Ştiri
Totemuri digitale la Memorialul Ipotești – FOTOGALERIE

Din 15 ianuarie, vizitatorii Memorialului pot folosi mijloacele IT instalate în Casa memorială și în muzeul tematic.

Pe 19 august 2020, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu anunța, într-un comunicat de presă, intenția unei familii din Australia, Liana și George Bucea, de a sponsoriza modernizarea Muzeului „Mihai Eminescu”: iluminat muzeu (3 săli), totemuri digitale cu PC integrat, touchscreen, software dedicat și instalare, antene pentru optimizarea semnalului WiFi și instalare.

 

Familia Bucea continuă, în acest fel, un proiect al fiului lor decedat prematur, Tudor Antoniu, specialist IT, pasionat de Eminescu, care fondase în Sydney, Australia, Asociația „Eminescu Cultural Association”. Asociația a avut ca obiectiv organizarea şi promovarea de evenimente culturale care să atragă şi să servească comunitatea română din Sydney şi, totodată, să creeze un dialog şi să informeze australienii despre obiceiurile, tradiţiile şi cultura românească. Evenimentul principal organizat, pe lângă expoziţii de pictură, lansări de carte, concerte ale artiştilor români şi alte activităţi, a fost Festivalul „Mihail Eminescu” (2009-2014), festival bilingv, român-englez. Datorită asociației, comunitatea română din Australia a avut ocazia să-l sărbătorească pe Eminescu, să informeze publicul australian vorbitor de limbă engleză despre tradiţia culturală şi poetică a României.

 

După urmarea tuturor procedurilor de aprobare și achiziționare, în ajunul Zilei Culturii Naționale, utilajul a fost instalat în obiectivele din incinta Memorialului Ipotești, iar în trei săli ale muzeului a fost înlocuit sistemul de iluminare.

 

Astfel, din 15 ianuarie, vizitatorii Memorialului pot folosi mijloacele IT instalate în Casa memorială și în muzeul tematic, pentru a se informa despre familia Eminovici, despre biografia și opera eminesciană. Un totem digital, instalat în amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, va facilita realizarea online a proiectelor Memorialului Ipotești.

 

”Le mulțumim și pe această cale domnilor Liana și George Bucea pentru susținerea Memorialului Ipotești”, transmit printr-un comunicat de presă reprezentanții Memorialului Ipotești.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iată cum operează în Belgia medicul botoșănean prin realitatea augmentată: Un moment unic VIDEO
Medicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată- mixtă. Aceasta presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, iar rezultatele sunt spectaculoase.
Craiova în doliu înaintea meciului cu FC Botoșani
Universitatea Craiova este în doliu înainte de meciul cu FC Botoșani. Ștefan Triță, primul abonat al sezonului 2020-2021 și persoana care oferea portrete jucătorilor la petrecerile organizate de club, a decedat.
Asta da „performanță” la Nova Apaserv: Stații de epurare în comune unde nu există apă și canalizare
La Botoşani, firma de apă canal a judeţului a construit, cu apoape 30 de milioane de lei, staţii de epurare în comune unde nu curge apa şi nu există canalizare. Astfel, investiţia este momentan inutilă, iar una dintre staţii zace închisă de aproape patru ani.
Accident în zona industrială, șoferii nu s-au înțeles și au chemat Poliția – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ o oră după accidentul de la Salcea, în care a fost implicat și un automobil din Botoșani, a avut loc un nou eveniment rutier.
Mașină din Botoșani făcută praf la Salcea, cinci oameni răniți – FOTO
Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane, între care doi copii, s-a produs vineri seară, în orașul Salcea din județul Suceava, după impactul puternic dintre două autoturisme.
Banii pentru Colegiul Laurian pierduți, Raluca Turcan extrem de supărată: Un subiect care este ca o rană pentru mine
Reabilitarea corpului principal al Colegiului Național AT Laurian a fost pusă pe așteptare. Asta după ce, suma alocată pentru realizarea acestei investiții s-a întors la bugetul de stat.
Raluca Turcan a promis că dublează numărul de angajați dintr-o instituție de la Botoșani
Una dintre problemele semnalate de funcționarii din sistemul de stat care lucrează în instituții din subordinea Ministerului Muncii este privitoare la deficitul de personal și volumul mare de muncă.
De la ZERO întârzieri la recalcularea pensiilor și sezonieri exportați – ACTIVITATEA instituțiilor de la Botoșani prin ochii Ralucăi Turcan
Raluca Turcan a susținut o conferință de presă în care a făcut o trecere în revistă a activităților din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii.
Servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă
(P) Atunci când vrei sau trebuie să pleci într-o altă țară, ai nevoie de o comunicare cât mai bună. Pentru a înțelege anumite exprimări și cuvinte, traducerile trebuie efectuate. Atât tu, cât și cel cu care vorbești, trebuie să înțelegeți despre ce discutați. În acest fel, ai nevoie de servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă. Oricât de mult ai cunoaște o limbă, există exprimări juridice sau medicale pe care nu le înțelegi sau nu le poți traduce, așadar ai nevoie de traduceri de specialitate.
Loading...
Costel Șoptică a anunțat CÂND încep lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos
În prezența ministrului Muncii, Raluca Turcan, Costel Șoptică a anunțat că în următoarele luni vor începe lucrările la cele două drumuri vitale pentru botoșăneni.
De ce TopScaune.ro este diferit de alt magazin online de scaune?
(P) În mediul online există numeroase magazine de scaune, însă TopScaune.ro este un magazin foarte special, fiind totodată şi foarte recomandat de utilizatori din mai multe motive. Acest magazin online se diferenţiază de concurenţă prin atenţia desăvârşită pe care o acordă scaunelor, din mai multe categorii, astfel încât la consumatorul final să ajungă doar cele mai bune produse.
ACUM - Raluca Turcan încheie vizita maraton de la Botoșani cu o conferință de presă – VIDEO
Ministrul Muncii a efectuat vineri o vizită de lucru la Botoșani.
Anul școlar ar putea să înceapă mai devreme - MOTIVUL
Ministrul Educației a anunțat această posibilă măsură, în condițiile în care România are printre cei mai scurți ani școlari dintre statele din Uniunea Europeană.
Bărbat adus în cătușe la Botoșani după ce și-a făcut de cap în trafic
Va sta după gratii câteva luni.
Loading...
Mii de angajați din Finanțe vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Ministerul Finanțelor Publice va achiziționa 3.700 de laptopuri necesare pentru a permite desfășurarea muncii la domiciliu pentru o parte considerabilă a angajaților MFP, ANAF și direcțiilor regionale, în condiții de pandemie.
Peste 50 de îmbolnăviri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele ore.
ALERTE privind măști de protecție neconforme, unele sunt pentru copii
Anunțul a fost făcut de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Raluca Turcan așteptată de un pensionar nemulțumit - Nu plângeți că plâng și euFOTO & VIDEO
Raluca Turcan a venit vineri într-o vizită de lucru la Botoșani, iar în fața Palatului Administrativ a fost așteptată și de un pensionar nemulțumit.
O nouă licitație pentru locuri de parcare în municipiul Botoșani, CINE se poate prezenta
Pentru evitarea aglomerărilor și respectarea distanțării fizice, licitațiile vor avea loc la Sala Polivalentă, cu respectarea intervalului orar în care s-au făcut programările.       
Șfaițer s-a săturat de tribune goale și cere măsuri: Vrem să avem fani pe stadion
Cornel Şfaiţer, managerul lui Sepsi, a vorbit despre implementarea VAR în Liga 1.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
“Este o provocare pentru mine, mai ales că eu vin din mediul privat și nu vin dintr-o poziție de administrație publică. Este o provocare pe care am acceptat-o și sper să îmi duc mandatul până la capăt. Abia aștept să îmi ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8831 lei
USD
Dolarul SUA
4.0924 lei
CHF
Francul elveţian
4.4065 lei
GBP
Lira sterlină
5.6478 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7707 lei
XAU
Gramul de aur
223.0612 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3333 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1352 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2197 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1854 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6566 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.2 o C
Dorohoi
1.5 o C
Bucecea
1.2 o C
Darabani
1.7 o C
Saveni
1.2 o C
Ştefăneşti
0.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.