Ştiri
Un om a murit la locul de muncă, zeci de botoșăneni și-au reclamat șefii la ITM

În cursul lunii februarie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 107 controale la un număr de 107 angajatori, verificându-se totodată și cazurile de muncă nedeclarată.

Au fost constatate 90 deficienţe, pentru care au fost dispuse 90 de măsuri şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenționale , din care două avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 54.000 lei.

 

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii februarie 2023, au fost eliberate 2.080 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 16 adeverinţe, în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului de muncă, 83 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 26 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

 

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 279 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

 

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna februarie 2023, au fost înregistrate 37 de petiții, din care 6 au fost redirecționate către alte instituții.

 

Motivele cele mai des întâlnite ale acestora au fost: 

 

-13-neacordare salarii, 9-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 4-neacordare concediu odihnă, 4-concediere nelegală, 3-neplată ore suplimentare, 3-agresiune verbală, 2-program lucru, 2-normă de muncă, 2-neacordare tichete de masă, 2-rețineri salariale, 5-alte sesizări.

 

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii februarie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

 

- au fost efectuate controale la un număr de 56 agenţi economici, au fost constatate 78  neconformităţi şi au fost dispuse 92 de măsuri, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 29.000 de lei și 67 avertismente;

- 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;

- 2 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;

- 1 eveniment comunicat de Inspectoratul Teritorial de Muncă către Inspecția Muncii;

- 1 eveniment cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizat de Inspecția Muncii;

- au fost înregistrate 3 persoane accidentate în accidente de muncă, 2 cu incapacitate temporară de muncă și 1 mortal.

                  

Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:

 

- necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat;

- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;

- lipsa modificărilor tehnice în utilizare pentru echipamente de muncă sub incidența ISCIR

- neinstruirea lucrătorilor cu informații concrete privind modul corect de manipulare a maselor;

- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;

- neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;

- neinstruirea lucrătorilor la angajare;

- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani, în cadrul domeniilor  Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii februarie 2023 este de 83.000 lei.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Avertisment de la ITM Botoșani: Muncitori fraudați în Norvegia, au rămas cu datorii de mii de euro
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate în decembrie de inspectorii ITM Botoșani

 

 

Leon Dănăilă, fiul unui cizmar și al unei femei cu 4 clase, care și-a vândut pâinea de la internat ca să aibă bani de cărți: Aveam pantofi numai de formă
Neurochirurgul Leon Dănăilă are o carieră de peste 60 de ani, în care a efectuat peste 40.000 de intervenții chirurgicale. De aici, a fost numit medicul care a operat un stadion de oameni, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operații neurologice. Este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa și unul dintre cei mai mari specialiști din lume.
De la Londra, la Roma și Milano: Wizz Air își închide baza aeriană de la Suceava, dar păstrează anumite curse la Salcea și mută altele la Iași – SITUAȚIA zborurilor
Compania aeriană Wizz Air a anuntat că va închide baza de la Suceava, începând cu 28 octombrie, dar va continua să opereze zboruri de pe aeroportul din localitate, spre Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen, în timp ce alte cinci curse vor fi transferate pe aeroportul din Iaşi.
A ajuns la 53 de milioane de euro! Business-ul Electro-Alfa, creștere masivă în ultimul an
Furnizorul de echipamente electrice de joasă şi medie tensiune Electro-Alfa Internațional, controlat de antreprenorul Gheorghe Ciubotaru, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 261,5 milioane lei (53 milioane euro).
Filmul despre Arsenie Boca proiectat la Unirea și care a enervat spectatorii la Botoșani, INTERZIS cu amenințări la Arad: Va fi circ
Filmul ”Arsenie. Viața de apoi” a cărui proiecție specială, care a avut loc săptămâna trecută la Cinema Unirea, a stârnit criticile unor spectatori la adresa regizorului prezent în sală, nu a mai fost difuzat deloc în celălalt capăt de țară.
S-a semnat primul contract pentru Autostrada Unirii care face legătura dintre Moldova și Transilvania direct prin Carpați
Contractul pentru secțiunea Leghin - Târgu Neamț din Autostrada Unirii (A8) s-a semnat pe 20 septembrie. Va fi prima autostradă care face legătura directă între Transilvania și Moldova, prin Carpați, iar acesta este primul contract semnat pentru A8, despre care se vorbește de mai bine de un deceniu.
Ce a pățit un șofer botoșănean la Suceava fiindcă nu avea GPS-ul pornit
Fărădelegile botoșănenilor în privința transportului de lemne trec granițele județului. O nouă dovadă este ceea ce s-a întâmplat joi la Sucevița.
Iftime se întoarce împotriva lui Becali: I-a luat Necuratul privirea / Face mișto de noi
După ce nu mai reușește să îi vândă jucători, patronul FC Botoșani pare să își schimbe atitudinea față de omologul de la FCSB. O dovadă în acest sens este opinia omului de afaceri din nordul Moldovei despre penalty-ul acordat de arbitrul Sebastian Colțescu în meciul Farul Constanța - FCSB 0-1.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe
Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștința persoanelor fizice si juridice care au construcții pe raza teritoriala a Comunei Mihai Eminescu, că începând cu ziua de vineri, 18 august 2023, Primăria a demarat proiectul intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani”.
Gravidele și părinții care au copii mai mici de cinci ani se pot băga în față la ghișee, casierii și case de marcat
Acest proiect de lege a fost adoptat de Parlament miercuri, 20 septembrie 2023.
Oaspeți din Republica Moldova, în vizită la Primăria Botoșani – FOTOGALERIE
Membrii delegației din Bălți, Republica Moldova, participanți la Expediția de cercetare organizată în cadrul Proiectului „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani - Bălți”, au ajuns astăzi la Primăria Botoșani.
APIA, clarificări importante legate de verificarea condițiilor de eligibilitate în vederea gestionării cererilor de sprijin
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare (“checks by monitoring”) aplicat începând cu Campania 2023.
Dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani oprit la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.
A ieșit la plimbare cu mașina „greșită”: CE au descoperit polițiștii
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.
A crezut că merge și așa: Sucevean amendat la Botoșani după ce a mințit polițiștii
Polițiștii botoșăneni l-au surprins pe bărbatul de 31 de ani joi, 21 septembrie 2023.
Dan Alexa sub presiune în meciul cu UTA: Vin aici să-și vândă scump pielea - VIDEO
FC Botoșani – UTA Arad se joacă sâmbătă de la ora 18:45 pe Stadionul Municipal Botoșani.
Botoșăneancă infectată cu virusul West Nile: Este al doilea caz în județ
Încă un caz de infectare cu virusul West Nile a fost înregistrat la Botoșani.
Apariție rară la Botoșani: Pasăre pe cale de dispariție, surprinsă deasupra apei
Unul dintre cei aproximativ 200 de indivizi a fost surprins în timp ce se hrănea.
Tânăr șofer de 23 de ani judecat pentru că a încercat să dea 100 de euro polițiștilor
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal.
„Lady in red” – Dacie cu o vechime de 50 de ani, în stare excelentă, verificată de RAR Botoșani - GALERIE FOTO
O bijuterie pe patru roți care (încă) funcționează ireproșabil grație proprietarului care a avut grijă de această mașină de colecție.
Sprijin pentru familiile vulnerabile, 1.400 de lei ajutor pentru plata facturilor la energie
Cea mai importantă măsură adoptată vreodată de Guvernul României pentru persoanele vulnerabile a intrat în etapa a doua.
ITM? O gluma de instituție!!!! Doar interesele personale și politică.
7 martie 2023, 12:11
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.4 o C
Dorohoi
16.9 o C
Bucecea
18.4 o C
Darabani
16.2 o C
Saveni
18.0 o C
Ştefăneşti
19.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.