Un cetăţean din comuna Hăneşti a intrat în greva foamei, în această dimineaţă, în faţa Palatului Administrativ.
Acesta a fost invitat la discuţii de către prefectul Dan Şlincu, pentru a afla motivul acestui demers.
Cetăţeanul a recurs la forma de protest, dorind să obţină un ordin de prefect pentru a primi o suprafaţă de teren aferentă apartamentului pe care îl deţine în clădirea din comuna Hăneşti (cota indiviză de suprafaţă de sub blocul unde deţine apartamentul).
Prin urmare, prefectul i-a întrunit în şedinţă şi pe primarul comunei Hăneşti, Costel Matei, însoţit de secretarul general al comunei, la discuţii participând şi conducerea Compartimentului Juridic al Instituţiei Prefectului.
În consecinţă, s-a considerat că pe această speţă nu se poate emite un ordin de prefect, din lipsa dovezii suprafeţei de teren solicitate (suprafaţa de teren nu a fost specificată în contractul de vânzare – cumpărare încheiat în anul 1991) iar în aceste condiţii, singura soluţie a petentului este să se adreseze instanţei de judecată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Consiliul Local Botoșani convocat în ședință ordinară pe 25 aprilie 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Un nou spectacol „de contrast” la Teatru Mihai Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Botoșăneanul Alexandru Corneschi, rezultat magnific la Maratonul de la Boston
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024