Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani anunță că se delimitează de polițiștii anchetați de DNA și dă asigurări că activitatea specifică nu va avea de suferit.
Asta la scurt timp după ce DNA a făcut publice numele a 11 polițiști reținuți în urma perchezițiilor de miercuri, 2 iunie 2021.
”În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o anchetă DNA aflată în derulare, în care sunt vizați mai mulți polițiști din cadrul IPJ Botoșani, precizăm faptul că ne delimităm categoric de astfel de comportamente ca cele ale polițiștilor implicați”,
IPJ Botoșani.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani precizează, totodată, că s-au luat măsuri pentru ca activitatea Serviciului Rutier să continue fără sincope create de lipsa agenților.
”De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a luat măsurile necesare în vederea asigurării continuității serviciului la structura din care făceau parte polițiștii implicați, fiind dispusă delegarea, implicit mutarea de la alte structuri, de polițiști care corespund atribuțiilor specifice fișei postului”,
IPJ Botoșani.
Potrivit precizărilor oferite de IPJ Botoșani, cinci dintre agenții față de care s-au luat măsurile preventive și-au încetat activitatea prin pensionare, în luna mai a acestui an.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O șansă venită de nicăieri pentru FC Botoșani, Dinamo lovită puternic de LPF
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mobilizare pentru o elevă care a sunat la 112 și a amenințat că se sinucide
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
USR Botoșani: PSD și PNL au luat 10 milioane de euro în martie de la bolnavi și mame
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Elevul olimpic de la Botoșani: TREI calificări la etapa națională
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024