Primarul municipiului reședință de județ a fost încântat de autobuzul electric prin prisma achiziționării la Botoșani a unui număr de 24 de astfel de autovehicule ce vor defini viitorul transportului public urban, în concordanță cu parcurgerea unui alt pas către civilizația europeană.
Iar anul acesta, spre final, odată deschise axele de finanțare, Primăria Botoșani ar urma să depună primul proiect cu finanțare europeană pe acest palier.
Ovidiu Portariuc: ”După cum știți la finalul acestui an vom depune primul proiect pentru următoarea perioadă de finanțare și anume modernizarea transportului public urban. În acest proiect pe lângă achiziția de material rulant pentru transportul cu tramvaiul și anume 24 de tramvaie sunt prevăzute și achiziții de autobuze electrice pentru a completa traseele care nu sunt accesibile transportului cu tramvaiul”.
Întrebarea firească ce decurge din acest demers este cum vor fi alimentate aceste autobuze electrice. Primarul a explicat că la precedenta vizită făcută la București la Agenția Fondului de Mediu (AFM) a aflat de implementarea unui proiect ce va viza toate județele României.
”Infrastructura înseamnă doar prize de alimentare și vreau să vă spun că în acest an Agenția Fondului de Mediu (AFM) are în vedere dotarea fiecărui municipiu din țară cu un număr de 40 – 50 de prize de alimentare electrică, inclusiv pentru transport public urban”, a menționat edilul șef.
În total ar urma să fie amplasate un număr de 100 de prize de alimentare cu energie electrică în întreg județul. Un autobuz electric poate circula ”cu un plin” 180 de kilometri.
(G.E.)
Vin banii: Peste 10.000 de botoșăneni își primesc alocațiile și indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Botoșani, locul 3 pe Moldova la furat curent, la vecini se fură inclusiv gaz
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Zeci de apeluri la 112 la Botoșani: Scandaluri și farsori amendați
Diana Arici
Apr 19, 2024
LIVE din sediul AUR Botoșani: Lider de la București la conferința din Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024