Eforturile privaților pentru ajutorarea oamenilor fugiți din calea războiului continuă și după implicarea instituțiilor statului. Hotelul aflat la intrarea în oraș dinspre Suceava și-a închis temporar salonul business.
Acolo, administratorul de la ”Premier” a amenajat un spațiu de cazare destinat refugiaților, după ce la intrare vecinii de peste graniță au fost întâmpinați cu apă, ceai, fructe și dulciuri.
Pentru cetățenii veniți din Ucraina, care au o situație precară și nu au un loc în unde să se odihnească, au fost dispuse mai multe saltele unde pot înnopta fără să plătească.
Aceasta după ce deja s-a oferit cazare gratuită mai multor familii, iar cele numeroase, care și-au permis totuși să plătească o cameră, au primit două.
Administratora hotelului, care pe 28 februarie își sărbătorește ziua de naștere, a anunțat că anul acesta nu primește cadouri și a îndemnat botoșănenii care o cunosc, și nu numai, ca în loc de un cadou ori un ”la mulți ani”, să se desprindă de rețelele sociale și să încerce la rândul lor să ajute oamenii aflați în suferință.
”Premier” colaborează zilele acestea cu un grup de voluntari înființat de Mihaela Stoiciuc Vasilică prin care unii refugiați ajungă să fie direcționați și spre acest hotel.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Asfalt turnat pe un drum județean din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Controale la frontieră după cazul bărbatului împușcat cu 61 de focuri de armă în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
USR Botoșani: Primari cu apucături de mafiot
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024