Ştiri
SPIONAJ la E.ON: Un șef fura în weekend datele clienților din Botoşani şi din alte judeţe, pentru a le vinde

Anchetă explozivă finalizată de procurorii de la Crimă Organizată. 

Un şef din cadrul celei mai mari companii private de energie din ţară a fost anchetat după ce şi-a spionat propria firmă şi a „vândut“ informaţii secrete unor concurenţi de pe piaţă. Baze de date cu informaţii confidenţiale despre 100.000 de români au fost scoase pe ascuns din companie, care a aflat întreaga poveste după ce a apelat la detectivi particulari. „Sifonul“ a fost pus în faţa probelor zdrobitoare şi, în cele din urmă, a recunoscut faptele. El oferise bazele de date unor foşti colegi, care au firme private de verificare a instalaţiilor de gaze şi care, în baza informaţiilor primite, voiau să îşi extindă portofoliul de clienţi.

 

Povestea ca-n filme care i-a pus pe jar pe şefii de la Delgaz Grid, fostă E.ON, a început încă din 2015. La acel moment, cel despre care reprezentanţii companiei aveau să afle că îi spionează, Gheorghe Minea (45 de ani), era coordonator administrare SAP, având acces la întreaga bază de date cu clienţii companiei. Până să facă plângere, reprezentanţii Delgaz au efectuat o analiză prin intermediul Departamentului de Investigaţii Speciale şi Integritate din cadrul companiei, mai apoi apelând la o firmă de detectivi particulari din Bucureşti. Aşa au aflat că Minea are o relaţie apropiată cu alţi afacerişti din breaslă, care deţin firme de verificare a instalaţiilor de gaz cu sediul în judeţul Iaşi, însă care voiau să se extindă în toată ţara.

 

Pe 1 martie 2016, E.ON Distribuţie Mol­do­va, care încă nu îşi schimbase numele, a formulat plângere împotriva lui Minea acuzându-l de acces ilegal la un sistem informatic. Concret, angajatul a fost acuzat că şi-a depăşit limitele autorizării primite din partea companiei, el având dreptul să folosească doar datele clienţilor din judeţele Iaşi şi Vaslui. Verificările realizate de procurori au relevat că Gheorghe Minea nu doar că accesase de câteva zeci de ori baza de date în scop personal, ci şi copiase informaţii confidenţiale despre sute de mii de români. Datele secrete au fost oferite către doi oameni de afaceri din Iaşi, cu care, potrivit unui raport al firmei de detectivi particulari angajată de E.ON, Minea ar fi avut „relaţii strânse“. Cele mai multe date informatice au fost copiate de Minea în zile de duminică, când, cu excepţia intervenţiilor la avarii, angajaţii companiei nu lucrează.

 

Baze de date ale unor oraşe întregi, copiate din arhiva E.ON

 

Afaceriştii Ioan L. şi Matei B. Ar fi fost beneficiarii bazelor de date, relatează ziarul de Iaşi. Aceştia controlează, direct sau prin interpuşi, mai multe firme care activează pe piaţa de energie, mai exact în zona serviciilor de reverificare a instalaţiilor de gaz, casnice sau industriale.

„Persoanele intenţionau să îşi extindă aria geografică de activitate, în sensul deschiderii de puncte de lucru sau societăţi comerciale noi în alte judeţe din ţară, în special din Transilvania. Pentru a beneficia de un avantaj substanţial în extinderea pieţei serviciilor prestate, numiţii, cunoscând faptul că E.ON Distribuţie România S.A. deţine o bază de date foarte bine documentată cu privire la datele personale ale clienţilor companiei, a adreselor acestora, a datei la care o anumită instalaţie de distribuţie de gaze naturale trebuie reverificată şi reautorizată, conform normativelor în vigoare, precum şi numerele de telefon ale clienţilor, l-au determinat pe inculpatul Minea Gheorghe să interogheze sistemul informatic SAP ISU şi să extragă din acesta, prin transfer neautorizat, date confidenţiale care să servească intereselor economice ale companiilor controlate“, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat între Minea şi DIICOT.

Potrivit aceluiaşi document, Minea ar fi copiat fără drept datele personale a 104.357 clienţi, în special din Transilvania, acolo unde afaceriştii ieşeni voiau să se extindă. Baza de date copiată conţinea nume ale clienţilor, adrese de domiciliu, numere de telefon, date de consum, locuri de consum, precum şi date despre inspecţii, revizii, instalaţii sau reconectări.

„S-a constatat faptul că tuturor celor 104.357 clienţi urma să le expire inspecţia tehnică la instalaţiile de furnizare a gazelor naturale în lunile martie şi aprilie 2016, acesta fiind practic principalul criteriu de selecţie“, au mai precizat procurorii. 

Minea a transferat date din următoarele oraşe sau judeţe: Oneşti, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Reşiţa, Piatra Neamţ, Miercurea Ciuc, Mediaş, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Suceava, Cluj etc. Gheorghe Minea nu a putut fi contactat ieri de ziar însă acesta a recunoscut faptele în faţa procurorilor şi a spus că regretă ceea ce a făcut. El a fost condamnat zilele trecute la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.

 

Ziarul de Iaşi a cerut un punct de vedere oficial de la Delgaz, cerând companiei să  precizeze cum protejează datele cu caracter personal şi dacă scurgerea de informaţii produsă de Gheorghe Minea a fost sau nu adusă la cunoştinţa clienţilor afectaţi. Deocamdată, nu s-a primit nicun răspuns.

loading...
E-ON România a finalizat fuziunea companiilor de distribuție: AFLĂ ce înseamnă asta pentru botoșăneni


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
PUȘCĂRIE pentru doi criminali, unul cu 7 și altul cu 11 clase, care au omorât un om cu pumnii și picioarele
Doi tineri care au fost trimiși în judecată pentru omor și tâlhărie calificată au fost condamnați la prima instanță de la Tribunalul Botoșani la închisoare cu executare.
DREPTURI cerute în instanță pentru unii bugetari de la Botoșani, de la sporuri neacordate la salarii prea MICI
O serie de procese sunt deschise pe rolul instanțelor din Botoșani pentru mai multe nemulțumiri ale angajaților din învățământ.
CONTROALE în stațiile CFR din Botoșani: ZECI de sancțiuni în cadrul acțiunii Clean Stations
Polițiștii au acționat astăzi în stațiile CFR din Botoșani, aplicând sancțiuni de mii de lei.
Meteorologii au prelungit avertizarea Cod Galben pentru Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie nu vine cu vești bune pentru botoșăneni.
”Frumoasa și Bestia” îi așteaptă pe cei mici la teatru, nu uitați de biletele în așteptare
Cine doreşte să ofere o oră de spectacol unor copii sau tineri aflaţi în situaţii dificile poate cumpăra bilete în aşteptare.
Profesori botoșăneni lăsați FĂRĂ post din cauza pensionarilor
Zeci de profesori din Botoșani nu au reușit să obțină post în învățământ.
Botoșănean oprit în trafic de polițiștii de frontieră, dosar penal pentru două INFRACȚIUNI
Bărbatul a fost oprit pe raza localității Bucecea.
Botoșănean de 44 de ani MORT după ce s-a prăbușit în plină stradă
Un bărbat și-a pierdut viața în cursul zilei de marți, 17 septembrie 2019, după ce i s-a făcut rău în timp ce mergea pe stradă. 
Vești importante pentru șoferi: O botoșăneancă cere montarea de URGENȚĂ a radarelor fixe
De asemenea, se are în vedere și montarea de separatoare de sens în curbe și în zonele în care se pot atinge viteze mari.
Zeci de deținuți de la Penitenciarul Botoșani duși la Suceava, ruta ocolitoare la un pas de INAUGURARE
Varianta de ocolire a Sucevei a fost proiectată în anul 2007 și a intrat în execuție în 2008, însă s-a lucrat cu multe poticneli și cu perioade de stagnare.
Veste BUNĂ pentru bugetari: Valoarea voucherelor de vacanță crește la 2.000 de lei, condiția pentru a beneficia de ele
În plus, voucherele vor fi acordate exclusiv în format electronic.
PREMIERĂ la Teatrul Eminescu, public chemat la spectacol cu un mesaj al regizorului: Trebuie să învățăm să trăim împreună
Teatrul Mihai Eminescu a început noua stagiune tot în sediul Casei Tineretului, însă actorii speră ca această situație să ia sfârșit odată cu finalizarea lucrărilor la clădirea monument din centrul orașului.
Botoșănenii, cu flori în mâini la monumentul Sfintei Cruci: Să umplem bisericile ca să golim spitalele şi penitenciarele
Ca în fiecare an, creştinii din Botoşani au venit cu mic cu mare, cu busuioc, cu flori şi cu lumânări aprinse.
Cod Galben la Botoșani ASTĂZI, vreme de toamnă veritabilă
Meteorologii au transmis o avertizare valabilă pentru întreg județul Botoșani.
Loading...
Prefectul Șlincu, alături de lucrători din vamă și jandarmi în campanie umanitară: Trebuie să facem acest gest omenesc și de solidaritate pentru semenii noștri - GALERIE FOTO
Campania face parte din seria de activități organizate cu prilejul Zilei Cooperării Europene.
Obiectiv turistic naţional BATJOCORIT: Cum îşi rup turiştii picioarele pe aleea spre lacul lui Eminescu de la Ipoteşti
Deşi mii de turişti vizitează anual acest obiectiv, lacul și zona de promenadă spre acesta, prin pădure, au devenit un simbol al bătăii de joc.
Atenție, șoferi: Este OFICIAL, amendă usturătoare dacă faci ASTA la volan
Noile reglementări urmează a intra în vigoare la data de 12 octombrie 2019.
În această dimineață: Polițiștii au DESCINS la gară
Toate stațiile CFR sunt vizate.
Rotary Club Botoșani lansează cea de a șasea ediție a programului bursier “Prof. dr. Constantin Manolache”
Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare.
Mare atenție: Poți ajunge la închisoare FĂRĂ să conduci, decizie importantă pentru posesorii de permise auto
Decizie extrem de controversată a judecătorilor care îi vizează pe toți șoferii. Poți ajunge la pușcărie fără să pornești mașina.
kurtmann.ro%20
Sondaj
Pe traseele tramvaielor preferați să circulați cu autobuze noi aduse de SC Eltrans SA sau cu maxi-taxi de la SC Microbuzul SRL?
Cu autobuze de la Eltrans
Cu maxi-taxi de la Microbuzul
Nu folosesc mijloacele de transport în comun
Declaraţia zilei
„Faptul că se dau niște autobuze pe liniile de tramvai nu este corect. El are treaba lui, dar cu tramvaiele. El nu are obiect de activitate. Cum dați dv. niște autobuze, vă dați seama, vă dau în judecată. Vă rog să mă crede ...
Loading...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7354 lei
USD
Dolarul SUA
4.2876 lei
CHF
Francul elveţian
4.3067 lei
GBP
Lira sterlină
5.3426 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9618 lei
XAU
Gramul de aur
207.1445 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2425 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4225 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9300 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2327 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1829 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6341 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.