Ştiri
Un jandarm care a salvat vieți într-un accident rutier și a înapoiat un portofel cu mulți bani, premiat de Iohannis – FOTO

Ședința de evaluare a activității și rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2021", desfășurată în această dimineață, a reprezentat pentru plutonierul adjutant Constantin-Daniel Popa un moment de apreciere a implicării și profesionalismului dovedite în cei aproape 16 ani de când activează în cadrul inspectoratului.

Pe lângă îndeplinirea permanentă cu succes a atribuțiilor de serviciu de-a lungul carierei, jandarmul s-a evidențiat prin modul în care a intervenit pentru salvarea victimei unui accident rutier și restituirea unui portofel conținând o sumă importantă de bani către proprietarul de drept al acestuia, pe care îl găsise pe timpul executării unei misiuni.

 

Cu această ocazie, prefectul Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, i-a înmânat subofițerului jandarm Medalia Națională ,,Serviciul Credincios" Clasa a III - a, cu însemn pentru militari, precum și brevetul prin care președintele României, Klaus-Werner Johannis, i-a conferit această medalie în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne.

 

”Recompensarea cu Medalia Natională Serviciul Credincios mă onorează și, bineînțeles, mă motivează să îmi execut atribuțiile de serviciu în condiții foarte bune și în continuare. Consider că această medalie nu mi-a fost conferită doar mie, ci întregului colectiv al Inspectoratului, chiar dacă pe brevet este trecut numele meu. Este încă o dovadă a eficienței și devotamentului de care dau dovadă jandarmii botoșăneni în cadrul misiunilor încredințate",

a declarat jandarmul botoșănean.

loading...
Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului: Peste 6.000 de sancțiuni în 2021 - FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cinci comune fără apă timp de 24 de ore
Nova Apaserv Botoşani își cere scuze față de abonații afectați
Circula cu 95 km pe oră pe Cuza Vodă, polițiștii care i-au luat urma au avut parte și de o surpriză
Peste 2.000 de lei este amenda pe care botoșăneanul va trebui să o achite.
DOLIU: S-a stins un mare dirijor și folclorist născut în Botoșani - FOTO
A fost unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare din ultima jumătate de veac.
Dezvăluiri emoționante ale fostului fundaș de la FC Botoșani: El mi-a spus că orice vis se poate îndeplini
O copilărie grea și două tragedii l-au pus la grea încercare pe omul ce și-a trecut în cont o Cupă și o Supercupă.
Deputatul Alexandra Huțu: ”La șase luni de când a intrat la guvernare, PSD a venit în fața românilor cu un bilanț sincer și argumentat”
Partidul Social Democrat a prezentat ieri la Palatul Parlamentului bilanțul primelor 6 luni de guvernare.
Noul film al lui Cristian Mungiu, difuzat în premieră la Cannes, ajunge și la Botoșani – FOTO&VIDEO
Întâmpinat cu critici elogioase și pronosticuri pentru Palme d’Or, filmul RMN, al lui Cristian Mungiu, este inspirat din povestea muncitorilor din Sri Lanka alungați din satul Ditrău.
Senatorul botoșănean Lucian Trufin solicită reluarea activității de inspecție sanitar-veterinară din vama Stânca Costești
Prin reluarea activității punctului de la Stânca Costești vor putea intra în ţară mărfuri precum cerealele, furajele, fructele sau legumele, iar acestea ar putea contribui la asigurarea securității alimentare a Românie.
Campania „Artiști români pentru artiști ucraineni” la Botoșani: Să le fim aproape și să ne imaginăm că biletul l-am cumpărat pentru ei
Campania umanitară organizată de UNITER, împreună cu instituții culturale de stat și independente din România și Republica Moldova, are scopul de a strânge fonduri pentru artiștii ucraineni.
Călugărul de la Catedrala Neamului: ”Nicăieri nu-i cerul mai albastru ca la Hlipiceni”
Arhimandritul cunoscut creștinilor ca ”chirurgul sufletelor” a fost impresionat și de ”chipurile marilor români așezați la hotarele județului Botoșani”.
Loading...
IMPORTANT: Acești studenți vor face patru ani de facultate în loc de trei
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că anul universitar următor vine cu schimbări majore pentru o anumită categorie de studenți.
Este din Dorohoi și este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România - FOTO
Este o apariție fermecătoare pe rețelele de socializare. Frumoasa brunetă captează atenția tuturor cu frumoșii ei ochi albaștri.
DOLIU în Educație, s-a stins din viață un profesor-poet: Un model de profesionalism, pedagog de şcoală veche şi sănătoasă
A slujit Cuvântul până la sfârșitul vieții. S-a dedicat școlii, copiilor și cărții. A scris poezie, a cules folclor autentic, a îndrăgit satul românesc.
Un rus arestat la Botoșani a scăpat de extrădare la Înalta Curte de Casație și Justiție
Bărbatul a fost prins în timp ce intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din județul Botoșani, și intenționa să plece spre Franța. Rusul era dat în urmărire prin Interpol la Moscova.
Botoșăneanul care a găsit o grenadă într-un șanț și a dus-o într-un bar
Un client a realizat pericolul, a scos muniția din clădire și a cerut sprijin de la autorități.
Loading...
Sprijin pentru mama din Botoșani care săptămânal face drumul la Iași: Pentru copil, eu îmi dau viața - VIDEO
Săptămânal, Mihaela și fetița ei, bolnava de cancer, fac naveta între Botoșani și Iași. Femeia nu are bani de cazare, așa că singura variantă e să doarmă în același pat cu fiica ei, într-un salon al spitalului.
Sebi a venit acasă și i-a spus că a luat premiul întâi, iar ea și-a dat seama că nu are coroniță pentru el -VIDEO
Sebi, un puști timid, în vârstă de 12 ani, locuiește într-un sat mic și uitat de lume din Botoșani.
Doi directori cu ochii în soare / Blocul care nu se va construi niciodată / Călătorii cu taxiul mai scumpe / A secat „fata verde”
Astăzi o a fost ședință de Consiliu Local afererentă lunii mai 2022, una în care au fost luate o serie de decizii importante pentru oraș.
FC Botoșani, la un meci distanță de Conference League
După 7 ani, FC Botoșani are șansa de a juca din nou în Cupele Europene. Pentru a obține calificarea în Conference League, trupa antrenată de Marius Croitoru trebuie să câștige barajul cu Universitatea Craiova. Meciul de calificare se va disputa vineri, 27 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Ion Oblemenco din Bănie.  
Aduc șeptarii noroc la jocurile de păcănele online?
Cifra șapte este unul dintre simbolurile universale pentru noroc, pe lângă trifoiul cu patru foi, potcoavă, buburuză ș.a.m.d. Industria păcănelelor a preluat acest simbol și l-a integrat în foarte multe jocuri, încă de la începuturi.
Apartamente Made To Measure în zona centrală a Botoșaniului cu dotări de siguranță SMART Home incluse în preț
(P) Ansamblul de apartamente Premium UNIQUE Residence Maxim Gorki din zona Bisericii Sfântul Dumitru, nu face excepție când vine vorba despre beneficiile noilor locuințe inteligente
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„L-a adus într-o bocceluță asistenta care l-a văzut că este bine format, țipă, respiră. Și a coborât două etaje, cât ne despărțeau, să îi oferim îngrijirea necesară. Cântărea 900 de grame și mama nu știa câte luni ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9429 lei
USD
Dolarul SUA
4.6098 lei
CHF
Francul elveţian
4.8066 lei
GBP
Lira sterlină
5.8083 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6289 lei
XAU
Gramul de aur
275.5597 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2418 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2579 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2900 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6187 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2001 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.7 o C
Dorohoi
26.1 o C
Bucecea
27.0 o C
Darabani
25.7 o C
Saveni
26.6 o C
Ştefăneşti
25.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.