Propunerea legislativă inițiată de Partidul Mișcarea Populară privind abrogarea subvenției partidelor politice a fost respinsă de Senat. Atât PNL cât și USR consideră că eliminarea subvenției ar da frâu liber „liber politicii banilor mulţi” și deși reprezintă un cost, este „un cost democratic” și o măsură anticorupție.
Plenul Senatului a respins un proiect iniţiat de parlamentarii PMP care propune abrogarea prevederilor legale prin care statul subvenţionează partidele politice, urmând ca sumele economisite să fie utilizate în scop social, transmite Agerpres.
Liderul grupului parlamentar PNL, senatorul Daniel Fenechiu, a precizat, în cadrul dezbaterilor asupra proiectului, că liberalii se vor abţine de la vot pentru că ei nu pot vota „măsuri populiste”.
„Românii îşi doresc politicieni cinstiţi, iar în momentul în care eliminăm subvenţionarea partidelor politice, nu facem altceva decât să dăm liber politicii banilor mulţi şi politicii banilor care vin în partide în maniere de care ne-am dori să scăpăm. PNL nu se opune unei regândiri a modului de abordare a subvenţiei, dar nici nu poate vota măsuri populiste”, a precizat Daniel Fenechiu, citat de Capital.
Senatorul USR Mihai Goţiu a susţinut, la rândul său, că subvenţia acordată partidelor politice este o măsură anticorupție.
„Avem o experienţă extrem de tristă legat de ceea ce a însemnat finanţarea privată a partidelor politice. Cumpărarea locurilor eligibile de candidaţi a devenit o practică generalizată la toate nivelele şi din toate partidele. Datoriile, la propriu şi la figurat, au generat condiţionări imense (…). Da, subvenţionarea partidelor politice e un cost, dar e un cost democratic asumat pentru a plăti un cost şi mai mare, generat de corupţia cu care vine la pachet finanţarea din surse private şi netransparente. USR nu poate susţine această propunere legislativă şi va vota în consecinţă”, a afirmat Mihai Goţiu.
Propunerea legislativă pentru abrogarea unor dispoziţii legale în domeniul subvenţionării partidelor politice din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost trimisă la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Potrivit legii, în România beneficiază de subvenție doar partidele parlamentare, suma fiind diferită de la o formațiune la alta în funcție de numărul de senatori și deputați în funcție. Mai mult sau mai puțin oficial, liderii politici de la Botoșani s-au plâns în mai multe rânduri că nu primesc vreun leu din subvenție și că toți banii sunt opriți de structura centrală. Ba mai mult, unele organizații județene trebuie să trimită lunar o parte din cotizații la București.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Sute de botoșăneni AMENDAȚI de polițiști: S-au reținut și câteva permise
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024