Ştiri
Pumnul, biciul şi toporul fac legea în satele din Botoşani: Violenţa domestică are în spate traume, suferinţe, multă durere

Mii de femei sunt bătute crunt, umilite şi terorizate de concubinii sau soţii îmbuibaţi de alcool. La scene terifiante, desprinse parcă din filmele de groază, asistă neputincioşi copiii

În România secolului XXI, în judeţul Botoşani, mulţi bărbaţi, mai ales din mediul rural, fac legea în familie cu pumnul, biciul şi toporul.Mulţi dintre copiii care asistă la astfel de drame, spun specialiştii, rămân cu traume definitive şi perpetuează moştenirea violenţei în familie din generaţie în generaţie.

 

Numai în anul 2020, violenţa în familie a atins cote înfiorătoare la Botoşani. Conform statisticilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie au fost înregistrate peste 1.000 de infracţiuni de violenţă în familie, din care patru de omor, trei tentative de omor, iar restul de loviri sau alte violenţe, declară pentru Adevărul Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

 

Specialiştii în asistenţă socială spun însă că numărul cazurilor este mult mai mare în realitate, ajungând să fie cunoscute doar cazurile extreme sau cele semnalizate de asistenţii sociali, preoţi, medici sau profesori.

 

Majoritatea femeilor din mediul rural preferă să sufere în tăcere iar motivele sunt cutremurătoare.

 

 

„Nu vom şti vreodată câte cazuri de violenţă au fost cu adevărat”

 

Felicia Mihai, şef Complex Servicii Comunitare la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, spune că majoritatea cazurilor cuprinse în statistici sunt semnalate nu de către victime, ci de oameni din comunitate, fie asistenţi sociali, fie alte persoane care află despre drama acelor femei.

 

„Dacă am fi optimişti am spune că după statistici nu stăm chiar rău. Din păcate, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Mai ales cu acest an special 2020, nu putem şti şi nu cred că vom putea şti vreodată câte cazuri de violenţă au fost cu adevărat, câtă suferinţă a fost în spatele uşilor închise. Toate cazurile de violenţă domestică au în spate traume, suferinţe, multă durere. Situaţiile prezente în statistici sunt aproape exclusiv semnalate de colegii noştri din primării. Sunt cazuri sesizate de rude şi uneori, destul de rar, chiar de către victimele violenţelor, care au decis să rupă tăcerea şi să solicite sprijin. Parte dintre ele cu sprijinul nostru, cu ajutorul programelor de consiliere psihologică la care au participat au reuşit să iasă definitiv din acest lanţ. Din păcate, o bună parte se întorc acasă în mediul abuziv”, explică Felicia Mihai.

 

 

„Dar se poate şi altfel?”

 

Potrivit specialiştilor, scrie sursa citată, majoritatea femeilor abuzate suferă în tăcere, pentru că, aşa cum s-a observat în satele Botoşaniului, există o tradiţie a violenţei în familie perpetuată din generaţie în generaţie.

 

Aşa au văzut în familie şi consideră că a fi bătute, mai ales atunci când greşesc, este ceva absolut firesc. Şi mai grav este că şi atunci când Poliţia se autosesizează refuză să-şi reclame bărbaţii.

 

„Acele femei sunt fetele care au trăit alături de un tată agresiv. Violenţa a făcut parte din copilăria şi adolescenţa lor. Şi atunci când au propria familie consideră că este firesc să fie bătute. Aşa au păţit şi mama şi bunica lor. Rudele lor, de sex feminin, sunt bătute. Consideră că este firesc. Ne întreabă: ”Dar se poate şi altfel?”, spune Felicia Mihai.

 

În judeţul Botoşani a fost implementat şi un proiect numit Venus, prin DGASPC, prin care este pus la dispoziţia femeilor abuzate un apartament cu şase locuri. Deocamdată este gol, fiindcă femeile bătute se întorc la agresor.

 

loading...
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iată cum operează în Belgia medicul botoșănean prin realitatea augmentată: Un moment unic VIDEO
Medicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată- mixtă. Aceasta presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, iar rezultatele sunt spectaculoase.
Craiova în doliu înaintea meciului cu FC Botoșani
Universitatea Craiova este în doliu înainte de meciul cu FC Botoșani. Ștefan Triță, primul abonat al sezonului 2020-2021 și persoana care oferea portrete jucătorilor la petrecerile organizate de club, a decedat.
Asta da „performanță” la Nova Apaserv: Stații de epurare în comune unde nu există apă și canalizare
La Botoşani, firma de apă canal a judeţului a construit, cu apoape 30 de milioane de lei, staţii de epurare în comune unde nu curge apa şi nu există canalizare. Astfel, investiţia este momentan inutilă, iar una dintre staţii zace închisă de aproape patru ani.
Accident în zona industrială, șoferii nu s-au înțeles și au chemat Poliția – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ o oră după accidentul de la Salcea, în care a fost implicat și un automobil din Botoșani, a avut loc un nou eveniment rutier.
Mașină din Botoșani făcută praf la Salcea, cinci oameni răniți – FOTO
Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane, între care doi copii, s-a produs vineri seară, în orașul Salcea din județul Suceava, după impactul puternic dintre două autoturisme.
Banii pentru Colegiul Laurian pierduți, Raluca Turcan extrem de supărată: Un subiect care este ca o rană pentru mine
Reabilitarea corpului principal al Colegiului Național AT Laurian a fost pusă pe așteptare. Asta după ce, suma alocată pentru realizarea acestei investiții s-a întors la bugetul de stat.
De la ZERO întârzieri la recalcularea pensiilor și sezonieri exportați – ACTIVITATEA instituțiilor de la Botoșani prin ochii Ralucăi Turcan
Raluca Turcan a susținut o conferință de presă în care a făcut o trecere în revistă a activităților din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii.
Servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă
(P) Atunci când vrei sau trebuie să pleci într-o altă țară, ai nevoie de o comunicare cât mai bună. Pentru a înțelege anumite exprimări și cuvinte, traducerile trebuie efectuate. Atât tu, cât și cel cu care vorbești, trebuie să înțelegeți despre ce discutați. În acest fel, ai nevoie de servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă. Oricât de mult ai cunoaște o limbă, există exprimări juridice sau medicale pe care nu le înțelegi sau nu le poți traduce, așadar ai nevoie de traduceri de specialitate.
Costel Șoptică a anunțat CÂND încep lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos
În prezența ministrului Muncii, Raluca Turcan, Costel Șoptică a anunțat că în următoarele luni vor începe lucrările la cele două drumuri vitale pentru botoșăneni.
Loading...
De ce TopScaune.ro este diferit de alt magazin online de scaune?
(P) În mediul online există numeroase magazine de scaune, însă TopScaune.ro este un magazin foarte special, fiind totodată şi foarte recomandat de utilizatori din mai multe motive. Acest magazin online se diferenţiază de concurenţă prin atenţia desăvârşită pe care o acordă scaunelor, din mai multe categorii, astfel încât la consumatorul final să ajungă doar cele mai bune produse.
ACUM - Raluca Turcan încheie vizita maraton de la Botoșani cu o conferință de presă – VIDEO
Ministrul Muncii a efectuat vineri o vizită de lucru la Botoșani.
Anul școlar ar putea să înceapă mai devreme - MOTIVUL
Ministrul Educației a anunțat această posibilă măsură, în condițiile în care România are printre cei mai scurți ani școlari dintre statele din Uniunea Europeană.
Bărbat adus în cătușe la Botoșani după ce și-a făcut de cap în trafic
Va sta după gratii câteva luni.
Mii de angajați din Finanțe vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Ministerul Finanțelor Publice va achiziționa 3.700 de laptopuri necesare pentru a permite desfășurarea muncii la domiciliu pentru o parte considerabilă a angajaților MFP, ANAF și direcțiilor regionale, în condiții de pandemie.
Loading...
Peste 50 de îmbolnăviri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele ore.
ALERTE privind măști de protecție neconforme, unele sunt pentru copii
Anunțul a fost făcut de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Raluca Turcan așteptată de un pensionar nemulțumit - Nu plângeți că plâng și euFOTO & VIDEO
Raluca Turcan a venit vineri într-o vizită de lucru la Botoșani, iar în fața Palatului Administrativ a fost așteptată și de un pensionar nemulțumit.
O nouă licitație pentru locuri de parcare în municipiul Botoșani, CINE se poate prezenta
Pentru evitarea aglomerărilor și respectarea distanțării fizice, licitațiile vor avea loc la Sala Polivalentă, cu respectarea intervalului orar în care s-au făcut programările.       
Șfaițer s-a săturat de tribune goale și cere măsuri: Vrem să avem fani pe stadion
Cornel Şfaiţer, managerul lui Sepsi, a vorbit despre implementarea VAR în Liga 1.
ACUM: Raluca Turcan a ajuns la Botoșani – GALERIE FOTO&VIDEO
 Este întâmpinată de prefectul Dan Nechifor și deputatul Costel Șoptică, dar și de un cetățean nemulțumit.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
“Este o provocare pentru mine, mai ales că eu vin din mediul privat și nu vin dintr-o poziție de administrație publică. Este o provocare pe care am acceptat-o și sper să îmi duc mandatul până la capăt. Abia aștept să îmi ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8831 lei
USD
Dolarul SUA
4.0924 lei
CHF
Francul elveţian
4.4065 lei
GBP
Lira sterlină
5.6478 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7707 lei
XAU
Gramul de aur
223.0612 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3333 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1352 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2197 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1854 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6566 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.7 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.