Ştiri
Tatăl Mădălinei : Îngeraşul Mădălinei Manole e ţinut ostatic la Botoşani
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti urmează să ia o decizie finală asupra recursurilor făcute de părinţii Mădălinei Manole la hotărârea privind programul de vizită al nepotului lor. Deşi ei au obţinut în instanţă dreptul de a petrece 12 ore pe lună cu micuţul, soţul artistei, Petru Mircea, nu este de acord.

„Nepotul îl ţine acolo, pe ulicioara aceea în Botoşani”
Ion şi Eugenia Manole se plâng că nu şi-au mai văzut nepotul de foarte mult timp. "Dacă el consideră că noi, care ne-am pierdut un copil, suntem un pericol pentru nepotul nostru... El asta spune, pentru că asta şi-a dorit...", le-a spus mama Mădălinei Manole jurnaliştilor. În replică, Petru Mircea a declarat: "După ce se va termina procesul ăsta, am să pun în balanţă toate jignirile lor, toate blestemele lor, toate injuriile lor şi am să iau o hotărâre". Întrebată ce program de vizitare şi-ar dori, mama Mădălinei a răspuns: "Cel care ni l-a dat prima oară Buftea, adică două zile din weekend şi în vacanţă. Nepotul îl ţine acolo, pe ulicioara aceea în Botoşani. De la decesul mamei lui nu l-am mai văzut". "Instanţa se va pronunţa şi ce va decide, aşa vom fi de acord. De aia ne-am adresat instanţei. Este vinovat pentru că nu putem să ne vedem nepotul, pentru asta ne-am întâlnit aici", a spus Ion Manole.
„Acest îngeraş a rămas singur, furat de fapt, dus cu forţa”
Pe de altă parte, Petru Mircea crede că cel mic nu poate locui în casa bunicilor. "Copilul are 2 ani şi şapte luni, copilul meu nu este un obiect. Nu poate locui într-o casă străină - cum este casa bunicilor lui- nu poate locui fără părintele lui. Nu poate fi înstrăinat. El nu a fost în mediul acela niciodată", a spus Petru Mircea referitor la casa Eugeniei şi a lui Ion Manole. Ion şi Eugenia Manole nu şi-au mai văzut nepotul de la moartea fiicei lor şi susţin că acesta este ţinut cu forţa la Botoşani, la părinţii ginerelui lor. "E strigător la cer că acest îngeraş al Mădălinei Manole e ţinut ostatic acolo, departe, la Botoşani şi se bucură de gingăşia lui două persoane care nu i-au respectat mama. Acei doi bunici dinspre tată n-au considerat că trebuie să facă doi paşi, doi metri în curte pentru a o conduce pe ultimul drum pe Mădălina Manole, pe mama acestui îngeraş. A venit această tragedie şi acest îngeraş a rămas singur, furat de fapt, dus cu forţa - pentru că nu l-a întrebat nimeni -, la capătul pământului, în localitatea Botoşani. Deci a fost dislocat de la casa lui din Otopeni, făcută de mămica lui pentru el. Pentru că, mai întâi, mămica lui, Mădălina Manole, a făcut o casă şi pe urmă a adus pe lume acest îngeraş. Iar de acest îngeraş se bucură acum doar doi bunici din partea tatălui, iar noi, bunicii din partea mamei, nu ne putem bucura şi nu putem ţine în braţe acest îngeraş al Mădălinei Manole", a declarat Ion Manole pentru Ring.
CITEȘTE ȘI:
 Tatăl Mădălinei : Petru Mircea filma de acasă, iar ea era la Botoşani - VIDEO


Salarii MĂRITE pentru bugetari, lider sindical: Am vrea să nu fim folosiți în lupta electorală
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI), Liviu Axinte, a ținut să lămurească o serie de aspecte apărute în spațiul public în legătură cu creșterea salariilor.
Fumatul în locuri publice interzise i-a ars la buzunar
Jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale botoșănenilor care nu au respectat legea.
Activitate reluată la instanțele din Botoșani
Instanțele botoșănene și-au reluat miercuri, 29 ianuarie 2020, activitatea după ce ieri s-au judecat doar cauzele urgente.
Orban pregătește o LOVITURĂ pentru militari şi poliţişti: Sunt o sfidare la adresa unui om care a muncit o viață
Veste îngrijorătoare pentru polițiști și militari.
Marțea neagră pentru zeci de căruțași din județ: Amenzile trec de 34.000 de lei
În patru comune din județ au acționat polițiștii botoșăneni, într-o singură zi peste 50 de sancțiuni fiind aplicate.
A spart casa unui gospodar, dar nu s-a bucurat decât o zi de bunurile furate
Bărbatul are dosar penal și este cercetat pentru furt calificat.
Pedepsit drastic după ce a fost tras pe dreapta: CE a pățit un șofer botoșănean la Suceava
Un control de rutină a fost de ajuns pentru ca bărbatul din Botoșani să rămână pieton pentru câteva luni.
Ministrul Sănătății le cere SCUZE familiilor jignite de declarația referitoare la autism
Victor Costache a declarat, marți seară, că își cere scuze în fața familiilor care s-au simțit jignite de declarațiile sale referitoare la autism.
Asta ne mai lipsea, și o spune chiar ministrul: Statul ne-a bramburit cărţile de muncă, cine are noroc iese la pensie, cine nu, nu
Ministrul Muncii a anunţat că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.
Loading...
REVOLTA unui medic: Ce caută gazele toxice în incinta școlilor și a grădinițelor? Iată cum se face dezinfecția
Medicul oferă soluții pentru directorii de școli și grădinițe care doresc să acționeze fără riscuri în unitățile de învățământ.
Posturi scoase la concurs în școli din Botoșani, OFERTE și pentru cei cu 10 clase
Pentru un singur post este necesară vechimea în muncă.
Comunicat PSD - Tamara Ciofu: „Guvernarea liberală nu a luat măsuri concrete pentru creșterea ratei de vaccinare a categoriilor de populație vulnerabilă împotriva gripei și rujeolei”
Deputatul social-democrat Tamara Ciofu, de profesie medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie, atrage atenția că este nevoie urgentă de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare pentru categoriile de populație vulnerabilă.
Dacă nu ești bugetar, VEȘTILE sunt proaste pentru 2020: Ce se întâmplă cu salariile
Mai mult, urmează și măsuri pentru restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale.
În căutarea brandului de ţară, cu producători din Botoșani: Trebuie să dezvoltăm cultura gastronomică locală
Cum pot deveni produsele tradiţionale româneşti un brand de ţară la export?
Loading...
Zile de coșmar pentru botoșăneanul manager de spital: Executorii bat la poartă, vor SECHESTRU
Unitatea medicală refuză să zile să achite restanţele unui concediat abuziv de către director.
Guvernul face economii cu oamenii pe care îi dă afară: CINE sunt cei care vor rămâne fără locuri de muncă
Guvernul a făcut ieri anunțul. Au loc mai multe reorganizări. Situația este una drastică pentru angajații acestor instituții.
Botoșănean întors din iadul din Afganistan: Să dorm cu pistolul sub pernă a fost cam cum aş dormi aici cu telefonul - FOTO
În Afganistan totul este ostil. Este exact cum vedem în filme, povestesc românii care s-au întors de curând acasă.
DOLIU la o instituție din Botoșani: Un fost director s-a stins din viață
Un fost director s-a stins din viață fulgerător la începutul acestei săptămâni.  
IMAGINI din casa groazei, CE s-a aflat despre bărbatul carbonizat - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni care au răspuns apelului de ajutor din comuna Lunca au reușit să lichideze incendiul izbucnit în această după amiază la o casă de locuit.
ASTĂZI LA BOTOȘANI: Bărbat MORT în chinuri groaznice, scos pe brațe de vecini
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Cunosc un caz asemanator.Un tata s-a judecat cu socri pentru un copil ani de zile si a castigat abia la Curtea Europeana. Ce folos, copilul a crescut si pentru el tata e un strain.Sa nu lase socri sa-i ia copilul nici macar o ora. Sunt nocivi.Stiu ce spun.
21 ianuarie 2012, 22:13
Cu parere de rau dar Botosaniul mu este un capat de lume.In privinta copilului are un parinte cu el si este incorect sa afirmati in nenumarate randuri ca Petru a omorat-o pe Madalina.Cum credeti ca va intelege aceasta problema (din ziare)mai tarziu.
21 ianuarie 2012, 19:10
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Cred că pledoaria d-lui consilier Anton are un puternic iz politic. Eu nu cred că această defalcare a sumelor pe UAT-uri s-a făcut cu iz părtinitor pentru că e caracteristic PNL-ului. Văd că ultima perioadă de timp se bate ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7769 lei
USD
Dolarul SUA
4.3418 lei
CHF
Francul elveţian
4.4536 lei
GBP
Lira sterlină
5.6485 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9804 lei
XAU
Gramul de aur
219.3158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2464 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4149 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9311 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2952 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1895 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6392 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.