Ştiri
Unul dintre cei mai de succes antreprenori a devenit ambasadorul unei asociații din Botoșani

Unul dintre cei mai cunoscuţi traineri din România, Lorand Soares-Szasz a devenit ambasadorul Asociaţiei “Salvează o inimă” şi împreună vor continua misiunea de a salva copii născuţi cu malformaţii grave.

Lorand a răspuns afirmativ invitaţiei Asociaţiei “Salvează o inimă”, mânat de ideea ca orice om de afaceri sau personalitate publică are responsabilitatea morală şi civică de a se implica activ în cauze nobile şi de a îi sprijini pe cei care au mare nevoie de o mână de ajutor din partea societăţii. 


“Mi-a placut mult ce a realizat Asociatia “Salveaza o inimă”. Au un sistem foarte transparent, în care ştii stadiul fiecarui caz, întelegi exact ceea ce se întamplă cu banii pe care i-ai donat şi te bucuri, în timp real, de fiecare viaţă salvată. Urmează să devin tată şi înteleg acum şi mai clar ce misiune frumoasă au cei care salvează vieţile acestor copilaşi; aşa că nu am ezitat să mă alatur lor în această luptă şi să îndemn cât mai mulţi oameni să facă asta mai departe”, declară Lorand Soares-Szasz.

Suntem foarte onoraţi că unul dintre cei mai de succes speakeri din România s-a alăturat echipei noastre, iar implicarea prietenului Lorand va aduce un mare plus de valoare organizaţiei noastre şi vom reuşi împreună să schimbăm vieţi. Multe dintre informaţiile legate de marketing pe care le-am notat la conferinţele susţinute de Lorand, le implementez în strategia noastră de comunicare şi în sistemul de donaţii online”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.


Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 600.000 de Euro. Lorand Soares Szasz este unul dintre cei mai apreciaţi traineri, speakeri şi antreprenori români. A fost desemnat, de două ori consecutiv, cel mai bun speaker din România la evenimentele Business Days şi este autorul a patru cărţi despre afaceri. Lorand inspiră mii de oameni în fiecare lună la seminariile şi workshopurile sale, dar şi online, în cadrul unei comunităţi de peste 250.000 oameni.
 

loading...
O asociație din Botoșani sare în ajutorul unui elev de 15 ani care se luptă cu o formă rară de cancer

 

Iftime îl termină pe Moruţan: O umbră, un moşneag, un cal slab; Îl dau la FCSB şi moare acolo

Olimpiu Moruțan, căruia Becali i-a stabilit o clauza de 70 de milioane de euro a fost criticat dur de propriul patron.

VOT la Botoșani: Peste 1.800 de pensionari „de lux” tăiați de la plimbări gratuite

Un alt proiect ce se va afla pe masa dezbaterilor consilierilor locali îi vizează pe pensionarii cu pensii mari de la Botoșani.

Gest umanitar al angajaților Spitalului Mavromati: Un alt mod de a salva vieți – GALERIE FOTO

Zeci de angajați ai Spitalul Județean Mavromati s-au mobilizat în această dimineață pentru a face un gest frumos.

Câine rău lângă liceu! Amenzi de peste 35 de milioane de lei vechi aplicate de jandarmi

Echipajele de jandarmi de la Botoșani au acționat punctual în zona a trei unități de învățământ din municipiu.

Consilierii locali votează MAJORAREA tarifelor pentru taxiurile din Botoșani

Un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local programată pentru data de 28 februarie, face referire la tarifele practicate de taximetrele de la Botoșani.

VARIANTA șefului Inspectoratului Școlar în legătură cu nemulțumirile mamei care ieșit la protest

Gabriel Hârtie, inspectorul școlar general și-a exprimat punctul de vedere cu privire la protestul Vioricăi Hrițcu.

Senatul a decis: O nouă zi LIBERĂ pentru români!

Plenul Senatului a votat miercuri ca o nouă zi să devină sărbătoare legală nelucrătoare, cu 86 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Cursuri în 11 școli de la Botoșani, cu jandarmii ”la ușă” – LISTA

Procesul educațional este atent supravegheat în cazul unui număr însemnat de elevi, mai ales cei din mediul urban.

Şofer oprit în trafic la Botoşani: CE i-au găsit poliţiştii în portbagaj – FOTOGALERIE

Un autoturism marca Volkswagen, a fost oprit în această dimineaţă de către un echipaj al Poliţiei pe raza localităţii Brăteni.

loading...
PROTEST inedit la Botoșani, o mamă a ieșit în stradă și a cerut demisia unei directoare și a inspectorilor școlari – VIDEO & GALERIEFOTO

Astăzi, 21 februarie 2018, începând cu ora 10:00 o mamă din municipiul reședință de județ a ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de sistemul de învățământ din Botoșani.

Vești proaste pentru toţi elevii: ANUNŢUL făcut de ministrul Educației

Ministrul Educației, Valentin Popa, a aprobat calendarul anului școlar 2018-2019. 

Comunicat PNL: Abandonul şcolar, una dintre marile probleme nerezolvate ale judeţului Botoşani

"Am abordat subiectul situaţiei copiilor neşcolarizaţi din judeţul Botoşani, rămas departe de o rezolvare decentă din partea actualilor guvernanţi", se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică.

Accident GRAV la o fabrică din municipiu: Bărbat cu faţa şi mâinile arse transportat de urgenţă la Iaşi

Un botoşănean a ajuns marţi în stare gravă la spital după un eveniment nefericit la serviciu.

Comunicat PSD: Creșterea accizelor la carburanți a avut un impact scăzut, de doar 10% din inflația de la finalul lui 2017

Deputatul Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri, printr-un comunicat de presă, că, potrivit datelor oficiale, principalii factori care au generat inflația din a doua parte a anului trecut sunt de natură externă, la care se adaugă liberalizarea prețurilor la energie, conform angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. 

loading...
Ăsta da 'noroc': Rețeaua KFC are probleme uriașe la doar câteva zile de la deschiderea restaurantului de la Botoșani

Lanțul de restaurante de tip fast-food o duce din ce în ce mai prost. 

Şase botoşăneni nominalizați la Gala Națională a Excelenţei în Asistență Socială

S-a dat startul votului online pentru stabilirea câștigătorilor Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, organizată de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

Surprins în curtea liceului un profesor din Botoșani a fost amendat de jandarmi

Acțiune inedită a echipajelor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.

Comunicat PSD: Susțin reglementarea răspunderii obligatorii a magistraților

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că România are nevoie de un cadru legal pentru răspunderea obligatorie a magistraților.

Un alt jucător de la FC Botoşani „a intrat în gura” lui Iftime: Are orbul găinii și trage ca prostul în portar

Nu doar Olimpiu Moruțan a fost criticat de Valeriu Iftime după înfrâgerea echipei botoșănene în fața celor de la Viitorul.

kurtmann.ro%20
Ianis Hagi felicitat de Simona Halep după ce a scos Botoșaniul din cursa pentru play-off

Ianis Hagi a postat o poză pe contul său de Instagram după victoria dramatică cu FC Botoşani, iar Simona Halep a ţinut să-l felicite pe fiul "Regelui".

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Trebuie făcut sens unic pe strada Pacea?
Da
Nu
Nu sunt șofer
Declaraţia zilei
"Cea mai mare deziluzie este Moruțan. Am văzut aseară un TGV vs un tractor stricat, mă refer la Ianis vs Olimpiu. Oriunde ar juca, nu are dreptul să se comporte așa, la cât s-a vorbit despre el. Are 18 ani, are mașină frumoasă și ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6606 lei
USD
Dolarul SUA
3.7828 lei
CHF
Francul elveţian
4.0372 lei
GBP
Lira sterlină
5.2734 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5192 lei
XAU
Gramul de aur
161.5578 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2269 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4934 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
2.9874 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6259 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3 o C
Dorohoi
-3 o C
Bucecea
-3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-3 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.