Ştiri
TRAGEDIE la Botoșani: Un bărbat a ars de viu în casă din cauza unei țigări – FOTOGALERIE

Un botoșănean în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cucuteni, comuna Durnești, și-a pierdut viața într-un incendiu care a mistuit clădirea unde locuia.

Părinții lui scoși din flăcări de vecini

 

S-a întâmplat în această după-amiază. Barbatul locuia într-o anexă, lipită de casa părintească. Vecinii sunt cei care au observat incendiul și au sunat după ajutor. Până la sosirea pompierilor, părinții bărbatului, de 82 respectiv 84 ani, care erau în casă, au fost scoși afară de vecini.

 

Aceștia nu au avut de suferit în urma incendiului.

 

Oamenii au încercat să intre și în anexă, pentru a-l scoate și pe fiul lor, dar eforturile lor au fost zadarnice. La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii voluntari din comună și militarii de la Garda de Intervenție Trușești.

 

Aceștia au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, într-una dintre camerele anexei.

 

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit după ce victima a adormit în timp ce fuma.

 

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

 

- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

 

- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

 

- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

 

- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

 

- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

loading...
Sute de animale au ars de vii într-un incendiu uriaș, vântul a îngreunat misiunea pompierilor – FOTO & VIDEO

 

 

Pompieri chemați în ajutor: Mașină blocată în apă, case inundate și drumuri afectate de ploile abundente – GALERIE FOTO
Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani, cel mai mult a plouat la Stânca, respectiv 49 l/mp.
Copaci prăbușiți pe carosabil, jandarmii ajutați de un șofer să elibereze drumul – VIDEO
Furtuna de duminică după-amiază a creat serioase probleme și în trafic.
Un botoșănean într-un bar: A furat banii ospătăriței și a băut liniștit mai departe
S-a întâmplat la Bistrița unde se afla bărbatul din Botoșani.
Botoșăneanca Simona Radiș, o nouă medalie de AUR la Munchen!
România a încheiat magistral Europeanul de canotaj: aur pentru barca feminină de 8+1, după un finiș electrizant.
Ploaie cu gheață în Botoșani, a fost semnalat și un nor-pâlnie - FOTO&VIDEO
Botoșănenii au fost avertizați prin RO-ALERT să rămână în case pe perioada Codului Portocaliu.
Nou mesaj RO-ALERT: Cod Portocaliu în Botoșani, localitățile vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou Cod Portocaliu valabil pentru mai multe localități din județul Botoșani.
Cod Portocaliu în mai multe localități din Botoșani, populația avertizată prin RO ALERT
Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, care este valabilă până la ora 16. 20.
Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru un pacient cu infarct
Aeronava sanitară a fost solicitată de medicii din Botoșani pentru un bărbat în stare gravă.
Secretele şi costurile unei case ecologice din paie: Este sănătoasă și are consum de garsonieră
O familie din Botoşani îşi construieşte propria casă eco, din lut şi baloţi de paie, după modelul locuinţelor ţărăneşti de acum un secol.
Fascinația culorii pe simezele Colecției de Artă din Botoșani
Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 21 august 2022, ora 11.00.
Botoșănean implicat într-un accident rutier, mașini distruse după o ciocnire în trafic
Din fericire, nu au fost victime, dar ambele autoturisme au suferit pagube serioase.
Zeci de sancțiuni aplicate noaptea trecută, peste 100 de polițiști la datorie – GALERIE FOTO
S-a acționat, cu preponderență, în zonele în care se desfășoară evenimente cultural-artistice, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Petrecere terminată cu un dosar penal pentru un șofer de 18 ani
A băut bine, apoi a urcat la volan, în speranța că nu îi va ieși înainte niciun polițist.
Șofer BLOCAT în trafic după o urmărire în miez de noapte, a fost dezastru la etilotest
Botoșăneanul a fost blocat după mai bine de doi kilometri, șoferul refuzând să oprească la semnalul polițiștilor.
Județul Botoșani sub Cod Galben de ploi și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip Cod Galben valabilă și pentru județul Botoșani.
Căței cu ”genă regală” la Botoșani, proprietarul îi vinde cu mii de lei – FOTO
Părinții puilor de Cavalier King Charles provin din Irlanda din bunici campioni, genă regală, precizează proprietarul.
80 de ucraineni au intrat în Botoșani, doar 5 refugiați în centrele din județ
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 81 persoane și 27 vehicule.
Acuzat de mare evaziune: Medicul botoșănean, fost director, care a dosit 200.000 de lei
Dosarul a trecut de Camera preliminară, primul termen pentru judecata pe fond fiind stabilit pentru data de 15 septembrie.
Înalți ierarhi în județ, școală de vară și cercuri pastorale în parohiile din Botoșani
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a făcut publice evenimentele care au loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 14-20 august 2022.
Directorul de la Protecția Consumatorilor, avertisment privind aceste băuturi: Pot fi foarte periculoase
A transmis un mesaj pe rețelele de socializare în acest sens.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8909 lei
USD
Dolarul SUA
4.7450 lei
CHF
Francul elveţian
5.0380 lei
GBP
Lira sterlină
5.7696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5548 lei
XAU
Gramul de aur
272.6466 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2455 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2438 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3761 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7206 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2009 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6575 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.2 o C
Dorohoi
18.0 o C
Bucecea
19.0 o C
Darabani
17.3 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
17.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.