Calculele și eforturile depuse de social democrații din Consiliul Local cu privire la desemnarea a trei persoane, pe perioadă determinată, în Consiliul de Administrație de la Urban Serv au fost în van.
Culmea, răsturnarea de situație a venit de la unul dintre membrii PSD care a părăsit în liniște sala, fără a fi văzut de ceilalți de la masă.
Ioan Brînzei decanul de vârstă al PSD-ului nu a mai participat la votul pentru Hotărârea de Consiliul Local în ansamblul ei, după anunțarea rezultatelor votului secret.
Astfel, rezultatul final a fost de 11 voturi pentru de la PSD și 10 împotrivă de la PNL. Pentru adoptarea unei Hotărâri este nevoie de votul a jumătate plus unu consilieri în funcție, adică minimum 12 voturi.
Liberalii au început să râdă și să aplaude după ce au constatat că PSD-iștii au ratat șansa de a le face rost de niște funcții suplimentare celor trei consilieri județeni: Cătălin Olaru, Constantin Pătrăuceanu și Sergiu Marian pe care i-au și sunat pentru a-i anunța veștile bune.
PSD-iștii din plenul municipal au părăsit sala într-o liniște apăsătoare.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Peste 250 de afaceriști din Botoșani s-au întâlnit pentru dezvoltarea afacerilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Schimbări MAJORE în noua Lege a pensiilor: CINE se poate pensiona cu 15 mai devreme
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Patru ani după gratii după ce a tâlhărit o studentă: Bărbatul a fost prins de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Vin banii: Peste 10.000 de botoșăneni își primesc alocațiile și indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024