I-a furat portofelul în care avea 470 de lei.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 17 martie 2020, în timp ce aceasta se afla în Piața Centrală, profitând de neatenția unui tânăr de 21 de ani din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras din buzunarul exterior al hainei, portofelul cu suma de 470 de lei.
Întrucât femeia a fost surprinsă de o altă persoană din apropiere, care a atenționat victima, aceasta a încercat să părăsească locul respectiv, fiind urmărită de tânărul de 21 de ani, care între timp s-a întâlnit cu o patrulă de poliție căreia i-a relatat evenimentul.
Polițiștii au interceptat femeia de 42 de ani și au condus-o la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, ulterior față de aceasta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024