Speriată, tânăra botoşăneanca a sunat imediat la 112.
La data de 19 aprilie 2019, în jurul orei 16.30, E.M. (20 de ani), din comuna Vlădeni, județul Botoșani, a sunat la 112 și a anunțat faptul că, în timp ce se afla în satul Pătrăuți, județul Suceava, a fost agresată de către un localnic.
Pe la ora 16.00, tânăra se afla în fața porții casei părinților săi, în comuna Pătrăuți. Prin zonă trecea Ilie M.(48 de ani), localnic, într-o căruță. În momentul în care căruțașul a ajuns în dreptul tinerei, acesta a înjurat-o.
Deoarece E.M. și-a permis să ceară explicații pentru comportamentul individului, Ilie a coborât din căruță și a tras-o de păr pe tânără, conform ziar de Suceava. E.M. nu a solicitat intervenția unei ambulanțe.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Corneliu Mihai, după ce DNA a răscolit spitalul: M-a durut și mă doare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Vot împotriva organizării Zilelor Orașului în acest an: A picat, clar, bucurați-vă! - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
S-au scos săbiile în Consiliul Local, miroase a campanie electorală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Incendii, unul după altul: MISIUNILE pompierilor din ultimele 24 de ore
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024