Ştiri
TRAGEDIE: Italian stabilit în Botoșani MORT la piscină, sub ochii iubitei

Un italian stabilit în Botoșani a decedat sâmbătă la o piscină.

Mort sub ochii iubitei

 

Sâmbătă , la  ora 13:58, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un echipaj din cadrul SAJ Suceava, despre faptul că la o piscină de pe raza localității Cacica a decedat un bărbat.

 

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că defunctul este cetățean italian, de 52 ani, care locuiește de aproximativ 6 ani în municipiul Dorohoi, judetul  Botoșani împreună cu concubina sa.

 

 

Din discuțiile purtate a reieșit că în jurul orei 12:30, concubinul său, s-a deplasat la barul din incinta complexului pentru a-și pune telefonul mobil la încărcat, însă în momentul în care a dorit să se întoarcă spre șezlong a observat că acesta s-a prăbușit la pământ.

 

Au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproximativ 45 de minute, dar echipajul de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul, diagnosticul preliminar fiind ,,stop cardio-respirator”.

 

Dosar penal întocmit de polițiști

 

Concubina defunctului a relatat că acesta era cunoscut cu probleme cardiace, scrie stiridinbucovina. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.

 

loading...

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănean reținut după ce a agresat sexual o femeie într-un magazin
Când a comis fapta, botoșăneanul era beat.
Directorul DSVSA nu vrea să se facă politică în instituție: Stăpânesc această artă, să îi pun la aceeași masă
Mihai Țurcanu își dorește ca activitatea instituției să nu fie afectată din cauza orgoliilor politice.
CONTROALE la Botoșani și printre taximetriști, polițiștii au dat noi amenzi
O nouă acțiune de control a fost efectuală de polițiștii botoșăneni.
Femeie de 72 de ani prinsă în flagrant de polițiști în piață
Botoșăneanca s-a ales cu dosar penal.
1.345 de cazuri de COVID raportate astăzi, RECORD de pacienți la ATI – SITUAȚIA pe județe
Noi cazuri de îmbolnăvire au fost raportate joi de autorități.
Salon de artă naivă: Botoșănenii invitați la vernisaj
Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 31 august 2020.
Roxana Țurcanu: Este timpul să punem capăt acestui management defectuos și dăunător botoșănenilor
​Roxana Țurcanu a transmis o scrisoare deschisă către botoșăneni.
Mihai Țurcanu și-a pus halatul alb la prima conferință: Formăm o echipă; relația noastră va fi una aproape perfectă
Mihai Țurcanu, noul director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), a susținut joi prima conferință de presă după ce la începutul săptămânii a fost numit la conducerea instituției.
Șofer oprit pentru că nu purta centura de siguranță, amendat cu 5.000 de lei
Polițiștii din Săveni au oprit, joi, pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 24 de ani, care nu purta centură de siguranță.
Loading...
S-au trezit cu mascații în ogradă: Contrabandiștii nu au mai avut timp să ascundă marfa
Joi, polițiștii botoșăneni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două locații de pe raza județului Botoșani.
FLAGRANT în Piața Centrală, bișnițar prins în plină acțiune
Polițiștii au avut informații cu privire la activitatea botoșăneanului.
Tânăra care și-a aruncat copilul în latrină, ÎNCĂTUȘATĂ la scurt timp după emiterea sentinței
Femeia de doar 21 de ani a fost ridicată de acasă și dusă direct la Penitenciarul Botoșani.
Percheziții cu mascați, polițiștii au ridicat un PISTOL, dar și topoare și bâte
Polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție într-un dosar privind infracțiuni de omor calificat și tentativă de omor.
Costel Șoptică, senator PNL: Pregătim deschiderea școlii pentru orice situație posibilă
Guvernul Orban pregătește deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil, iar începerea școlii nu este un subiect de campanie.
Loading...
APIA Botoșani efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului I, anul 2020
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.
Plaja de la Stânca a fost închisă, reacțiile au început să apară: A mai inventat primarul vreo autorizație?
Plaja pe care sute de botoșăneni s-au relaxat în ultimele săptămâni a fost închisă prin decizia autorităților locale, decizie motivată de măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Ușoară creștere a cazurilor de COVID-19, CÂTE teste s-au realizat la Botoșani în ultimele 24 de ore
Numărul persoanelor infectate la Botoșani, de la începutul pandemiei și până în prezent, a ajuns la 1.195.
Uvertura Mall în pandemie: Veniturile din chirii au scăzut cu 53% în primul semestru din 2020 faţă de aceeași perioadă din 2019
Uvertura Mall din Botoşani, în reorganizare, are în prezent o treime din suprafaţă inactivă, iar veniturile au scăzut cu mai mult de 50 la sută.
Doina Federovici: „În județul Botoșani, toate lucrările de infrastructură la care se lucrează și care au fost finalizate sunt realizate de PSD. PNL a făcut ZERO” - GALERIE FOTO
PSD va continua să respecte toate angajamentele de finalizare a investițiilor începute în Guvernarea PSD.
Botoșăneanca din Guvern: Masca să fie obligatorie și pentru copii, și pentru profesori
Raluca Turcan spune că ghidul final pentru fiecare unitate școlară va fi prezentat în curând.
comentariul tău
13 iulie 2020, 13:10
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Este o zi cu o încărcătură emoțională foarte mare pentru mine. N-am mai trăit asemenea emoții de prin 2012, deci timp de opt ani am fost mai relaxată. Astăzi, toate emoțiile s-au adunat și am să îmi cer scuze pentru ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8359 lei
USD
Dolarul SUA
4.0751 lei
CHF
Francul elveţian
4.4904 lei
GBP
Lira sterlină
5.3679 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8595 lei
XAU
Gramul de aur
268.4712 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2456 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3964 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0691 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6491 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.