pe rețelele de socializare referitor la nemulțumirile salariale din rândul acestui sector de activitate.  

Președintele grupului „Elsaco” și-a intitulat postarea „Dacă vrem să avem viitor, trebuie să ne educăm copiii”.

 

Redăm mai jos integral mesajul omului de afaceri:

 

Cred din tot sufletul că un om educat își amplifică cele șapte virtuți, adică este mai smerit, mai darnic, mai curat la suflet, mai răbdător, mai blând, mai modest și mai sârguincios și mai cred că, în același timp, își poate controla mai bine și cele șapte păcate, adică să nu fie lacom, desfrânat, avar, invidios, mânios, leneș sau trufaș.

 

Pentru a obține o educație de calitate trebuie să vedem lucrurile cât mai simplu. Mă voi referi astăzi doar la două aspecte, cât se poate de concrete.

 

Mai întâi de toate, cred că trebuie să avem profesori, dascăli valoroși. Iar asta înseamnă să-i căutăm, să-i formăm și să-i motivăm să rămână la catedră, în sistem, respectându-i și plătindu-i mai mult decât decent.

 

Zilele trecute am văzut un miting al profesorilor. Este de neimaginat faptul că avem dascăli care plâng în demonstrații publice pentru salarii. Putem face orice ca societate, putem reduce din mâncare, din benzină, din transport, din orice, dar nu putem să nu avem grijă de dascăli, plătindu-le salarii motivante.

 

Mai apoi, dacă ajungem să avem profesori buni, motivați, ar trebui să mai abordăm o temă, și anume școala, locul fizic în care învață copiii. Este o chestiune pe care aș vrea s-o spun într-un mod foarte deschis: o bună parte din timpul pierdut în fiecare zi de părinți este cel consumat ca să își ducă copiii la școală, în siguranță. Constatăm că este o aglomerație excesivă în preajma școlilor, la începerea cursurilor și la terminarea acestora.

 

Pentru a rezolva asta, fără îndoială că primul lucru la care trebuie să ne gândim cu toții este un plan de mobilitate urbană. Un astfel de plan e necesar pentru multe alte activități, dar acum vorbesc doar de școli. Iar asta este o chestiune pe care trebuie să o analizăm.

 

Așa cum au fost construite școlile noastre, acum 40 sau 50 de ani, în locațiile în care erau construite și blocurile, copiii aveau cel mai ușor și mai scurt drum către școală. În același timp, pentru părinți erau făcute linii de transport către fabricile lor.

 

Astăzi geografia, dinamica, geometria urbană s-au schimbat. Școlile au rămas în același loc, pe când copiii și părinții lor sunt cel mai adesea în cu totul alte zone decât în preajma școlii. Constat asta în fiecare dimineață, atunci când îmi vine rândul să-mi duc nepoata la școală.

 

Este clar că nu poți să muți școala în altă parte și nici nu poți să muți locuințele tuturor familiilor cu copii, în blocurile din preajma școlilor. Soluția este un plan de mobilitate urbană bine făcut. Și nu e nevoie să inventăm noi roata a doua oară, este suficient să observăm cum au rezolvat alții această problemă.

 

Am văzut personal, de exemplu, că în Germania sau în Finlanda sunt amenajate locuri speciale în orașe, la intrarea în zona aglomerată din apropierea unei școli. Părinții vin cu copiii în acele locuri de așteptare sau de transfer, iar cei mici sunt preluați de reprezentanții școlii și transportați mai departe cu mașini speciale. La finalul orelor, procesul are loc invers. Mi se pare o soluție ce poate fi adaptată și implementată oriunde, în orice oraș aglomerat de la noi.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Iftime: De ce ar construi cineva o fabrică la Botoșani, unde costul utilităților și toate impozitele sunt la fel ca în toată țara?

 

 

Pompierii botoșăneni au mers la o grădiniță și au dat peste 100 de copii curioși - GALERIE FOTO
Pompierii botoșăneni au împărtășit cu cei mici secretele supraviețuirii în fața pericolelor.
Senatorul Dorinel Cosma: Alianța AUR se consolidează/ Botoșănenii au nevoie de un suflu nou în politică
Într-o conferință de presă, senatorul Dorinel Cosma, a afirmat că alianța AUR se consolidează.
Valeriu Iftime a găsit investitori din Belgia pentru FC Botoșani: Vreau să fac cedarea clubului treptat
FC Botoșani este ultima în clasament, iar Valeriu Iftime oficial caută soluții să iasă cât mai repede din zona „fierbinte" a clasamentului.
„Instituția șoferilor” de la Suceava NU va mai fi condusă de un botoșănean
Împuternicirea expiră pe 12 decembrie, fiind stabilită deja persoana care îi va lua locul.
Teoria conspirației a lui Bordea ajunge la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Happy Cinema a transmis programul pentru săptămâna 8 – 14 decembrie 2023.
„Școala Siguranței Tedi’’ continuă: Polițiștii botoșăneni au ajuns din nou printre elevi
O nouă acțiune preventivă desfășurată de polițiștii botoșăneni. 
Val de reclamații la ITM cu salarii neplătite și concedii neacordate
Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a sancționat patronii cu amenzi de peste 100.000 de lei.
Botoșăneni răniți la locul de muncă, amenzi date de inspectorii ITM după controale fulger
Doi botoșăneni s-au accidentat la serviciu, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a declanșat o anchetă.
Botoșănean tras pe dreapta, neregulă gravă descoperită la control
Tânărul a fost oprit pentru un control de rutină și a dat necaz. 
Ca la 19 ani: Un tânăr FĂRĂ permis a lovit două mașini parcate
Polițiștii botoșăneni au identificat vinovatul într-un timp destul de scurt.
Grefierii protestează la instanțele din Botoșani: Primii la obligații, ultimii la drepturiFOTO & VIDEO
Zeci de grefieri de la Judecătoria Botoșani și Tribunal protestează în aceste momente.
Zeci de vitezomani amendați, polițiștii intensifică controalele înainte de sărbători
Șoferii care nu au respectat regulile de circulație au fost sancționați.
Botoșănean urmărit național găsit de jandarmi la o... spălătorie
Bărbatul a fost predat polițiștilor botoșaneni.
Amenzi pregătite pentru medicii care trimit pacienții la privat
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat.
Școala dintr-o comună foarte săracă din Botoșani a fost renovată de săteni - FOTOGALERIE
Primarul comunei a ajutat și el la renovarea unității de învățământ. 
Personalul de la „Mavromati” NU renunță la proteste – GALERIE FOTO
Și angajații celei mai mari unități medicale de la Botoșani au protestat în această dimineață.
Profesori din Botoșani formați la Praga și Budapesta – FOTO
Cursurile au fost realizate în cadrul unui proiect Erasmus.
ACUM: Protest în frig la APIA pentru mărirea salariilor, nemulțumiri și de la sistemele învechite – GALERIE FOTO
Angajații Agenției Județene pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) protestează pentru a doua zi la rând.
20 de utilaje scoase noaptea trecută pe drumurile județene: Șefii trimiși pe teren
Șefii de la Consiliul Județean susțin că s-au folosit 180 de tone material antiderapant.
Noul an vine cu vouchere TĂIATE: CINE vor fi cei mai afectați
Mai multe tipuri de vouchere și ajutoare vor dispărea din anul 2024.
Exista o problema si mai grava decat cea a salariilor, mai concret lipsa oportunitatilor pentru tinerii care chiar isi doresc sa imbratiseze onoranta meserie de profesor. La cele mai importante materii vedem cate un loc scos la concursul de Titularizare o data la cativa ani. Lucrurile se aranjeaza in continuare "behind of scenes", politicul supervizeaza atent fiecare amanunt si in ciuda faptului ca sunt mii de tineri care an de an isi doresc sa inceapa o cariera in sistemul de invatamant, sperantele acestora sunt anulate de birocratie, politic, axioma pile-cunostinte-relatii, dar si de niste mecanisme de evaluare neadaptate la standardele secolului in care traim. Sa nu mai vorbesc de programa scoalara si toate celelalte probleme sistemice.
15 mai 2023, 12:16
În învățământ se lucrează 18 ore pe săptămână, comparativ cu 40 de ore în alte sectoare.Se lucrează puțin cu vacanțe peste vacanțe conform programului cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. Salariul mediu net în învățământ este 4025 adică brut 7035 lei ceea ce mulți români nu pot visa.La salariu se adaugă tichetele de vacanță în valoare de 1450 de lei.Cadrele didactice şi copiii acestora în vârstă de până la 14 ani, care însoţesc preşcolari, elevi sau studenţi în tabere şi excursii, beneficiază de gratuitate privind transportul, cazarea şi masa, în condiţiile legii.Copii cadrelor didactice beneficiază de următoarele gratuități:Scutiri de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior.Scutiri de la plata taxelor percepute pentru eliberarea unor acte și documente școlare.Scutiri de la plata sumelor ce sunt solicitate în vederea constituirii unor fonduri ale clasei/școliiGratuitate în internate și cămine studențeștiPrioritate la cazarea în internate cămine studențești,
12 mai 2023, 08:53
Salarii mici au debutantii, in rest se incadreaza in ceea ce inseamna normalitate in Ro. Apropo, nu ei sunt prin sectiile de votare, acolo unde votul cetateanului, se spune ca este falsificat? Mana in mana au fost cu politicul. De aceea tara este prospera si pensia medie este la nivelul a 30%din valoarea cosului minim. Cum se numeste individul care ii plange?
12 mai 2023, 02:17
Nu le-ar fi rusine !!! Au salarii duble, fata de ce aveau acum cativa ani si -mai ales - fata de multi oameni cu studii superioare, din alte domenii !!! Au vacante de se plictisesc de atata timp liber, si sarbatori pe care le petrec in tihna, relaxati, si totusi .... "plang" !!! EXTRAORDINAR !!!
11 mai 2023, 18:58
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.7 o C
Dorohoi
-2.5 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-2.3 o C
Saveni
-3.4 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.