Ştiri
Un produs din Botoșani ar putea deveni brand european: ”La noi dacă nu ai usturoi, ori nu eşti gospodar, ori eşti venetic”

Peste 100 de hectare de usturoi în comună, iar fiecare localnic are măcar o parcelă cu acest soi, renumit pentru calităţile sale deosebite, inclusiv medicale.

Localnicii comunei din judeţul Botoşani considerată „patria usturoiului“ cultivă, de peste două secole, un soi aparte din această plantă, fiind principala lor sursă de venit. Acum, autorităţile pregătesc documentaţia pentru recunoaşterea lui ca brand unicat în Europa.

 

„În România, dacă zici usturoi, zici automat Copălău. Altul mai bun nu există la noi în ţară, poate chiar în toată lumea. Aici, la noi, este Ţara Usturoiului, medicament şi condiment“, spune cu mândrie un sătean din comună.

 

Lăsând la o parte subiectivismul de înţeles al botoşăneanului, usturoiul de Copălău este, într-adevăr, un brand la nivel naţional, iar în scurt timp, spun autorităţile agricole ale judeţului, va deveni şi la nivel european, scrie Adevărul.

 

În comună, se cultivă peste 100 de hectare de usturoi, iar fiecare localnic are măcar o parcelă cu acest soi, renumit pentru calităţile sale deosebite, inclusiv medicale.

 

„Copălău este, fără îndoială, patria usturoiului în România. Are o recunoaştere la nivel naţional şi lucrăm la acreditarea acestui produs usturoi de Copălău cu o denumire cu origine protejată la nivel european. Putem spune că este un adevărat fenomen în România“, spune Cristian Delibaş, şeful Direcţiei Agricole Judeţene Botoşani.

 

 

„Usturoiul e viaţa omului din Copălău“

 

Ca să ajungi la Copălău, nu ai nevoie de niciun indicator. Ştii că eşti acolo când vezi în faţa fiecărei porţi de la drumul mare câte o mică tarabă plină cu funii de usturoi ademenitor. Nu există om în Copălău care să nu aibă măcar câţiva ari cultivaţi cu usturoi. Este ca o tradiţie nescrisă, păstrată cu sfinţenie de fiecare localnic.

 

„Dacă nu ai usturoi, ori nu eşti gospodar, ori eşti venetic. Alt răspuns nu este. Dacă eşti de la Copălău, pui usturoi de ăsta vechi de-al nostru în pământ“, spune o femeie trecută bine de 80 de ani.

 

Pentru oamenii din Copălău, cultivarea usturoiului este aproape o religie.

 

„Usturoiul este totul pentru noi. La noi, alte produse nu se fac, usturoiul este viaţa unui om din Copălău. După ce mă trezesc, când ies dimineaţa afară simt mirosul de usturoi de-al nostru aromat şi atunci mă limpezesc şi încep să am poftă de viaţă. Este şi o dragoste, pentru că facem asta din generaţie în generaţie, cu tata, cu mama, cu bunicii. Când lucrăm la usturoi, este veselie. Noi îl cultivăm cu bucurie şi nu ne abatem de la tradiţie“, spune şi Florin Ciprian Damaschin, un tânăr din Copălău care cultivă peste 1.5 hectare cu usturoi.

 

Oamenii locului spun că tradiţia cultivării usturoiului este foarte veche, probabil din Evul Mediu.

 

„De când m-am trezit la viaţă, eu aşa am ştiut, că se pune usturoi la Copălău. De cel puţin 200 de ani se cultivă usturoiul aici, de pe vremea boierilor. Poate chiar mai mult“, spune Mihai Rohozneanu, un cultivator cu mare vechime la Copălău.

 

 

Dincolo de latura sentimentală şi tradiţională a cultivării usturoiului, pentru oamenii din Copălău este şi o afacere din care mulţi trăiesc.

 

În comună, sunt 80 de producători de usturoi autorizaţi care primesc subvenţie şi sunt înscrişi în programele naţionale de sprijin. Aceştia au între un hectar şi două-trei hectare cultivate cu usturoi, iar producţia o vând, de obicei, pe bază de contract, în cantităţi mari, arată sursa citată.

 

loading...
Cum luptă botoșănenii cu coronavirusul: „Bagi repede trei ciocănele de rachiu, te freci cu oţet şi te bagi la dospit sub pilotă“

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Teodor Dună și Dan Coman
Pe data de 28 septembrie, la ora 16.30, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o ediție on-line a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații Memorialului sunt doi laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, poeții Teodor Dună și Dan Coman. 
Profesoară din Botoșani infectată cu COVID
Un cadru didactic a fost confirmat cu virusul SARS-COV-2.
Colonelul Radu Anton condus marți pe ultimul drum: Este o zi tristă pentru familia pompierilor botoșăneni
Mesaj de condoleanțe transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Cum poți contribui și tu la combaterea fenomenului fake news
(P) Te-ai săturat de toate informațiile greșite și eronate pe care le citești pe Internet, le auzi la TV sau chiar de la o persoană cunoscută? Ei bine, fenomenul fake news a început să ia din ce în ce mai multă amploare, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. Oricât de mult am încerca să ne continuăm viața fără a lăsa ca acest lucru să ne afecteze, acest lucru este aproape imposibil. Rămâne în responsabilitatea noastră să combatem acest fenomen, prin mijloacele pe care le avem la îndemână.
Un atelier de modă face măsurători online pentru rochii și nu numai și tocmai și-a reluat din plin activitatea și... fizic
(P) Având în vedere contextul socio-economic în care ne aflăm, cauzat de virusul Covid-19, foarte multe evenimente programate pentru intervalul aprilie-iulie s-au anulat și s-au reprogramat pentru această toamnă-iarnă sau pentru anul 2021.
Parcările din centrul orașului vor fi blocate în seara alegerilor, trasee speciale în zona zero
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani recomandă birourilor electorale de circumscripție municipală, orășenească și comunală, să programeze venirea reprezentanților secțiilor de votare la sediul biroului de circumscripție în așa fel încât să se evite prezența simultană a acestora în interiorul clădirii în care-și desfășoară activitatea.
Maxim 5 oameni vor putea intra în secția de votare, botoșănenii cu simptome vor vota în cabina de lângă ușă
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a stabilit și reguli generale aplicabile pe parcursul desfășurării operațiunilor de votare și de valorificare a rezultatelor votării.
Cu urna mobilă la izolați și carantinați: Ștampilele și pixurile dezinfectate și alte reguli stabilite de BEJ - LISTA
Membrii BECJ au stabilit şi procedurile impuse în cazul persoanelor netransportabile, a persoanelor aflate în carantină sau izolare care solicită să voteze prin intermediul urnei speciale.
S-a hotărât: Bolnavii de Covid votează pe holurile spitalelor, voturile lor se numără ultimele
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a adoptat o hotărâre prin care sunt stabilite regulile care trebuie respectate în cazul membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare care se vor deplasa cu urna specială în unităţi medicale în care se află pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
Loading...
Decizie BEJ: Buletinele de vot din fiecare secție vor trebui numărate duminică dimineață
Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Botoșani a impus președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora să numere, în dimineața zilei de votare, toate buletinele de vot care le-au fost repartizate.
Mesaj de condoleanțe din partea echipei ALDE Botoșani
În aceste clipe triste, echipa ALDE transmite un gând de alinare către familia domnului colonel Radu Anton, care a trecut vineri seară la cele vesnice.
Peste 700 de polițiști, jandarmi și pompieri trimiși să supravegheze alegerile, se fac și filtre rutiere la Botoșani
Cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Stingerea fulgerătoare a colonelului Anton, deplânsă și de polițiști
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani regretă stingerea fulgerătoare din viață, a colonelului ANTON RADU, fost inspector șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Suntem pe ultimul loc din Moldova și pe 29 din România, dar din nou și pe o lungă listă a deceselor – RAPORT Covid
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a făcut public sâmbătă la amiază raportul pentru ultimele 24 de ore privind răspândirea coronavirusului. La nivel național se observă o ușoară scădere a numărului de cazuri, de la 1.629 ieri la 1.552 astăzi.
Loading...
MESAJ de la conducerea Consiliului Județean pentru colonelul Radu Anton
Și reprezentanții Consiliului Județean Botoșani au transmis un mesaj de condoleanțe după decesul lui Radu Anton, consilier județean ales pe listele PNL.
Două fete din Botoșani căutate de Poliție după ce au plecat cu un bărbat în Italia, dar nu au mai ajuns – FOTO
Familiile celor două tinere au solicitat ajutorul polițiștilor.
Lidera Organizației Femeilor din PNL, mesaj după decesul lui Radu Anton: Pierderile sunt atât de adânci și de sfâșietoare, încât taie în carne vie
Și Mirela Saucă, lidera femeilor liberale de la Botoșani a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia greu încercată a fostului comandant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Moruțan și iubita lui, Paula, depistați pozitiv cu noul COVID 19
Conform unor surse din anturajul jucătorului de la FCSB, mijlocașul formației patronate de Gigi Becali i-a transmis virusul și iubitei sale, o frumoasă studentă la drept din Cluj Napoca.
MESAJ de condoleanțe din partea senatorului Șoptică și Organizației PNL: A plecat dintre noi devreme
Organizația Județeană PNL Botoșani prin președintele Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fulgerător al colonelului Radu Anton.
O botoșăneancă și-a dat foc la casă! Ea a fost luată la spital, din clădire nu a mai rămas nimic – GALERIE FOTO
Situație mai puțin obișnuită petrecută în după amiaza zilei de vineri, 25 septembrie 2020, la Botoșani.
Nu va mai laudati degeaba usturoiul actual nu mai e din samanta de altadata care era special fata de usturoiul ce era pe piata ,usturoiul actual e identic cu cel chinezesc ,samanta e din afara asa ca nu va mai laudati degeaba.
3 august 2020, 12:33
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Dacă nu vii la vot, nu ai voie să vorbești. Eu acum cred că pot să vorbesc, deși o să mă pitrocească mulți la care le-am spus că nu sunt buni de primar”, Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8750 lei
USD
Dolarul SUA
4.1874 lei
CHF
Francul elveţian
4.5137 lei
GBP
Lira sterlină
5.3319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9713 lei
XAU
Gramul de aur
251.0994 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3430 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9536 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1318 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1800 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.8 o C
Dorohoi
17.1 o C
Bucecea
16.5 o C
Darabani
18.3 o C
Saveni
16.9 o C
Ştefăneşti
14.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.