Ştiri
SEARA ACEASTA: Concert în Centrul Istoric în memoria unui mare artist, botoșănenii așteptați la spectacol – GALERIE FOTO

Orchestra Rapsozii Botoșaniului și-au deschis stagiunea 2022 – 2023 cu un eveniment care are loc în Centrul Istoric al municipiului, dedicat regretatului maestru Ioan Cobâlă.

Festivalul Național de Folclor „Ioan Cobâlă” are loc seara aceasta dar și în după amiaza zilei de vineri, 30 septembrie 2022, cu începere de la ora 17:30.

 

În această după amiază la ora anunțată pentru începutul programului artistic câteva zeci de botoșăneni erau deja adunați în Centrul Vechi unde pe scenă se aflau Rapsozii Botoșaniului. Pe un ecran de mare dimensiuni au putut fi văzute imagini dintr-un concert al maestrului Ioan Cobâlă. Ulterior au fost proiectate imagini în timp real cu mișcarea scenică.

 

Seara aceasta urcă pe scenă Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Ion Drăgan, Ileana Lăceanu, Andra Matei și Delia Barbu.

 

Ulterior Orchestra Populară ”Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă, alături de soliștii Dan Doboș, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin, Mitică Ștefan, Alexandru Hrițcu și Cosmin Ababei, va susține un program artistic. Invitați speciali ai orchestrei pentru seara de joi vor fi doamna cântecului popular moldovenesc Laura Lavric și Ansamblul de Jocuri Populare ”Mărgineanca”, condus de Valentin Rău.

 

 

Vineri, de la ora 17:30, în cea de a doua seară a festivalului, vor evolua artiștii Ansamblului ”Ciprian Porumbescu” din Suceava și soliștii vocali și instrumentiști: Sorin Filip, Mihai Cotos, Lucica Păltineanu, Dinu Croitor, Ionuț Țanța, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Cosmin Croitor, Leonard Raicu, Diana Lungu, Gabriel Treteag și Emilia Solovăstru.

 

În aceeași seară, Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” - Ioan Cobâlă și soliștii Dan Doboș, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin, Oleg Sacaliuc, Ionuț Scripcariu și Alexandru Todirel Marin vor susține un program artistic. Invitați speciali vor fi: Daniela Condurache, Brândușa Covalciuc și Ansamblul de Jocuri Populare „Mărgineanca”.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Primul spectacol al Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor” sub noua denumire, se lansează și CD-ul ansamblului

 

Nenorocire pentru o mamă și trei copii: Casa în care stăteau cu chirie a luat foc – FOTOGALERIE
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
Lucrări pe o stradă cu probleme, primarul: Vom avea covor asfaltic pe toată lungimea
Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie 2022, de către primarul Cosmin Andrei.
Becali își bate joc de antrenor după noua victorie cu Botoșaniul: Pentru ce îl întrebați cine face echipa? Nu știți?
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, l-a umilit pe Leo Strizu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor, după meciul cu FC Botoșani.
Amendă de 10.000 de lei dată de Garda de Mediu în urma unei reclamații – FOTOGALERIE
Comisarii au stabilit și măsuri în vederea remedierii neregulilor găsite.
Un botoșănean care și-a înjunghiat fratele la beție ajunge la Tribunal
După conflict, bărbatul rănit a avut nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Șapte noi rute vor fi lansate, două dintre ele de pe Aeroportul Iași - DESTINAȚIA
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul în acest sens.
Un tânăr mort de beat și FĂRĂ permis s-a izbit cu mașina într-un cap de pod
Polițiștii au întocmit dosar penal.
POVESTEA botoșănencei plecată de 18 ani în Italia, de la ospătăriță la deschiderea unui magazin - laborator: FOTOGALERIE
Nicoleta Sandu are 41 de ani și de 18 trăiește la Gravina di Puglia, în apropiere de orașul Bari.
Se pregătește acordarea unor noi vouchere: CINE sunt beneficiarii
Potrivit unei propuneri legislative înregistrată la Senat, se are în vedere acordarea de noi vouchere pentru români.
Angajări la o instituție din Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15 decembrie 2022.
Iftime, mulțumit după înfrângerea cu FCSB: E prima dată în campionatul ăsta când am jucat fotbal
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, se arată mulțumit de jocul echipei pe care o conduce, în ciuda înfrângerii suferite pe teren propriu, scor 2-3, în fața celor de la FCSB, într-o restanță din etapa a șasea din Superliga.
Drapel de 104 metri purtat într-o comună din Botoșani, elevi și profesori împreună de 1 decembrie – FOTOGALERIE
De 1 decembrie elevii și profesorii dintr-o comună au plecat în marș prin comună.
ALERTĂ meteo: Botoșaniul sub COD GALBEN în următoarele ore
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
FC Botoșani pierde pe Municipal după un meci spectacol cu cinci goluri marcate – VIDEO
Gruparea locală de fotbal a jucat seara aceasta cu FCSB restanța care ar fi trebuit să se joace în vară.Pe Stadionul Municipal spectactorii care s-au încumetat să înfrunte frigul au avut parte de un meci cu multe goluri în urma căruia, din păcate pentru moldoveni, cele trei puncte s-au dus la FCSB.
1 Decembrie 2022: Ziua Națională a României marcată și la Botoșani – VIDEO sumarul zilei
Ziua de astăzi a fost marcată de evenimentele specifice organizate de 1 Decembrie când este sărbătoare națională. Iată ce s-a întâmplat la Botoșani:
Anca Farm a deschis cea mai mare farmacie din Botoșani: Tombolă, spațiu de joacă și peste 400 de produse din propriul laborator – VIDEO & GALERIE FOTO
(P) Ziua Națională a României a fost marcată în mod aparte de compania ”Anca Farm”. Pe 1 Decembrie românii își sărbătoresc țara, iar cunoscuta firmă botoșăneană împlinește 22 de ani de activitate.
Îl cinstim astăzi pe botoșăneanul despre care Fănuș Neagu a spus: ”Eu sunt fericit pentru că el există” / A pictat biserica în care a fost botezat Eminescu
A plecat la cele veșnice într-o zi de 1 decembrie, după o viață dedicată artei și artiștilor. A pictat, la Botoșani, biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, dar și alte 51 de alte biserici din întreaga țară.
Teribilist la 23 de ani: Nu are permis, dar a plecat la plimbare cu mașina
Polițiștii au dat de el pe un drum comunal.
A început minivacanța cu un chef pe cinste, apoi a urcat la volan
1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat avea bărbatul de 62 de ani oprit în trafic de polițiști.
Oprit pe o stradă din municipiu, după ce a fost pârât că nu are permis de conducere
Botoșăneanul de 29 de ani s-a ales cu dosar penal.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.2 o C
Dorohoi
0.6 o C
Bucecea
0.4 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.