În dimineața zilei de 8 octombrie 2019, mai mulți bărbați în prezent încarcerați în Penitenciarul Botoșani au fost aduși în fața instanței la Judecătorie.
Printre ei, a avut proces și Marian Costel Stan, un sucevean condamnat la 14 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, adică a unui bătrân din comuna Corni. Acesta își săvârșește deja pedeapsa în Penitenciarul Botoșani. Ba chiar a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea unei alte fapte.
Și anume pentru introducerea unui telefon mobil în unitatea de detenție, infracțiune prevăzută de Legea 254/2013 art.185.
În fața instanței de la Judecătoria Botoșani, individul a recunoscut faptul că și-a ascuns telefonul în cutia de cafea, deși era interzis acest lucru. A făcut asta pentru că, susține el, a vrut să țină legătura cu familia.
A fost întrebat de judecător dacă este de acord să presteze muncă neplătită în folosul comunității.
„Când să mai muncesc dacă am mandat de 14 ani?” s-a răstit bărbatul.
„În caz că vă veți elibera”, a continuat judecătorul
„Mie îmi place la pușcărie”, a fost răspunsul șocant al bărbatului
Drept urmare bărbatul nu a fost de acord să muncească neremunerat.
S-a acordat un nou termen pentru depunerea unor acte la dosare.
Marian Costel Stan a făcut parte dintr-o grupare de tâlhari care a atacat mai mulţi vârstnici în case atât în Suceava cât și în Botoșani, atacurile fiind deosebit de violente.
Judecat şi condamnat în lipsă la 14 ani de închisoare, Marian Costel Stan a fost dat și în urmărire generală de Inspectoratul General al Poliţiei Române. A fost prins, în urma colaborării dintre Poliția Română și autoritățile spaniole.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Coadă la sărmăluțe și vin, caserole împărțite sub ochii polițiștilor – VIDEO
Oana Sava
Apr 23, 2024
Conferință organizată la București privind un proiect, inclusiv pentru deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Taxe și impozite mai mari de anul următor: Se schimbă modul de calcul
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Dinamo București
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Tânăr DROGAT la volan prins de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024