Ştiri
Timp de o SĂPTĂMÂNĂ se deschide râul de rafting de la Cornișa, trasee parcurse DOAR cu programare - VIDEO

În perioada 22 – 28 iulie, reprezentanții Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa anunță că vor organiza săptămâna aventurii și a adrenalinei pe râul artificial de rafting.

Sunt așteptate cluburi și asociații care practică acest sport extrem, cu ghizii proprii acreditați dar și persoane fizice ce sunt interesate să practice raftingul și care vor fi asistate de ghid internațional autorizat.

 

„Vrem să facem un apel pentru cluburile sportive în primul rând și să facem o sesiune de programări pentru cei care vor să facă rafting, dar să fie programați, nu la voia întâmplării. În prealabil oamenii să se înscrie și să încercăm să aducem un instructor auto care să participe cu ei pe traseu, pe canal”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Persoanele care vor dori să facă rafting vor contacta personalul din Parcul Cornișa cu două zile înainte de data programării și vor primi o validare a solicitării transmise.

 

Eugen Țurcanu a arătat că acest râu de rafting este un exercițiu de imagine pentru municipiul Botoșani și că pe viitor va atrage federații sportive de profil pentru campionate europene și mondiale care să se desfășoare la Cornișa.

 

„Sunt niște fenomene tehnice care n-au putut fi anticipate și trebuie să vedem ce mai putem corecta pentru a introduce într-un circuit sportiv internațional acest râu de rafting. Este clar că noi avem de fapt o mare facilitate pe care o putem oferi federațiilor de specialitate și care poate să aducă elemente sportive de amploare”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Astfel de evenimente de amploare pot aduce la Botoșani în jur de 1.000 de persoane. Lucru valabil de altfel și în cazul pistelor de curling, nefuncționale la acest moment, din lipsă de dotări.

loading...
Sportivi aduși de la Suceava pentru râul de rafting de la Cornișa, demonstrație selectă pentru oficiali – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
O nouă decizie: DOMENIUL în care se vor face angajări la stat FĂRĂ concurs
Un ministru vrea să angajeze tineri fără concurs.
Vunk-ul sex-simbolului masculin cu voce dulce a ajuns la Cornișa – GALERIE FOTO & VIDEO
Fetele mai ales au confiscat primele rânduri din fața scenei pentru a fi mai aproape de Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, unul dintre cei mai arătoși bărbați artiști din România.
Adolescent prins cu etnobotanice la Cornișa, polițiștii locali l-au scos din public – GALERIE FOTO
Seara a doua a adus și primul incident minor care a avut loc la Summer Fest, ediția 2019.
SEARA DOI la Cornișa: O haită de lupi s-a dezlănțuit pe scenă – GALERIE FOTO & VIDEO
După aproximativ o oră de „timpi morți” cea de-a doua zi a Festivalului Summer Fest organizat în parcul Cornișa și-a luat avânt.
ACUM: Mașinile DISTRUSE ridicate de locul accidentului, circulația BLOCATĂGALERIE FOTO
În aceste momente circulația este blocată pe strada Tudor Vladimirescu.
ULTIMĂ ORĂ: Accident pe o stradă din municipiu: Mașini distruse, un bărbat a fost rănit - FOTO
Seara zilei de sâmbătă, 17 august 2019, a fost marcată de un nou accident rutier la Botoșani. 
Impact VIOLENT la Huțani, o persoană transportată cu ambulanța la spital - FOTO
Un alt accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază.  
Botoșănean transferat de URGENȚĂ cu elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a aterizat din nou pe poligonul Unității Militare din strada Petru Rareș sâmbătă după-amiază.
Noi posturi vacante la instituțiile din Botoșani, de la șofer la director – LISTA
Au fost scoase la concurs mai multe posturi pentru bugetari.
COMUNICAT PNL: Delegație din Republica Moldova prezentă la Botoșani, la invitația senatorului Costel Șoptică – GALERIE FOTO
La invitația președintelui Organizației Județene a Partidului Național Liberal Botoșani, senatorul Costel Șoptică, o delegație din Republica Moldova, formată din candidați la funcția de primar din Raionul Ialoveni a venit, vineri, la Botoșani pentru un schimb de experiență cu administrațiile publice locale.
Viorica Dăncilă și miniștrii cu elicopterul în Moldova, au trecut peste Botoșani și au fost fluierați la Iași
Premierul Viorica Dăncilă și Mihai Fifor, secretar general PSD și ministru interimar al Afacerilor Interne s-au folosit de un aparat de zbor pentru turneul electoral din nordul țării.
Decor de poveste și multe zâmbete: Copii și medici adunați în „grădina terapeutică” – GALERIE FOTO
Clipe frumoase petrecute de câțiva copii speciali de la Botoșani.
Un supermarket din municipiu face angajări: CE se caută
Noi posturi sunt disponibile la un supermarket din Botoșani.
LOVITURĂ la proiectul Botoșani – Tg. Frumos: CNAIR nu are bani și cere fonduri europene pentru modernizare
În timp ce o licitație este în plină desfășurare iar rezultatul ar urma să fie comunicat undeva prin luna octombrie, oficialii din ministerul transporturilor vin cu un nou anunț surprinzător. Și anume cu un proiect prin care se încearcă atragerea de fonduri europene, semn că bugetul de stat nu poate susține această investiție.
Fostul antrenor de la FC Botoșani la un pas să ajungă la FCSB: Tentația e mare să mă duc
Fostul antrenor de la FC Botoșani este aproape să antreneze FCSB-ul lui Gigi Becali.
Locuitorii unui oraș speriați de-un „psihopat” din Botoșani care atacă femei și copii
Ieri, 14 august, pe strada Libertății din Alexandria, a avut loc o altercație între un taximetrist din Alexandria și „psihopatul” de la Botoșani.
Proconsul a aprins mii de luminițe la Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
După DJ Project și Superchill pe scena de la Cornișa AquaPark & Sports a urcat Pronconsul.
Marea surpriză a SummerFest a rupt lumea în două cu… tobele și Rock YouVIDEO & GALERIE FOTO
Șapte băieți și două fete, marea senzație a serii la Summer Fest Botoșani 2019.
Accident produs de o șoferiță din Botoșani, mașină PROIECTATĂ în gard, o femeie rănită
Două mașini avariate, o persoană rănită, iar branșamentul de alimentare cu gaze naturale al unui complex de locuințe a fost afectat.
Comunicat ședință ordinară Consiliul Județean Botoșani
Astăzi, 25 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Botoșani, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, a avut loc ședința ordinară a C.J.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pentru serviciul de salubrizare, Primăria Botoșani ar trebui:
Să organizeze licitație
Să-l atribuie direct SC Urban Serv SA
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Suntem mulți care vrem binele satelor și orașelor noastre, binele Botoșaniului și al Nordului. E imposibil ca, odată ce ne-am întâlnit, să nu continuăm să ne întâlnim. De aici resursele noastre de a merge mai departe”, Ș ...
astratex.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7274 lei
USD
Dolarul SUA
4.2656 lei
CHF
Francul elveţian
4.3506 lei
GBP
Lira sterlină
5.1830 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0076 lei
XAU
Gramul de aur
207.0308 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2422 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4566 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8909 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2083 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1836 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6338 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.