Ştiri
... Şi un striptease reuşit, cu trei fuste şi lenjerie intimă - FOTO & VIDEO
Şi dacă sutele de oameni adunaţi în faţa scenei de lângă pădurea din Flămânzi au fost dezamăgite de iluzia de streaptease cu cele două concurente „ţigănci”, la doar câteva minute de păţania cu confuzia melodiei, s-a derulat şi momentul mult aşteptat.


Una dintre aspirantele la titlul Miss Flămânzi 2011 a pregătit un dans erotic de melodia artistului Joe Cocker, „You can leave your hat on”, care se auzise cu câteva minute înainte în boxe, spre bucuria celor prezenţi care au început să fluiere şi să strige continuu spre scenă. Fata, a ieşit relaxată în faţa publicului şi a început rând pe rând să îşi dea jos cele trei fuste pe care le îmbrăcase special pentru a încinge şi mai tare atmosfera. După ce rămas doar într-o bustieră şi într-o pereche de pantaloni scurţi, fata a încercat să se debaraseze şi de ultimul articol de îmbrăcăminte cu intenţia clară de a rămâne în lenjeria intimă însă a fost oprită de cele două prezentatoare, spre dezamăgirea mai ales a bărbaţilor prezenţi. „Nu, nu, nu, avem şi minori printre noi, nu se poate”, i-au spus fetele candidatei deja încălzite.















Și-a lăsat iubita de 17 ani să conducă mașina, amândoi s-au ales cu dosare penale
Mașina i-a fost încredințată minorei de un tânăr de 18 ani.
ALERTĂ: Meteorologii anunță trei zile cu ninsori și deosebit de reci
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți dimineață o alertă meteo valabilă până joi, la ora 10.00.
CAPTURĂ importantă la frontiera botoșăneană, contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit - VIDEO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
Din trecutul istoric al fostelor județe Botoșani și Dorohoi, la Muzeul de Istorie
Vernisajul are loc în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani.
ACCIDENT în municipiul Botoșani, victima traversa regulamentar
Femeia rănită a fost transportată la spital.
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești, parteneriat cultural cu Ambasada României la Berlin
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
ASTĂZI: Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, CÂȚI oameni au murit torturați în închisoarea de la Botoșani
Jertfa acestor oameni, lupta dusă de cei care încă trăiesc, pare uneori atât de neimportantă pentru cei care au astăzi vârsta la care alții, în urmă cu decenii, intrau deja în temnițele comuniste. 
Pățania unei femei chiar de Ziua Mamei: A fost nevoie de intervenția pompierilor
O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în panică, atunci când și-a dat seama că nu mai poate intra în apartamentul în care se afla, singură, fetița ei de patru ani.
O botoșăneancă adoptată la 13 ani în Italia își caută părinții și frații: Am fost internată la casa de copii
Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Loading...
Pacienţii pot muri cu zile pe şoselele din Botoșani: Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Botoşani au tras un semnal de alarmă şi spun că, din cauza drumurilor proaste, există riscul să le moară pacienţii în maşinile de intervenţie.
Un celebru artist botoșănean a anunțat în mijlocul concertului că devine tată
Spectacolul organizat duminică de impresarul Liviu Sorinel la Rapsodia City Center și dedicat femeii a fost unul plin de momente emoționante.
Aproape 700 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 martie 2021.
Ani dedicați îngrijirii copiilor! Șapte mame de profesie sărbătorite la Botoșani cu diplome și flori – GALERIE FOTO
De Ziua Internațională a Femeii, șapte mame de profesie au fost sărbătorite la  sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC).
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală
În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.
Loading...
Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală
Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.
Doar 18 cazuri noi la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cinci botoșăneni ”culeși” de jandarmi în miez de noapte
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
ACUM: Șapte femei sărbătorite la sediul DGASPC - GALERIE FOTO
Un moment festiv are loc în aceste momente la sediul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
PSD Botoșani: Un 8 Martie altfel - GALERIE FOTO
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită la nivel global, pe data de 8 martie.
ÎNGRIJORĂTOR: Pompierii botoșăneni, aproape 200 de misiuni în prima săptămână de primăvară
În prima săptămână a lunii martie, pompierii botoşăneni au avut 189 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 27 intervenții pe zi.
mooooaaaamaaa ca tupeista rau de tot te-a mai facut mamy a ta;)!!! hai ca esti tareee fata....:>:>nu ma asteptam la asa cva, sincer!!...pentru mine e o >>surpriza de proportii>>Imi pare rau ca nu ai castigat titlul de MISS FLAMAnzI 2011 ...
17 august 2011, 20:59
bv,, ai stiut unde sa te oprestisi neai tinut in suspansbine ca nu strica sa dai mai mult josdar a fost superrrrte adorrr
17 august 2011, 15:12
ai fost cea mai buna la toate probele
17 august 2011, 15:10
verry gooddddd
17 august 2011, 15:10
te iubesc,
17 august 2011, 15:09
felicitari
17 august 2011, 15:09
ai fost foarte buna.. felicitari
17 august 2011, 15:09
multe multe felicitari .. primul loc se stieee
17 august 2011, 15:08
nu imi pot da seama cum ai iesit pe locul 2, .mereu ai avut punctaj maxim doar o data un 4 ( dat de ala) sa sa iasa oana ...dar si asa nu avea cum sa te ajunga nimeni la punctaj deoarece oana a avut mai multi de 4 si un 3 , imposibil sa te ajunga,tu meritai mult mai mult primulll loccc
17 august 2011, 15:01
FELICITARI. le meriti din pli. ai fost descurcareata ,pe scena ai dat dovada ca poti mult mai mult, pe mine mai fermecat, si celalalte fte sau descurcat dar tu ai fost cea mai buna si meritai primul loc nu 2.insa lumea stie ca ai fost prima,chiar daca juriul e cum e( o persoana care se spune ca a tinut cu oana de la inceput)
17 august 2011, 14:57
georgiana cea mai tareee.,,,, ai fost bestialaai trecut peste toate probele cu binenimeni nu spune ca ai facut ceva ce nu a fost corect,a fost perfect totulTE FELICITsi nu te gandi ca oana a castigat pe dreptatetu ai fost cea care trebuia sa ia titlul de miss fl, dar noi stim asta si te iubim:*:*
17 august 2011, 14:51
wwwoooooowwwww trebuie sa recunosc ca ai avut sansele cele mai mari sa fii miss flamani si trebuia sa fii, dar banii face pe om pt unii,oricum esti cea mai buna si dintre alea nu merita oana ci tu, te pup si felicitari
17 august 2011, 14:47
cea mai tareeeFELICITARImeritai 1si te pup.
17 august 2011, 14:43
suuuppperrrrai fost cea mai bunaoana nuuuuuuuu:-jjjmeritai locul 1au dreptate cei de susca a fost cumparatca una ca aia nu avea cum sa castige missumulte multe FELICITARI....si asa estepentru noi esti pe primul loc:-bdte iubim,
17 august 2011, 14:41
eu am fost din juriu, si am tinut cu tine...am vrut sa castigi,,,, pentru ca meritai asta..,.erai cea mai buna..... dar o persoana din juriu a fost cumparata de catre castigatoare..... ea nici nu a stiut sa raspunda la intrebarea de cultura generala...care ia fost data mura in gura,,,, nici sa se prezinte nu a stiut, dar asta e.... oricum toti au stiut de la inceput cine va castiga missu... deoarece a fost aranjat ...altfel tu erai pe primul loc.... FELICITARI
17 august 2011, 12:02
daca aveti comentarii prostesti pastratile pentru voi,,,, ea merita primul loc .... aia nici sa se prezinte nu a stiut,,,e vai de capul ei,,,, oricum pentru noi georgiana ,,,tu esti prima ,:*
17 august 2011, 11:57
tareeeee!!!!! ptr fraierii care comenteaza aiurea.... :-J hai pupati-o, und ar pupa-o unii cu placere..:>:>:>
16 august 2011, 22:31
Bineinteles ca streaptease a facutca doar la asta se pricepe cel mai bine,sa isi arate cracii la lume=))
16 august 2011, 18:28
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
4.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.