Ştiri
Staţii de taxi din municipiu mutate de Primărie
Nu mai puţin de două staţii de taxi ar urma să fie mutate în urma unei decizii a municipalităţii botoşănene care va fi pusă în discuţie spre aprobare în următoarea şedinţă a comisiei de sistematizare a circulaţiei rutiere.
Este vorba de staţia din zona Calea Naţională de lângă Bazar care ar urma să fie mutată pe platforma noii parcări de la Magazinul Big şi care este formată din 10 locuri pentru maşinile utilizate în regim de taxi. Măsura a fost luată şi ca urmare a înfiinţării într-un viitor apropiat a unui sens giratoriu la intersecţia de la Bazar, acesta fiind traversat doar de tramvai, urmând a fi modificate şi trotuarele de pe marginea străzii. „O să punem în discuţie în comisia de sistematizare a circulaţiei mutarea staţiei de taxi care în acest moment este vis a vis de restaurantul Select de pe Calea Naţională, sus pe platoul de la Big al noii parcări să vedem dacă ne permite statutul astfel încât să poată fi folosite cu uşurinţă locurile de parcare create în dreptul staţiei de taxi care acum sunt blocate de taximetrişti. În felul acesta i-am aduce mai aproape de piaţă unde este un aflux mare de cetăţeni şi am elibera acele locuri de parcare”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
O altă staţie de taxi vizată este cea de pe strada Griviţa care împiedică accesul maşinilor la magazinele din zonă şi care ar urma să fie mutată pe partea opusă a străzii. „În zona Griviţa intenţionăm să mutăm staţia de taxiuri de pe partea magazinelor pe partea cealaltă a străzii astfel încât să asigurăm locuri de parcare în imediata vecinătate a magazinelor. Şi acolo tot timpul au fost probleme şi cu staţiile e îmbarcare pentru călătorii din transportul public şi cu cei care vroiau să meargă la magazine şi nu găseau locuri de parcare”, a mai spus Cosmin Andrei. La nivelul municipiului sunt înfiinţate aproape 30 de staţii de taxi, fiecare prevăzută cu un anumit număr de locuri. În cele mai multe dintre acestea, numărul taximetriştilor este cu mult peste cel permis, dat fiind faptul că, plăcuţele adiţionale privitoare la numărul de locuri dispar iar poliţiştii rutieri nu pot efectua verificări cu privire la maşinile de taxi care staţionează în staţii.
CITEŞTE:
 Scuterist zdrobit de un taximetrist neatent - FOTOGALERIE

Fata de 13 ani dispărută noaptea trecută, găsită în zona gării din Botoșani
Minora nu se va întoarce în familie până când polițiștii nu vor stabili motivul pentru care fata de 13 ani a plecat în toiul nopții de acasă.
Două spectacole, două felii de realitate pură pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani - FOTO
Spectacolele sunt programate sâmbătă și duminică, de la ora 18.00.
Ce să faci dacă ai deschis un mesaj cu link-capcană de tipul „Tu eşti în videoclip?”
Din ce în ce mai numeroși sunt cei care vorbesc despre atacuri cu link-uri maliţioase care se propagă prin mesaje pe reţelele social media, cu texte precum "seamănă cu tine", sau "apari în acest video".  
Schisme (o tragedie românească), un nou roman de Gellu Dorian: Geneza, destinul şi decăderea unei familii
De curând a intrat în librării un nou roman semnat de Gellu Dorian. Este al zecelea roman pe care scriitorul botoşănean îl propune cititorilor.
ALERTĂ: O fată de 13 ani a plecat în toiul nopții de acasă, SUNAȚI la 112 dacă o vedeți - FOTO
Familia a cerut ajutorul polițiștilor pentru a o găsi pe Andreea Iasmina.
Profesorii din Botoșani au fost miercuri în grevă de avertisment: Nu am declanşat protestul ca un moft
Cel puţin jumătate din cadrele didactice din judeţul Botoşani au participat la greva de avertisment organizată, miercuri, în sistemul de învăţământ.
Viaţă de coşmar în blocurile-ghetou construite de comunişti acum 50 de ani
Sute de săteni din judeţul Botoşani trăiesc o viaţă de coşmar în blocurile din mediul rural ridicate în comunism pentru administraţiile CAP-urilor şi ale primăriilor.
Concert ANULAT la Filarmonică: Vă mulțumim pentru înțelegere
Anunțul a fost făcut de conducerea instituției de cultură.
Eminentul ambasador implicat acum 5 ani într-un cumplit accident la Botoșani a fost răpus de virus - FOTO
A trecut prin războiul din Vietnam, a supraviețuit unui cumplit accident rutier în Botoșani, însă nu a scăpat de cumplita maladie care a cuprins omenirea. Astăzi va fi condus pe ultimul drum.
Loading...
ANUNȚ SC Nova Apaserv SA privind proiectul european Extinderea rețelelor de canalizare în Aglomerarea Vorona – continuare lucrări
Societatea Comercială NOVA APASERV SA Botoşani anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare revizuite pentru proiectul “Fazarea proiectului Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare - epurarea apelor uzate în județul Botoșani – BT-CL-08 – Extinderea rețelelor de canalizare în Aglomerarea Vorona – continuare lucrări”, amplasament situat în comuna Tudora și comuna Vorona.
ANUNȚ Consiliul Local Botoșani convocat pe 27 ianuarie în ședință extraordinară
„Se convocă, în şedinţă ordinară, Consiliul Local al Municipiului Botoşani, pentru data de 27.01.2022, ora 10,00  în sala  de ședințe „Mihai Eminescu” din sediul  Primăriei.
19 ianuarie la Botoșani: Duel pentru un post de director, subprefecți noi, carambol, tranzacție de proporții și protest la Inspectoratul Școlar
Dimineața a început cu prezentarea candidaților la funcția de manager al Filarmonicii de Stat Botoșani.
Sfaturi pentru iluminarea inteligentă a biroului
(P) Unul dintre cele mai importante aspecte în amenajarea birourilor, în special a celor open space, este reprezentat de iluminatul interior. Pentru buna desfășurare a activităților și pentru sănătatea tuturor celor care lucrează în acel birou, este important să se aleagă surse de iluminat inteligente de tip LED, care să fie poziționate în locuri cheie pe tavan. Astfel, se pot evita numeroase neplăceri și, în plus, toți cei care își desfășoară activitatea în birou se vor declara mai fericiți și vor constata că sunt mai productivi.
Vântul a dărâmat indicatoare și parazăpezi, drumarii intervin ”în limita resurselor” – VIDEO
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au informat că vântul puternic a smuls numeroase elemente de siguranța circulației de pe drumurile din Moldova.
Loading...
Zeci de posturi de conducere din sistemul educațional scoase la concurs
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ  preuniversitar de stat din județul Botoșani.
Profesorii de la Colegiul „Eminescu” au izbucnit în fața Inspectoratului: Să ne ia o clasă pentru că avem 6 corigenți? FOTO &VIDEO
Zeci de profesori de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” s-au adunat miercuri în fața Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) nemulțumiți fiind de deciziile șefei IȘJ Botoșani.
Gheorghe Flutur de la Suceava, vizită în biroul Doinei Federovici de la CJ – FOTOGALERIE
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit astăzi cu Doina Federovici.
Eminescu omagiat în parohia „Eternitatea” din municipiul Botoșani
Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat în mod deosebit duminică, după Sfânta Liturghie, în parohia botoșăneană „Eternitatea”.
ACUM: Zeci de profesori de la ”Eminescu” au năvălit peste șefa IȘJ – GALERIE FOTO
În jur de 40 de profesori de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani se află în aceste momente în fața Inspectoratului Școlar Județean.
Trei mașini izbite după ce un începător a încercat să evite un pieton – VIDEO & GALERIE FOTO
La patru zile după carambolul de pe strada Pacea, la Botoșani a avut loc un nou accident în care au fost implicate trei automobile.
parcarea de la serviciul pasapoarte este plina cu taximetre desi au doar 6 locuri,noaptea folosesc drept WC gangul de la magazinul PORTAS,aleea dintre parcare si str,O.Onicescu este folosita pentru a nu mai stationa la semafoare iar pe timp ploios esti stropit din cap pana in picioare,clasaonat,apostrofat ca nu eliberezi drumul.Cand Primaria si Politia rutiera vor analiza daca in aceste conditii se poate circula in ordine si siguranta?!
19 octombrie 2012, 13:39
Cine-i controleaza pe acești tupeisti de taximetristi?Nu respecta legea si sunt mult prea mulți.La Piața Mare si in Grivita nu mai ai loc de ei.Sa nu mai spun ce-ți pot auzi urechile...
18 octombrie 2012, 21:07
La cat de nesimtiti sunt majoritatea taximetristilor nici nu le mai trebuie statii de taxi pentru ca ei oricum stationeaza unde vor si cand vor.Blocheaza intersectii pentru ca zic ei au client,blocheaza benzile de mers de pe cele mai circulate drumuri chiar daca mai incolo cu 50 de metri au loc de marcare.In concluzie majoritatea dintre ei sunt niste nesimtiti.
18 octombrie 2012, 10:42
Noroc cu magazinele portas de pe grivita ca acuma pot ajunge clienții la magazinul lui taticu
17 octombrie 2012, 20:16
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
„Le oferim elevilor de clasa IX-a să aleagă între cele patru profiluri, la fiecare profil câte două clase, mai puțin matematică – informatică unde vor avea trei clase. Vă mulțumesc. Cred că am explicat suficient de clar pâ ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9447 lei
USD
Dolarul SUA
4.3575 lei
CHF
Francul elveţian
4.7586 lei
GBP
Lira sterlină
5.9367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8052 lei
XAU
Gramul de aur
254.8024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2407 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3868 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1424 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4926 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.9 o C
Dorohoi
3.3 o C
Bucecea
5.5 o C
Darabani
1.4 o C
Saveni
3.2 o C
Ştefăneşti
5.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.