Ştiri
Scandal uriaș la Iași înaintea meciului cu Botoșaniul, Stoican a explodat: Nu sunt glugă de coceni

Înaintea meciului cu FC Botoșani, în clubul rivalilor de la Iași a izbucnit un imens scandal.

Nervi la conferința de presă

 

Flavius Stoican, antrenor la Poli Iași, s-a enervat la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Botoșani, programat astăzi de la ora 21:00.

 

Stoican, 41 de ani, a făcut scandal din cauza transferurilor decise de conducere peste capul său. Antrenorul a fost extrem de vehement, a gesticulat mult și a ridicat des tonul vocii, făcând referire la strategia clubului și atacându-l pe  Tibor Selymeș, directorul sportiv al clubului,  fără să-i spună numele.

 

Mi se pare strigător la cer

 

"Doar atât am cerut: vreau să îmi dau acordul din punct de vedere sportiv pentru orice jucător. Nu am o problemă cu cine îi aduce, am o problemă că nu sunt informat! Sunt antrenorul echipei. Mi s-a spus «Flavius, tu vei fi informat de orice, din punct de vedere sportiv». Mă trezesc că citesc în presă, pe Facebook sau îmi spun jucătorii: «Mister, a mai venit încă un băiat». Doamne-ajută, să vină toţi! Dar e vorba de mine. Flavius Stoican antrenează la momentul ăsta ce are la dispoziţie. Eu, în plin campionat, evaluez jucători. Mi se pare strigător la cer!

 

Nu poate să vină aici cineva, care nu ştiu pe unde era anul trecut, să îmi spună că pot să îl dau afară pe ăla, pe ăla şi pe ăla. Băi, cine eşti, mă, Dumnezeu? «Nu, eu sunt şmecher». Cine eşti, mă? Ce-i aicea, mă? Unde suntem? E sat fără câini? De aia jucătorii sunt dezamăgiţi. Asta e realitatea. Sunt dezamăgiţi că cineva să vorbească: «Bă, tu ştii cine sunt eu? Băi, băiatule, eu tai şi spânzur».Băi, tată, du-te, bă, acasă la tine! Du-te, băi, tată!

 

Să se ţină cont de părerea mea, că de aia sunt antrenor. Doar să fiu întrebat «Ai nevoie de atacantul cutare?» Şi hai să-l analizăm! Poate greşim, că toţi mai greşim. Dar nu, noi vedem că-i penibil şi noi continuăm, «Mamă, ce bun e». Întreabă-mă şi pe mine, că nu sunt glugă de coceni!",

a declarat Flavius Stoican, potrivit TV Telekom Sport.

loading...
Enache debordează de optimism înaintea confruntării cu Poli Iaşi: Sunt convins că vom scoate un rezultat foarte bun

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store
ALARMANT la Botoșani: Aproape 1.700 de botoșăneni au ajuns la spital în doar o săptămână
Odată cu apariția sezonului rece a crescut și numărul pacienților ajunși la spital cu viroze și pneumonii.
Pompierii botoşăneni învaţă populaţia cum să lupte cu ghinionul – GALERIE FOTO
Mai mulţi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) Botoşani au putut fi văzuţi astăzi în centrele comerciale din Botoşani şi în mai multe unităţi de învăţământ.
Au băut până nu au mai putut: Zeci de botoșănence la Urgențe în comă alcoolică
Unii botoșăneni au băut peste măsură astfel că au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Mavromati de la Botoșani.
Patronii botoșăneni „vizitați” de reprezentanții IȘJ – MOTIVUL
Acțiuni de popularizare realizate zilele acestea de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
GATA recepția la Cornișa – ANUNȚUL făcut de directorul Primăriei
Așa cum s-a anunțat, parcul de agrement Cornișa se poate inaugura parțial de Ziua Națională a României.
Festival de colinde la Botoşani cu surprize în bani
Un festival concurs va avea loc în acest week-end la Botoşani.
O tânără a căzut secerată lângă trecerea de pietoni: A băut o cafea şi a fumat o ţigară - FOTOGALERIE
Scene dureroase au putut fi văzute marţi la amiază în centrul municipiului Botoşani. O femeie cu vârstă în jur de 30 de ani a căzut pur şi simplu din picioare când tocmai termina de traversat strada Teatrului.
ASTĂZI: Panică la Judecătorie, unei inculpate i s-a făcut rău: Ambulanța, intervenție de URGENȚĂ - FOTO
Salvatorii botoșăneni au fost chemați astăzi la Judecătoria Botoșani pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei căreia i s-a făcut rău chiar în sala de judecată.
S-a rezolvat problema: Cazierul judiciar va putea fi solicitat din nou
Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani este împuternicit să comunice următoarele:
Comunicat: Mihaela Huncă solicită o nouă lege a educaţiei - Degeaba mai afirmăm că o educație de calitate este prioritate națională
Deși sistemul de învățământ din România se confruntă cu severe lacune legislative, niciun ministru dintre cei care au condus, cel puțin în actuala legislatură, Ministerul Educației Naționale, nu a început elaborarea proiectului unei noi legi a educației. Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, a prezentat în plenul Camerei Deputaților o declarație politică prin care a atras atenția factorilor decizionali cu privire la obligativitatea inițierii unui astfel de demers. 
Creaturi gigantice, apariţii misterioase şi altele la aniversarea celor 10 ani de Iulius Mall Suceava
Ești curios să afli cât de spectaculoase vor fi evenimentele care marchează aniversarea celor 10 ani de la inaugurarea Iulius Mall Suceava? Te asigurăm că îți vom depăși așteptările! Și asta pentru că ți-am pregătit surprize captivante și oferte speciale. 
Copil tâlhărit în plină stradă: Pe CE pusese ochii făptaşul
Un minor a fost acostat pe stradă de un tânăr de 19 ani din municipiul Botoşani şi ulterior tâlhărit.
Doi indivizi extrem de PERICULOSI săltaţi de poliţişti de pe stradă şi încătuşaţi
Doi botoşăneni au fost reţinuţi ieri de poliţişti şi băgaţi după gratii la Penitenciar.
Şoferiţă beată criţă trasă pe dreapta de poliţişti
Şi femeile beau la volan, câteodată. Un exemplu în acest sens s-a petrecut în cursul zilei de luni când un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Botoșani a depistat în trafic o conducătoare auto care abia putea lega două cuvinte.
astratex.ro
Botoşănean făcut la buzunare în timp ce mergea cu microbuzul : Hoţul a fugit cu 900 de lei
Incident nefericit petrecut la Botoşani într-un mijloc de transport.
Comunicat PSD: În Botoşani, peste 12.500 de elevi primesc rechizite și ghiozdane, iar 1.535 de copii beneficiază de o masă caldă la școală
Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat astăzi că datorită suplimentării financiare a fondurilor pentru programul social de acordare a rechizitelor şcolare a crescut numărul eleviilor din ciclul primar și gimnazial care vor beneficia de ghiozdane și materiale necesare pentru școală.   
O categorie de bugetari ar putea ieşi mai repede la pensie: CARE sunt condiţiile
Un nou proiect de lege, privind vârsta de pensionare pentru anumiţi salariaţi, a fost înregistrat de curând la Senat.
Veste BUNĂ pentru mii de şoferi: Iohannis a promulgat o lege importantă
Posesorii de maşini vor fi cei mai fericiţi. Președintele a promulgat legea prin care se restituie banii pe taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Bărbat în stare GRAVĂ la spital după ce a fost la un pas să fie călcat de tren
Un bărbat a ajuns la spital după un incident nefericit petrecut în gară.
Se anunţă un nou val de controale de la ANAF: CINE este verificat
Controale tematice anunţate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine este vinovat de blocarea investițiilor în municipiul Botoșani?
Guvernul
Consiliul Local
Primarul
Altcineva
Declaraţia zilei
”Anul trecut am fost aproape de play-off, anul acesta sperăm să reuşim această performanţă”, Sebastian Chitoşcă, fundaş FC Botoşani.  ...
produsecosmetice.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6599 lei
USD
Dolarul SUA
4.1469 lei
CHF
Francul elveţian
4.1011 lei
GBP
Lira sterlină
5.3479 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6343 lei
XAU
Gramul de aur
159.6578 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4438 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9851 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1326 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1795 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6246 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2 o C
Dorohoi
2 o C
Bucecea
2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
2 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.