Ştiri
Un tânăr a intrat peste un botoşănean în casă, l-a bătut, i-a furat banii şi nu s-a oprit…

Momente de spaimă  pentru un bărbat din Botoşani după ce un tânăr i-a pătruns în locuinţă.

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Stăuceni a fost reţinut lunide poliţişti pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

 

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, tânărul s-a deplasat la locuinţa unui bărbat de 89 de ani, cu scopul de a cumpăra băuturi alcoolice.

 

Fiind refuzat de persoana vătămată, tânărul l-a lovit pe acesta cu un obiect contondent peste corp, apoi a pătruns fără drept în imobil, de unde a sustras suma de 80 de lei şi aproximativ 6 litri de băuturi alcoolice. Agresorul a fost identificat  la scurt timp de organele de poliţie pe raza comunei Gorbăneşti şi condus pentru audieri.

 

Victima a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate şi examinarea medico-legală. Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. 

 

De asemenea, în cursul zilei de astăzi tânărul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

download from google play download from apple store

 

loading...
Culmea tupeului: un puștan a intrat peste o femeie să o violeze și i-a cerut și bani pentru asta


 

Interlop botoșănean căutat în întreaga lume, prins de carabinieri într-o cabană din Italia
Un bărbat a fost arestat de către agenții de poliție italieni.
PERICOL pe șosea: Cisterna unei firme din Botoșani plină cu benzină și motorină răsturnată pe marginea drumului – GALERIE FOTO
A fost panică totată după ce o cisternă s-a răsturat pe marginea drumului,
Iftime îi face o promisiune lui Becali: Nu sunt Ștefan cel Mare să otrăvesc fântânile
Valeriu Iftime a fost sunat de către Gigi Becali care a dorit să știe calitatea terenului și asta pentru ninge necontenit.
DEMISIE de onoare din ALDE Botoșani, alți patru botoșăneni DAȚI AFARĂ
Reprezentanții Biroului Politic Teritorial al Filialei ALDE Botoșani s-au întâlnit zilele acestea unde au aprobat cu unanimitate de voturi Biroul Politic Interimar pentru mai multe organizații locale.
Drumuri proaste, oameni săraci: ALDE ar vrea „să salveze” județul, dar NU deține puterea
În cadrul unei conferințe de presă, Liliana Mincă a amintit din nou că partidul ALDE nu deține puterea și din acest motiv nu poate moderniza infrastructura rutieră.
SĂPTĂMÂNA NEBUNI(I)LOR: Liberalii și prezervativele din Piața Revoluției
Așa cum niciun organ, oricât de bățos ar fi, nu folosește simultan două prezervative, tot așa, ocârmuirea unui petec de țară numit județ nu ar trebui să fie decât una.
ALDE Botoșani are noi membri: Printre ei, un om de afaceri și un cunoscut medic stomatolog
ALDE Botoșani și-a mărit echipa cu noi membri. Anunțul a fost făcut de către conducerea ALDE Botoșani în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi.
PROPUNERE: Un nou stadion să fie construit lângă Parcul Cornișa
După ce Primăria Botoșani a primit un teren de la Ministerul Apărării Naționale pentru extinderea Parcului Cornișa, ALDE Botoșani vine cu o propunere.
Vreme REA în toată țara, cod galben de viscol și ninsori
Vremea se răcește considerabil iar în unele zone ale țării sunt anunțate coduri galbene sau portocolii de ninsoare.
ACUM: Piața Revoluției s-a umplut de ambulanțe nou-nouțe – FOTOGALERIE
 Un număr de 12 ambulanțe a fost alocat într-o primă etapă județului printr-un program de investiții derulat de Ministerul Sănătății.
O botoșăneancă numită în conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza"  a decis să termine anul calendaristic în formulă completă.
Marea grijă a lui Dică e terenul de pe Municipal, mai puțin FC Botoșani
Nicolae Dică și-a exprimat îngrijorarea înaintea meciului de duminică de la Botoșani.
La Iulius Mall Suceava s-a inaugurat un magazin al brandului scandinav de mobilă JYSK - FOTOGALERIE
Recent, portofoliul brandurilor prezente în Iulius Mall Suceava a fost completat cu un nou retailer de top - JYSK. Brandul scandinav de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă marchează inaugurarea cu oferte speciale.
Ciobotariu vrea să bată FCSB cu Botoșaniul pentru că... se cunoaște simpatia mea pentru Dinamo
Liviu Ciobotariu i-a pus gând rău FCSB-ului înaintea confruntării de duminică seara.
TRAGEDIE cu foc azi-noapte: Bărbat ars de viu în propria casă
O nou incendiu s-a soldat cu decesul proprietarului imobilului. 
EXCLUSIV: Doi liberali de vază şi-au anunţat candidatura la şefia CJ şi Primăria Botoşani
Liderul judeţean al PNL şi-a anunţat vineri, în cadrul Colegiului Director al filialei, decizia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani.
Primăria Botoșani rămâne FĂRĂ bani? Primarul Flutur - Sunt absolut îngrijorat
Veniturile municipiului Botoșani au scăzut în acest an cu peste 23%. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Botoșani în cadrul unei conferințe de presă.  
ACCIDENT cu două mașini pe Împărat Traian – TREI victime printre care un copil, duse la spital – FOTO&VIDEO
Un nou accident rutier s-a petrecut în cursul după amiezii de vineri, 14 decembrie 2018 pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani.
2019 va începe cu un bal de poveste, de la „Plăieşii” la „Fetele din Botoşani”
Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis, cu sprijinul instituţiilor din judeţul Botoşani, organizează a doua ediţie a Balului Fermierilor. Ca şi ediţia precedentă şi cea actuală se va desfăşura tot la Hotel – Restaurant Rediu.
kalapod.net%20
Încă o zi de sărbătoare națională pentru români!
O nouă zi de sărbătoare națională este propusă pentru a se adăuga listei sărbătorilor naționale din România, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit votul senatorilor. 
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
"Toate lumea ştie, nu pot să ascund faptul că simpatizez cu Dinamo. Este un lucru normal, pentru că am jucat acolo, am antrenat la Dinamo, am copilul care joacă la Dinamo. Se cunoaşte simpatia mea faţă de Dinamo.Acum eu sunt la FC ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6540 lei
USD
Dolarul SUA
4.1197 lei
CHF
Francul elveţian
4.1341 lei
GBP
Lira sterlină
5.1867 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6288 lei
XAU
Gramul de aur
164.1137 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2369 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4376 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9530 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0770 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6234 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4 o C
Dorohoi
-4 o C
Bucecea
-4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.