Ştiri
Student infectat, obligat să meargă acasă: Conduc cu 30 km/h / Unii dintre colegi sunt din Botoşani

Studenţii care intră în carantină nu mai pot sta în cămine şi sunt obligaţi să meargă acasă. Cei care merg cu trenul sau autobuzul îi pun în pericol pe ceilalţi călători.

În plin val 5 al pandemiei şi cu aproape 10.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, persoanele infectate sunt obligate să străbată ţara.

 

Este cazul multor studenţi, iar unii dintre aceştia sunt nevoiţi să meargă cu trenul sute de kilometri, timp de mai multe ore, până ajung acasă.

 

O situaţie îngrijorătoare se întâlneşte la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Aici, mai multe grupe din anul II au fost obligate să treacă în online din cauza numărului de cazuri înregistrate, dar şi grupe din alţi ani au trecut la învăţământul la distanţă, scrie Adevărul.

 

Studenţii din grupele trecute în online nu au putut rămâne în cămine, astfel că au fost obligaţi să plece acasă pentru perioada cât se vor afla în carantină.

 

Unii dintre colegi sunt din Botoşani sau din alte zone foarte îndepărtate şi au fost nevoiţi să meargă cu trenul până acasă. Fac multe ore, iar în cele mai multe trenuri nu se poate aerisi, aerul expirat de o persoană infectată rămâne în tren. Problema e că nu am fost testaţi după ce s-au descoperit cazurile şi mergem acasă, la părinţi, la bunici”,

spune una dintre studente.

 

Studenţii spun că nu numai ei şi familiile lor sunt în pericol, ci şi profesorii şi familiile acestora.

 

„Colega din grupa noastră depistată pozitivă a venit până luni la şcoală. În perioada asta a luat contact cu colegii şi cu profesorii. Ar fi trebuit ca orice curs sau examen care se putea ţine online să se facă online şi să avem teste gratuite, să prevenim pe cât posibil răspândirea virusului. Din păcate, lucrurile nu stau deloc aşa”,

spune un alt student.

 

Unii studenţi au fost mai norocoşi, pentru că erau cu maşina şi au putut pleca acasă fără să rişte să-i infecteze pe cei din tren sau autobuz.

 

„M-am testat şi sunt pozitiv. Acum mă duc să mă izolez. Mă simt rău şi am plecat cu maşina. Merg cu 30 de kilometri pe oră, că atât pot momentan. Nu o să sun ambulanţa, încerc să mă descurc”,

a spus un alt student.

 

Tinerii sunt îngrijoraţi şi pentru profesorii lor.

„Profesorii au stat foarte aproape de noi când ne-am uitat la microscop, de exemplu. Foarte mulţi dintre noi am fost contacţi direcţi cu persoanele confirmate, aşa că ar trebui să fim cu toţii în carantină”,

spune un alt student.

 

Studenţii regretă şi acum că unul dintre profesorii foarte buni ai facultăţii a murit după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2, astfel că acum sunt mult mai atenţi şi respectă cu stricteţe regulile. Cu toate acestea, virusul găseşte cum să treacă la alte persoane şi îngrijorarea tinerilor este justificată.

 

loading...
Un student i-a trimis lui IPS Calinic un filmuleț, îngrijorat că mulți preoți încalcă rânduielile liturgice la botez / RĂSPUNSUL ierarhului

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Vânt puternic la Botoșani: Pompierii, intervenții la două clădiri - FOTO
Botoșaniul se află sub Cod Galben de vânt.
Oameni furați în trenul spre Botoșani! METODA prin care Poliția feroviară găsește autorii
Biroul Transporturi care funcționează pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean este în atribuții inclusiv cercetarea și soluționarea cazurilor de furt din zona feroviară: trenuri de călători sau de marfă.
Profesori de 70 de ani în școlile din Botoșani, Ada Macovei vrea să-i înlocuiască cu debutanți
Sunt 95 de cadre didactice pensionare în toate școlile din Botoșani.
Daniela Lozneanu, noua șefă a ITM, despre participarea la concurs: Categoric, nu! Pledez pentru oameni tineri
Actuala șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susține că situația prezentă este una cu titlu temporar care nu va fi prelungită după eventuala organizare a unui concurs.
O nouă „Poliție” înființată la Botoșani! Este condusă de un tânăr ofițer și aproape necunoscută cetățenilor
A luat ființă în luna septembrie a anului trecut și este deja funcțională pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Ada Macovei, după revolta din școli cu planul de școlarizare: Nu există niciun interes personal/ Eu sunt titulară în sistemVIDEO
În cadrul unei conferințe de presă, șefa educației botoșănene a ținut să facă câteva precizări legate de oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023.
Primul șef PNL destituit, o fostă doamnă subprefect i-a luat locul: Mie îmi place să muncesc
Negocierile pe funcții de conducere în cadrul partidelor care se află în coaliția de guvernare își arată primele efecte.
Botoșănean cu Mercedes, ACCIDENT cu două victime și fugă de la locul faptei
Un accident rutier petrecut duminică s-a soldat cu rănirea a două persoane și reținerea șoferului care, după impact, a părăsit locul faptei.
ANUNȚ de MEDIU ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic”
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Loading...
ANUNȚ de MEDIU ”Colectare deșeuri nepericuloase” în localitatea Vorona
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Colectare deșeuri nepericuloase” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Focuri de armă la frontieră, contrabandiștii au abandonat marfa și au fugit - VIDEO
Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 lei, au fost reţinute de polițiștii de frontieră botoșăneni.
Walkie Talkie: unde sunt utile aceste dispozitive și ce aspecte trebuie să iei în considerare înainte de cumpărare
(P) În era tehnologiei, comunicarea la distanță se realizează în timp real. Este atât de firesc să trimiți un e-mail și să primești răspuns în câteva minute sau să apelezi video o persoană aflată la mii de kilometri.
Cale de acces blocată de o mașină, ce au găsit polițiștii locali la fața locului
Polițiștii locali și-au sesizat imediat colegii de la IPJ Botoșani.
Congolezul de la FC Botoșani, despre moldovence: Nu mă interesează / Eu strâng bani pentru copii, nu pentru alte fete
Congolezul Herve Kage spune că e devotat familiei aflate la Bruxelles și nu se lasă sedus de frumusețea botoșănencelor.
Loading...
Mii de botoșăneni amendați pentru necompletarea formularului de localizare: PRECIZĂRILE șefei DSP
Din cauză că nu au completat formularul de localizare, mii de botoșăneni întorși din străinătate au fost sancționați. 
Mașină înmatriculată în Franța ridicată de polițiștii locali de pe trecerea de pietoni
Pentru că nici după avertisment autoturismul nu a fost ridicat de pe locul unde parcase ilegal - chiar pe trecerea de pietoni -, proprietarul a primit a doua zi amendă, iar mașina a fost ridicată.
Șfaițer, dezvăluiri despre negocierile cu Bölöni: A fost sunat, l-am dorit
Noul președinte al Consiliului Director al Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins de faptul că echipa națională a României a fost refuzată de mai mulți antrenori în ultima perioadă.
Prefectul acuză primarii că nu respectă legea: NU exclude carantinarea unor localități
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor s-a arătat nemulțumit de faptul că primarii nu au luat în serios hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) care făcea referire la prelungirea stării de alertă. 
FRF a publicat topul celor mai bune 10 echipe din 2021, CE loc ocupă FC Botoșani
Ierarhia a fost stabilită de Federația Română de Fotbal.
Explozie de cazuri la Botoșani în ultimele ore, aproape 400 de noi îmbolnăviri anunțate de autorități
Creștere uriașă a cazurilor în ultimele 24 de ore la Botoșani.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
”Trebuie să fii prezent, implicat și fără emoții. Dar cei care vin fără pic de emoții devin cam aroganți, oamenii mult prea încrezători devin mai antipatici și e greu de lucrat cu ei. Fiecare leu are propriile indicative dup ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9445 lei
USD
Dolarul SUA
4.3401 lei
CHF
Francul elveţian
4.7457 lei
GBP
Lira sterlină
5.9102 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7850 lei
XAU
Gramul de aur
252.5792 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2404 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3861 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1199 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4676 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2025 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.0 o C
Dorohoi
-2.2 o C
Bucecea
-2.6 o C
Darabani
-2.6 o C
Saveni
-1.7 o C
Ştefăneşti
-2.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.